Capitolul 14 – Rex şi Lord

Pe Rex l-am găsit într-o seară zăcând pe asfalt, eram în baie și când am auzit niște urlete din rărunchi, am ieșit din casă val vârtej ca să vad ce s-a întâmplat. Rex era un cățel micuț, un pui de câteva luni, desigur abandonat pe stradă la cheremul altor câini mai mari care erau stăpâni pe teritoriul lor, Mamaia, o cățea bătrână care era mama Vasilicăi și Ursu’ un câine simpatic, care a murit otrăvit după câteva luni. Ce m-a impresionat la Ursu’, a fost că s-a ascuns, nimeni nu știa unde a murit. Mamaia și Ursu’ l-au speriat pe acest micuț. Când am ajuns la el, am crezut că murise, deoarece avea ochii larg deschiși și zăcea inert. L-am luat în casă, asa am fost mereu, am sărit la tot ce mi-a scos Dumnezeu în cale, l-am mângâiat și i-am dat să bea apă. Şi-a revenit abia în câteva ore apoi a și mâncat. A stat la mine câteva zile, căci s-a lipit de tata și a ajuns la el în curte, vecin cu Tina. În poză este Rex și Tina. Lord este culcat în spatele lor.

Pe Lord l-am găsit când eram cu Billy și cu Bobby la plimbare. Era într-o stare jalnică, un pui alb și pufos, pe care cineva l-a băgat printr-un gard pe un teren închis. Plângea singurel de mama focului. Când m-am apropiat de gard ca să vad ce-i cu mogâldeața, l-am putut scoate și i-am văzut spatele cu patru găuri de la mușcătura unui câine mare. Deoarece era vară și cald, cele patru găuri deja aveau viermi în ele! L-am luat imediat și l-am dus la clinica veterinară, unde îi tratam pe Billy și pe Bobby. Fiind după-amiază l-am găsit doar pe domnul doctor Mocanu care pur și simplu m-a impresionat! Prima data când l-a văzut, mi-a spus că din păcate nu se mai poate face nimic și trebuie eutanasiat, căci orice medicamente i-ar da, viermii nu mor! Eu am început să plâng și l-am rugat cu lacrimi în ochi să încerce măcar, căci eu nu sunt Dumnezeu să iau viaţa unui cățel. Aşa că, a încercat și imposibilul, în condițiile în care eu, pe atunci nu aveam salariu..deci nici bani! Mi l-a tratat aşa, din bunăvoință și s-a luptat cu tot sufletul să salveze cățelul. L-a internat acolo la clinica, iar eu mergeam în fiecare zi să-l vad. Mânca pe rupte și era din ce în ce mai vânjos. În a patra zi, l-am găsit cusut și mi-a spus ca îl pot lua acasă, căci el considera că este vindecat. I-am mulțumit și l-am luat acasă. I-am amenajat și lui culcușul pe balcon, iar după două săptămâni i-a scos firele. Devenise jucăuș, creștea văzând cu ochii și nu mai putea fi ținut în casă. Când făcea câte o năzbâtie, aveam la îndemână un parasolar din acela argintiu cu care se protejează parbrizul, cum îl vedea, o rupea la fugă mâncând pământul.  Acel parasolar era arma mea, nu trebuia decât să-l fâşâi nițel și Lord se ascundea. Toate bune și frumoase și uite așa a ajuns și Lord la tata în curte după ce s-a întremat.

Pe vremea aceea îmi dădeam licența, iar prietena mea din Brăila, Mira, care îmi era și colegă, venea să învățăm pentru examen, îmi amintesc pauzele noastre de învățat, ne jucam cu cățeii și ne uitam la Tânăr și neliniștit! Un serial extrem de longeviv, mama se uită și acum la el :).

În curte la tata erau deja trei câini! Tina, veterana stătea în casă..iar cei doi dulăi, stăteau în curte, aveau culcușul în șopron într-un banc de lucru vechi, ca un dulap, de pe vremea lui Pazvante chioru’, amenajat special pentru ei, iar ca saltea, aveau un covor vechi împăturit în patru. Au fost fericiți la tata, până în ziua în care acesta a murit și chiar dacă eu i-am mai îngrijit după acest trist eveniment o perioadă, am fost nevoită să le caut un alt loc unde să-și traiască viața, verișoara mea le-a găsit loc într-o altă curte, mai departe de București, unde sper că sunt și acum.

În timpul în care aceștia erau mici, puteam să vin la tata în curte cu Billy și cu Bobby, însă Billy cam certăreț, mereu îl mârâia pe Rex, până într-o zi când Rex nu a mai suportat injuriile și mi l-a tăvălit un pic. Asta fiind a doua bătaie bună încasată de Billy. Iar de atunci, cât timp Rex și Lord au stat în curte, Billy și Bobby nu au mai ajuns acolo. Abia după ce au plecat cei doi câini, am mers în fiecare zi în curte la tata…însă nimic nu mai era la fel.

În ultimul timp, tata se plângea ca ii mănâncă și urechile acesti câini, deşi mama gătea oale întregi de mâncare. Mai fugeau pe poartă, însă Lord venea înapoi imediat, era mult mai atașat de tata și mai ascultător, dar Rex era un golan și fugea câte odată și o zi întreagă. Nu de puține ori, tata l-a amenințat că nu-l mai primește acasă, dar apoi mergea pe străzi în căutarea lui. Îmi spunea „Bă, vagabondul tot vagabond..poți să-l ții și în palate, că pe el tot strada îl atrage”. Doar că tata îl simpatiza cel mai mult pe Rex, îl iubea, era favoritul lui și îl ierta de fiecare dată. Eu chiar m-am oferit de multe ori să le caut alt stăpân…și tot de atâtea ori a spus că nu ar mai putea să stea fără ei…aşa că în familia noastră poate am fost cu toții niște nebuni din acest punct de vedere, dar ne-am iubit mult cățeii.

A fost un timp foarte frumos, tata îi avea pe Tina, Rex și Lord, mama îl avea pe Bobby, doamna Luci o avea pe Lola, iar eu pe Biluța mea scumpă. Ehh…ce mai vremuri…

Capitolul 13 – Billy şi Bobby la salonul cosmetic

Descoperisem cu mare greutate un salon cosmetic canin prin anul 2000…unde ne-am dus cei doi „băieți” la tuns coafat și frezat. Era undeva pe la vechea Operetă în spatele blocului turn, pe strada Vânători. Se numea Bella Dog. Acolo a fost prima experiență cu profesioniști …în ale tunsului și coafatului cu moț și mustăți!

Tata ne-a lăsat acolo și trebuia să vină după două ore să ne ia. Am lăsat cățeii frumos în salon, care arăta cochet și bine îngrijit, cu mese curate și elegante, cu hamuri speciale unde se prindeau cățeii să nu cadă, mașini de tuns  toate felurile și mărimile, cuțite, uleiuri și parfumuri speciale. Așa de tare m-am bucurat, căci după experiența avută cu vrăjitoarea din Oz…nu mai îndrăzneam sa îmi las odorul pe mana unui ageamiu. Pe bietul Billy l-am mai tuns cât de cât, mai venea cineva acasă dar a fost jalnic, iar Bobby nu fusese tuns niciodată.

Am plecat de la salon, am luat-o pe mama de braț și ne-am dus la restaurantul Bucur, care se afla în spatele străzii cu frizeria, am mâncat, ne-am delectat cu o cafea și cu razele soarelui de pe terasă. Acolo îmi amintesc cu drag, cum mergeam pe vremuri cu colegii mei studenți să bem bere..și făceam chetă, din fiecare buzunar ca să bem câte o sticlă la patru persoane, de restul era important să fim împreună și să facem glume..când chiuleam de la cursuri.

Când s-a împlinit termenul, mergem să ne luam odoarele de la frizerie și cosmetică. Fără să vrem am pufnit în râs amândouă cand i-am văzut! Erau lunguieți ca niște cârnați, cu codiţa tunsă și un smoc lăsat în vârf, totul era tuns la piele, iar lăbuțele curățate și unghiile tăiate. La cap aveau un ciuf rotund ce părea coafat ca la fete..urechiușele lăsate și pline, cu blănița ondulată ca să aibă ce să fâlfâie în vânt când aleargă..în schimb de senzație erau mustățile!!! Aveau niște mustăți imense!

Când a ajuns tata și i-a văzut a exclamat! „Bă! Uite-l și pe Ciumara!!!În alb şi negru!!”

Capitolul 12 – Billy și Bobby se mută împreună

Mama locuia pe Pantelimon, avea plimbările ei cu Bobby pe străzile pline cu vile spre Gara de Est…unde era și un părculeţ. Bobby devenise cunoscut în cartier, mai ales că era tare frumos, dragalas și iubitor, dar iubitor doar cu noi..el nu accepta să fie nici atins, și nici mângâiat de oameni străini familiei.

Prin anul 2000, vecinul din dreapta apartamentului meu s-a hotărât să își vândă apartamentul și să se mute la țară cu soția și fetiţa lor Kety. Eu aveam toate fetiţele din bloc pe lângă mine datorită lui Billy și mergeam cu ele în parc la plimbare. Mă iubeau și îmi spuneau „vecina”. Erau atât de frumușele micuțe, în jur de 10-11 ani toate. Le învățam să-și facă codiţe și să se îmbrace asortat..și să numere în limba italiană.

Când am auzit de această oportunitate, imediat am întrunit un consiliu de familie și ne-am hotărât! Mama trebuia să-și vândă apartamentul din Pantelimon și să se mute lângă mine! Zis și făcut! În fiecare seară mergeam să „vrăjesc” familia vecinului, familie care avea o pisică, pe nume Katy. Pisicuța intrase în călduri și era sărăcuța în mare suferință. Eu mergeam în vizită cu Billy, pentru că el era în permanenţă lângă mine. Billy nu avea absolut nimic cu pisicile, dimpotrivă, era chiar prieten cu ele.

Într-una din seri, stăteam de vorbă cu vecina și făceam presupuneri și aranjamente despre mutare…deodată s-a făcut o liniște deplină, chiar suspectă. Când mergem să vedem ce se întâmplă..am avut marea surpriză să-l vedem pe Billy peste Katy într-o încercare disperată de amor! Am simțit că leșinăm de râs și mi-am luat băiatul pe sus și l-am dus acasă!

După ce am scos la vânzare apartamentul mamei..care cam stagna și nu se vindea deloc, mă anunță fericit vecinuţul meu, cum că a găsit deja client pentru apartament și a luat chiar și avans! Jale mare pe mine, mi s-au înecat toate corăbiile una câte una, am fost la tata să vorbesc cu ei, eram foarte supărată! Tot planul nostru se dusese la vale rău de tot. Dar până la urmă..trebuia să acceptam și gata!

După vreo două săptămâni, vine vecinuţul la mine să-mi spună că persoana cu care tranzacționase, a anunțat că renunță la apartament, pierzând avansul dat și să mă întrebe dacă mai sunt interesată de cumpărarea lui! A apartamentului!! Păi cum să nu fiu??? Mi s-a părut ceva de domeniul fantasticului și nu mai aveam mâini să sun la ai mei și să-i anunț vestea cea mare!

Dar cum să facem cu apartamentul mamei din Pantelimon, care stătea pe loc?? Am stat și m-am gândit și mi-a venit ideea salvatoare. Am dat în ziar două anunțuri diferite, unul cu un preț și altul cu un preț putin mai mic..am făcut un artificiu, o mică strategie..încercam marea cu degetul! Şi am avut succes…chiar în seara în care a apărut anunțul, a venit la mama cineva interesat, o familie de constructori cărora le plăcea zona și chiar apartamentul. Ca un făcut, în timp ce aceștia erau în casă, mama a mai primit telefoane de la oameni interesați..ceea ce a dus la grăbirea deciziei potențialilor cumpărători. Au scos din buzunar 1000 de euro avans și au spus că rămân înțeleși și apartamentul este deja vândut. Ba încă, doamna îi transmitea mamei „spuneți-le ca mai este un apartament de vânzare în zonă” :).

Când au eliberat vecinii mei apartamentul mamei, au lăsat în urma lor un dezastru greu de imaginat! La baie un perete acoperit cu un placaj…a rămas complet dezgolit și era beton curat! La baie și bucătărie a rămas o mizerie greu de descris în cuvinte…la bucătărie în locul sifonului de la chiuvetă era o pungă de plastic infectă. Mama și-a anunțat vizita ca să-și vadă noua casă..ce să vadă? Am încercat să mătur puţin..nu existau nici prizele, ci doar niște găuri cu cablurile la vedere. În final, mama a ajuns și s-a luat cu mâinile de cap, Bobby s-a împotmolit în praful mizerabil…însă tranzacția era deja încheiată și gata! S-a trecut curând la renovare. Până atunci mama s-a mutat la mine..și am trăit împreună mai mult de o lună de zile..timp în care Billy și Bobby au început să se cunoască mai bine și să se învețe unul cu altul.

În prima plimbare cu amândoi, în care să-i arăt lui Bobby noul său cartier, totul a decurs destul de bine, nu era necesar să folosesc lesa. Însă când am ajuns la colţ, l-am certat pe Billy pentru că făcuse o prostioară…Bobby nefiind obișnuit cu asemenea tratament..a luat-o la goană pe străzi, eu când am constatat dispariția lui, era deja prea târziu, căci dispăruse din raza mea vizuală..aşa că dă-i și caută disperată, cu Billy în braţe..ca să nu mai stau și după el căci mirosea toate tufele și ierburile, ghenele și toate colțurile și împuțiciunile. Billy mergea numai cu nasul în pământ..ca să nu-i scape vreun miros.

Am renunțat la căutările în zadar și m-am hotărât să-l duc pe Billy acasă și să pornesc din nou în căutarea lui Bobby, eram îngrijorată că s-a pierdut, deoarece nu cunoștea locul, acesta fiind complet nou pentru el. Dar…când ajung acasă, mare surpriza!! Bobby stătea cuminţel în faţa blocului, lipit cu fundul de ușa de la intrare, parcă era o jucărie din pluş! Nu pot să vă descriu ce am simțit când l-am văzut..parcă toată adrenalina din corpul meu se transformase într-un şir de soldați infanteriști, care se îndreptau ordonați către bietele mele suprarenale..aşa am respirat de ușurată…

Capitolul 8 – Billy la frizer

Pe vremea aceea nu găseai frizerie pentru căței…nici nu știu dacă exista vreuna, însă eu am găsit o madamă care locuia pe Floreasca, recomandată de cineva de încredere.

Merg eu cu Billy la ea, de cum intru văd o babă în capot mizerabil, cu un păr vâlvoi și o voce groasă și dogită de bețivan fumător cu ștate vechi. Am privit cu mare neîncredere..însă mi-am spus că nu mai am cale de întoarcere, căci Billy era o claie de păr, plin de câlți încurcați care încotro! De acum câlții îi prindeau pielea și asta îi provoca pișcături și chiar jenă la mișcare. Eu nu mai puteam nici să-l mai tund pe ici colo, nici să-l pieptăn. Era rebel și nu mai stătea deloc.

Aşa că, intrăm noi frumușel la frizerița gogoașă înfuriată și îi spun că doresc o tunsoare pentru cățel, după ce îl studiază, îmi spune să-l urc pe masă, apoi să ies în curte și să aștept până este gata, căci nu-i place să stea clienții lângă ea când „își face meseria”. Mi s-a părut ciudat, dar am ascultat-o și am ieșit sub ochii disperați ai lui Billy. Am stat ce am stat în curte și la un moment dau aud „stai fir-ai al dreaqu! Nu mișca! Stai că te omor!” Ma uit îngrijorată în jur..zic „ce i-o face băiatului, ia să intru”…dar s-a făcut liniște. După nici cinci minute iar aud „lua-te-ar dracu, poc, slap..palme pe bietul băiețelul meu și aud urletul lui jalnic…am intrat val vârtej să văd ce se întâmplă! Când mă uit, bietul Billy prins într-un ham aproape spânzurat…abia mai respira, legat la gură, tuns doar pe o parte! Jumătate de corp cu o grămadă de blană ce părea și mai mare și jumătate aproape chel, un ochi nici nu i se mai vedea, acoperit de câlții care rămăseseră atârnând din blana tunsă ca la oi! Iar pe altă parte mă privea un ochi imens bulbucat de frică…nici nu știam ca Billy e așa de ochios…era speriat și vai de capul lui!

„Nu stă deloc al dreaqu ce e pielea pe el!” Şi mai trage o dușcă dintr-o sticlă de ceva, cred ca alcool. Ce puteam să fac? Nu puteam să-l las în halul ăla și am rugat-o să mă lase să stau lângă el, să-l liniștesc și să-l țin eu. Până la urmă m-a lăsat, bodogănind că ea nu a mai văzut aşa un animal prost și nebun, o bestie de câine…mi se rupea inima de bietul Biluţă și am încercat să-l țin cum am putut mai ușor..el deja rămăsese împietrit..și de la palmele trase de vrăjitoare și de la zbieretele ei grohăite și tocite ca o piatră stricată de polizor în plină acțiune.

Până la urmă am reușit, l-a tuns pe tot, i-a tăiat și unghiile cu chiu cu vai și am plecat de acolo într-un suflet! Niciodată nu am mai dat pe la ea..însă de atunci, oriunde mi-am tuns cățelul..a rămas pe viață traumatizat când îl duceam la frizer. Numai când ne apropiam ușă începea să tremure și era plin de spaimă. Dar trebuia tuns..ajunsesem să-l tund și de patru ori pe an, părul îi creștea foarte repede și nu aveam altă cale. Pentru igiena lui, era de preferat să fie tuns..deși el cu blăniță a fost cel mai frumos.

Capitolul 7 – Billy chiriaşul

Am stat la curte la tata, de prin august până în noiembrie, în anul 1997,  când am găsit acest apartament pe care l-am visat într-o noapte..și nu glumesc. Am visat perfect cum arăta și chiar priveliștea din jur. În visul meu am scos capul pe fereastra din bucătărie făcându-i cu mâna tatălui meu când își parca mașina. Nu știu dacă am premoniții, dar atât de mult mi-am dorit să ajung din nou la casa mea, încât m-am rugat intens pentru asta. Şi am tot cautat, nimic nu-mi plăcea..pe atunci era plin de agenții imobiliare și foarte multe oferte de apartamente pe piață.

Tata locuia între Dorobanți și Floreasca, exact în dreptul Spitalului de Urgenţă Floreasca, avea o casă veche din 1910, cu două camere mari și înalte, despărțite de un hol foarte larg, care părea cât un mic living. În camera din față, adică cea cu fereastra la stradă m-am instalat eu, căci era camera liberă, tata o folosea doar pe a lui de ani și ani de zile. Mama nu stătea tot timpul cu el, ea avea apartamentul ei, de aceea am certitudinea că ei au fost fericiți peste patruzeci de ani fără a fi căsătoriți…desigur el nefiind tatăl meu biologic, acesta era tăticu’.

În curtea aceea era o grădiniță cu trandafiri în spate, gardul despărțitor de vecini era plin cu mâna Maicii Domnului, care te îmbăta de parfum când stăteai seara la palavre, iar toată era curtea acoperită de vita de vie, vara era tare frumos, stăteam aproape tot timpul în curte. În partea stângă era un garaj mare și în spatele lui erau două cămăruțe pe post de depozit.  Garajul a rămas și acum în picioare..semn că tata are încă nevoie de el. Toată mobila am aranjat-o în garaj, iar lucrurile erau puse în saci în cameră și băgați mai mult pe sub pat.

Billy dormea sub pat..deși i-am instalat locul lui perfect, el prefera să stea sub pat. Îi plăcea să se ascundă între saci și îi foșnea toată noaptea, de trebuia să strig la el. Stăteam seara cu mama și cu tata de vorba la ei în cameră…și dacă se făcea târziu, Billy mergea la ușa camerei noastre și pufăia și se învârtea până când îi dădeam drumul să meargă la culcare. De atunci i-a rămas numele de „chiriașul” botezat de tata. Billy devenise „chiriașul pe lăbuțe”.

Cât era ziua de lungă el se juca cu Tina, săreau alergau, făceau tumbe, ca doi prieteni adevărați! Tina nu mai este de mult…s-a dus și ea destul de repede după ce tata s-a prăpădit, deși am adus-o la mine, nu a mai rezistat mult fără tata…era foarte iubită de el, avea și de ce Tina i-a ieșit în cale la mine în fața ușii pe când stăteam la garsonieră, era plina de purici încât aproape că nu mai avea blană…tata a trebuit să o bage complet într-o găleată cu apă ca să scape de mare parte din ei. Chiar în seara aceea a luat-o la el acasă și a rămas acolo până când tata a închis ochii pentru totdeauna.

Chiriașul lu’ tata era un cățel fericit, la curte a fost paradisul pentru el. Acum precis e chiriașul lui în cer și ne privesc de acolo încercând să ne asigure că totul va fi bine.

Capitolul 6 – Billy, ţiganul şi spargerile

Am avut amintiri foarte frumoase acolo, la garsonieră, vecină cu doamna Luci și aproape de centru. Acolo am învățat cu fetele pentru examene, acolo mă vizita Cătălina care nu mai este…acolo am trăit și dragostea în adevăratul sens al cuvântului. Acolo l-am primit și pe Billy în viața mea. Plus că acolo am început să fiu independentă.

Eram și aproape de serviciu, căci făceam pe jos 10 minute..dar mai ales eram aproape de Obor, piața și magazinul cu de toate, pe atunci chiar era „cineva” acest magazin!

Totul era romantic..chiar boem, până într-o zi…într-o zi de sâmbătă când am plecat cu ai mei și cu dragul de Billy la țară la prieteni de-ai tatălui meu. Era dimineață, poate puțin trecut de ora zece, când ne-am aranjat și ne-am luat băgăjelul ca să plecăm, tata era deja jos și ne aștepta. După ce am încuiat ușa, am traversat holul mare, căci este chiar foarte mare, un țigan tânăr, cu figura comuna țigăneasca neaoșe, stătea rezemat de pervaz și aștepta. Parcă își aștepta viața, așa de încordat era și tensionat, cu un zâmbet crispat pe chip! Billy de cum l-a văzut, a început să-l latre puternic, parcă voia să rupă lesa, se zbătea, sărea..voia să-l sfâșie pe țigan! Acesta stătea impasibil, cum stă o pisica pe gard și privește de sus la câinele care spumegă de atâta lătrat la ea…țiganul nimic! Eu de colo „Billy  Billy!!! taci, să nu aug gura! Nu e voie”, tare cât puteam..dar nu a fost chip să-l opresc din lătrat. Atunci am fost nevoită să-l iau în brațe și să cobor, eu în loc să-mi ascult cățelul, l-am oprit din manifestare! Ba chiar l-am cârpit un pic! Mare greșeală!

În fine, am plecat la țară, am petrecut o zi frumoasa, Billy era un cățel care iubea natura și aerul curat, era prietenos cu alte animale, chiar și cu pisoii, pe care nu i-a lătrat niciodată. Mereu am fost convinsă că Billy a crescut cu pisoi alături. Avea toate apucăturile de pisic, se curăța mereu la ochi cu lăbuțele și își lingea lăbuțele din spate, îi plăcea să se frece pe spate de pături sau covoare…era tare tare haios.

Ne-am întors acasă și ne-am mai oprit un pic la tata..nu mă grăbeam deloc să ajung acasă, pe vremea aceea nu exista internet și nici facebook, ba chiar aveam intenția ca în noaptea aceea să rămân și să dorm cu ai mei. Zis și făcut, am stat seara în curte, Billy s-a jucat cu Tina, cățelușa tatălui meu și apoi am mers la culcare…iar a doua zi dezastru! Cum am ajuns acasă, ușa mea nu se mai deschidea! Am încercat tot posibilul și nimic! Se și vedea că ceva nu e în regulă pentru că era scrijelită și se vedea că cineva umblase la ea. L-am chemat pe tata, care s-a întors imediat și la indicația lui am chemat politia.

Casa mea fusese prădată de hoți! Uşa de la intrare rămăsese blocată pe dinauntru…căci yala de jos, odată încuiată pe dinauntru, avea un defect și nu se mai putea descuia. Pe vremea aceea aveam o femeie care făcea curat și aceasta avea cheia de la casă..dar încuiam numai sus când venea ea…însă ea avea un băiat, acesta a anunțat alți hoți din banda sa..au stat noaptea în casă la mine, au băut suc, au fumat și m-au golit de toate lucrurile de valoare, aparatură electronică…computer și ce mai aveam eu pe acolo mai bun. Pentru că a fost și o fată cu ei, am rămas fără cosmetice, parfumuri și chiar pasta de dinți. Dar cel putin am rămas eu în viaţă..și Biluță la fel.

Aceasta a fost prima noastră aventură…desigur că au fost prinși și am mulțumit pentru că nu am pățit nimic, căci dacă veneam seara acasă, dădeam peste ei și nu se știe ce s-ar fi putut întâmpla și mai ales pentru că mi-am recuperat majoritatea lucrurilor!

Păcat că atunci nu am învățat să-mi ascult cățelul, care mă avertiza și asupra oamenilor din jurul meu, dar mai ales asupra celor care îmi intrau în casă. Dacă el lătra pe cineva, acel om nu era bun..iar dacă era bun, Billy mergea și se așeza la picioarele lui. Atunci când eram un grup și stăteam de vorbe, el era întotdeauna la picioarele unuia dintre prieteni, mai puţin la ale mele. Când aveam oaspeți, Billy niciodată nu stătea lângă mine, el onora oaspeții mei, căci rar a fost cineva care a intrat în casă la mine, să ajungă lătrat de Billy.

Din păcate povestea cu spargerea nu s-a oprit aici, ci la nouă luni de la acest eveniment neplăcut…am mai avut parte de o încă o spargere, în timpul zilei de data aceasta, când au și lăsat ușa larg deschisă după ce au plecat…desigur eu și Billy eram iar plecați de acasă. Reușisem să-mi cumpăr deja lucruri noi, computer, TV…și altele, lucruri care nu au mai fost recuperate niciodată. Dar acea zi, a fost și ultima pe care am mai petrecut-o în garsonieră. Din acea seara, eu și Billy ne-am mutat la tata cu toate lucrurile, până când am găsit acest apartament și ne-am mutat în casa noastră definitiv, până în ziua de astăzi…și până miercurea trecută, pe 12 martie, când Billy și-a dat sfârșitul.

Capitolul 5 – Billy în prima sa vacanţă la mare

Prima noastră vacanţă împreună a fost la mare, la Mamaia. Am plecat  cu mama…ca de altfel în multe dintre vacanțele mele..și cu Billy la pachet. Tata ne-a dus cu mașina și tot el venea să ne ia înapoi spre casă.

Ne plăcea să ne mai oprim la mici popasuri pentru o cafeluță și mici gustări. Billy făcea și el popas, avea sticluța lui cu apă și desigur gustarea..pe atunci mânca „de casă”, așa că a halit rapid vreo trei chifteluțe și a stropit câteva tufișuri ca să-și lase „amprentele” și pe la țară. Nu era autostrada A2 și eram pe ruta Urziceni…și tot aşa.

Am ajuns cu bine și ne-am cazat la Hotel Majestic..pe atunci luam bilete de la sindicat și stăteam la cele mai bune hoteluri. Chiar dacă era mult după revoluție, aveam o prietenă bună, pe Cici, care mă ajuta cu bilete, deoarece mai funcționa încă filiera aceasta, împreună cu agențiile de turism aflate în plină expansiune.

Billy era „topit” după nisip, îi plăcea să alerge și să se joace, nu-i vedeai lăbuțele mititele. Însă în apă nu intra nici picat cu ceară! Ziua mergea cu noi la plajă și stătea în spatele nostru, unde își făcea groapă în nisip, când se încălzea, trecea mai departe la alte gropi. Norocul lui era că noi stăteam puțin la plajă..de la opt dimineața până la maximum ora zece, apoi după-masă veneam pe la șase și stăteam până la opt chiar, doar dacă nu era prea răcoare. Apoi program de voie. Mergeam la hotel, ne plimbam..era foarte frumos. Eu mă simt foarte bine în Mamaia și mi-a rămas și acum stațiunea mea de suflet de pe litoralul românesc.

După ce am efectuat sejurul de douăsprezece zile cât era biletul, ne-am mutat la o pensiune mai spre centru, care se situa exact pe plajă, pe atunci se numea Victoria, care acum se numește Hotel Victory si are 3 stele, iar în fața acesteia, era o terasă mare unde gătea un prieten de-al Liviei, bucătar italian și mâncam crostini si pizza, care erau fenomenale! Acolo Billy s-a simțit ca acasă. Toate bune şi frumoase până într-o zi când stăteam la plajă liniștite și când să plecam Billy a dispărut, nu era de găsit. Dă-i și caută-l, strigă-l peste tot Billllyyy..Billyyy..nimic! Într-un final ne-am gândit să mergem în cameră să lasăm sacoşa de plajă să mergem în căutarea lui…dar pe cine găsim la ușă? Pe domnul Biluţă care se relaxa liniștit la răcoare! De atunci în fiecare zi îl vedeam cum dispărea, dumnealui pleca liniștit la pensiune să se răcorească. Doamna de la recepție îl cunoștea deja și ne spunea „Billy a venit acasă” ca sa fim liniștite..îl și plăcea foarte mult, se juca mereu cu el.

Avea o personalitate puternica și de fel făcea numai ce voia el..dacă aveai de gând să-l mângâi, stătea lângă tine câteva secunde ca să nu te superi, apoi se retrăgea în locul preferat, sau unde i se părea lui că stă mai confortabil! Mi-au trebuit cam doi ani să-i învăț toate hachițele..și avea un bagaj…

Când am terminat sejurul complet..deoarece ne mutasem la pensiune ca să fiu eu aproape de Livia și să cântam karaoke la terasă, să ne distram împreună cu cățeii noștri…am făcut bagajul și am ieșit pe alee înaintea tatălui meu, care trebuia să ajungă si să ne ia spre casă. Însă tata nu mai apărea, a luat-o pe altă cale și nu ne-am intersectat..iar noi l-am tot așteptat și nu știam ce se întâmplă de nu mai ajunge! La un moment dat îl vedem venind pe alee dinspre pensiune și îl vedeam răzând. L-am întrebat ce-i cu el de vine din altă direcție? Şi el ne-a răspuns „Păi m-am gândit să o iau pe faleză și am ajuns la pensiune, am parcat și am intrat în pensiune după voi. Am întrebat de voi la recepție și doamna habar n-avea cum vă numiți, atunci m-am gândit să vă descriu cum arătați, iar ea abia atunci și-a adus aminte, exclamând…aaaa..doamnele cu Billy, da..au luat-o în direcția aceea”. Deci..de acum noi eram „doamnele cu Billy”.

Capitolul 4 – Cum era Billy în primul său an cu mine

Primul an de viaţă al lui Billy alături de mine, s-a petrecut când stăteam în garsonieră lângă liceul Iulia Hasdeu din București. Mă minunam ce cățel cuminte am, nu rodea, nu ronțăia și nu scormonea. Însă lătra dacă simțea ceva pe hol sau la ușă, sau băga boticul sub prag și pufăia de mama focului.

Mă gândisem eu în sinea mea, cum că ar fi bine să-i cumpăr niște jucării, ca să-i mai dau de lucru, căci mergeam la serviciu și el rămânea singur. Îl mai vizita madam Luci, dar când și când. Aşa că i-am cumpărat mai multe jucării din plastic, unele dintre ele piuiau, până mi-am pierdut răbdarea și le-am scos chiar eu piuitoarea ca să pot avea liniște în casă. I-am lăsat jucăriile frumoase, o ciupercuţă, o căsuță cu coş de fum (pe care l-a mâncat primul) și un puișor. Când am venit acasă, am mai găsit doar ușa de la căsuță, ciupercuţa dispăruse și un picior din puișor. Bilucă al meu mâncase toate jucăriile și desigur când am ieșit la plimbare prin tufișuri am găsit resturile din jucării…care erau măcinate și fuseseră înghițite de el! De atunci am hotărât că nu îi voi mai da niciodată jucării :). Am încercat și cu beţe, și cu crenguțe și m-am lăsat păgubașe..rodea și înghițea cu nesaț tot ce-i puneam în față!

Până la urma la indicația medicului i-am cumpărat din hala Obor oase mari de vită, rodea la ele cu mare pofta, căci i le dădeam crude, le ronțăia cartilagiile ca un șoricel..cronţ cronţ până le făcea minuscule și le ascundea prin casă. Odată am coborât la madam Luci și Billy a plecat din casă cu osul în gură pe scări doua etaje…spre deliciul tuturor care l-au văzut. Ce rău îmi pare că pe vremea aceea aveam un aparat foto cu film, iar pozele se scoteau pe hârtie. Era mai greu de manevrat, mai ales să surprinzi anumite faze tari!

Mergând cu el la plimbare prin împrejurimi, prin grădina blocului și în Parcul Tolbuhin destul de des..am observat că Billy avea un interes deosebit pentru băieții care purtau jeans, cum vedea unul mergea și mirosea la picioarele lui…așa am crezut eu că a fost stăpânul lui inițial, un tânăr care purta jeans. Ma gândeam cât de rău poate îi părea după el..dar dacă nu a avut grijă, a ajuns la mine, ca sa-mi facă viața frumoasă și veselă.

Billy stătea cât era ziulica de lungă cuminte cu boticul pe lăbuțele din faţă, plus ca îi plăcea să doarmă în cele mai haioase poziții și locuri..dar neapărat să fie și o pernă pe lângă el! Orele lui de plimbare erau dimineața devreme, când ajungeam eu acasă și seara. El era foarte mulțumit, se simțea ca un prinţ. Dormea și stătea oriunde îi plăcea lui, în fotolii, pe pat, pe jos..pe balcon. Casa era a lui și el era un boț de blană fericit.

În acele timpuri am schimbat serviciul și am stat acasă până la sfârșitul anului 1997, pregătind lucrarea de licență și încheierea anului la A.S.E. În această perioadă am avut deseori oaspete pe Mira de la Brăila, care a fost încântată să se joace cu Billy. Dar aceasta va fi o altă povestire..pentru mâine.

Capitolul 3 – Aventură în Cismigiu

Prima plimbare cu doamna Luci.

Doamna Luci l-a plăcut foarte mult pe Billy, de cum l-a văzut. Eu locuiam la etajul doi, aveam pe atunci garsoniera..iar ea locuia la parter. Mergeam dimineața să ne bem cafeaua înainte de a pleca la serviciu. Doamna Luci este prietena mamei din tinerețe și pentru mine este un fel de mătușă, era atentă și grijulie, îmi mai făcea curat sau mâncare la vremea aceea, fiind singură, avea mereu grijă de mine. Eu pe atunci aveam cam 33 de ani.

Aşa că într-o dimineață frumoasă de duminică, fiind deja vară și tare frumos afară, l-am luat pe Billy la plimbare în Cismigiu. Am urcat în troleibuzul 85 și am plecat în centru. Am coborât la Universitate și am luat-o agale spre parc. Billy mergea frumos în lesă, dar nu puteam să-l las liber pe bulevard, insă cum am intrat în parc, i-am scos lesa. Mare greșeală!!! Cum i-am scos lesa, a alergat într-un suflet către apă și aplecându-se să vadă ce-i acolo, sau să încerce să bea apă, a alunecat și a căzut!

Până să ajungem noi, am alergat cât am putut după el, era deja atât de speriat încât părea că se duce la fund. Pentru cine știe…lacul din Cișmigiu este mărginit de un prag de beton destul de înalt, apa fiind la o adâncime considerabilă de această margine, aşa că am fost nevoită să mă întind pe jos cu mâna în apă…și tot nu ajungeam să-l scot, căci se tot depărta de țărm. Lumea se uita ca la urs..dar cui îi mai păsa de asta? Nu am reușit să-l trag şi m-am opintit cât de mult am putut, cu jumate de trup în apă și abia am reușit să-i prind ciuful din creștet și l-am scos! L-am tras din  apă prinzându-l de parul creț..norocul lui că avea pe atunci blăniță mare încă și am putut să-l trag cu putere, altfel trebuia să mă bag în apă după el.

Cum l-am tras la mal a fugit către un loc plin cu praf uscat, un fel de colb gloduros în care Billy s-a tăvălit cu nesaț..ajungând să fie complet noroit și plin de praf! Când am văzut asta, deoarece habar nu aveam de acest comportament al lui, m-am îngrijorat, mă gândeam cum să-l duc acasă în halul acela de murdar. Însă băiețelul meu deștept, s-a tăvălit bine de tot, iar apoi s-a scuturat cât îl țineau rărunchii și a dat jos aproape tot praful de pe el. Apoi a început să alerge în cerc, marea lui plăcere și s-a uscat.

Am mai stat puţin și am plecat către casă. Era clar că nu mai e de stat în parc și ne-am urcat în troleibuz. Norocul nostru a fost ca era cam gol și ne-am așezat mai în spate pe doua scaune. Mergând liniștite, el stătea sub scaune..ne-a venit un damf de împuțit, un miros oribil de stârv…ne gândeam ce-o fi?? Să fie oare ceva mizerabil în troleibuz..era puţin probabil, aşa că ne-am tot uitat sub scaune nevăzând nimic. Când am coborât, mirosul persista..ca să ne dăm seama că domnul Biluță se tăvălise și într-o mizerie..îi plăcea să se tăvălească în toate împuțiciunile, dar eu pe atunci nu știam ce hatâr are. Abia acasă mi-am dat seama cât de „parfumat” era băiețelul meu…trecuse cam o lună de când îl aveam, dacă nu chiar mai mult. Nu îi cunoșteam încă toate plăcerile si apucăturile.

Capitolul 2 – Primele zile împreună

Încă din prima zi am știut că acest cățel este un suflețel deosebit. Am ieșit desigur la plimbare cu lesa, așa cum se cade și cum este civilizat. Deși nu-i plăcea deloc, a ascultat. Îmi era mai ales teamă să nu fugă sau să se piardă din nou sărăcuțul, cum poate pățise cu fostul stăpân, sau chiar să traverseze strada aiurea…deși pe vremea aceea traficul nu era atât de intens, turbulent și complet alandala.

Livia m-a invitat să merg la ea cu Billy, băiețelul meu era deja membru cu acte în regulă în familia mea. L-am aranjat frumos și am chemat un taxi, care ne-a luat fără probleme, șoferul fiind încântat să se joace cu cățelul meu..ce vremuri erau atunci, cățeii nu erau atât de prigoniți, lumea zâmbea dacă te vedea cu un cățel la plimbare și foarte mulţi doreau să-l mângâie.

Am ajuns la destinație, observând că nu este stresat în automobil, dar nu stătea pe banchetă, ci pe jos! Şi aşa a rămas pînă când a îmbătrânit, el stătea cuminţel în spate, aproape băgat sub banchetă. Eu pe atunci nu aveam mașină..de aceea circulam cu transportul în comun, cu tata sau cu taxi atunci când mergeam cu el undeva. Aproape nu mai plecam de acasă fără el, mândră cu cățelul meu frumos și cuminte.

Cum a intrat în casă la Livia, a ridicat lăbuța și tras un pipilic pe piciorul măsuței de cafea…eu m-am agitat, l-am certat!!! „Nu e voie”! Tare și răspicat, cum citisem într-o carte achiziționată în mod special, devenisem „mămică” de cățel. Trebuia sa fiu responsabilă. Livia a zâmbit și a spus că nu-i absolut nicio problemă! Şi ea avea un cățel, iar Billy a trebuit să-și însemneze locul..să-i arate celuilalt că e și el important! Doar atât, în rest nu a mai făcut nimic rău. Am dormit acolo seara, chiar foarte bine, așa mi-am dat seama că Billy era un cățel foarte sociabil, deși ulterior am văzut că avea și antipatii..dar cine nu are? Dimineață, după ce am servit micul dejun, am plecat în Politehnică să ne plimbam cu cățeii. Livia locuia pe atunci în apropiere. Acolo a fost proba de foc: Billy fără lesă…liber să se joace cu toți cățeii adunați pe acolo! S-a jucat intens, a alergat, a fost zvăpăiat, fericit…câteva ore bune! Ei la final..acu-i acu’, mi-am zis „Ia să vedem, vine la mine dacă îl strig?” Până atunci, în timpul jocurilor lui, alergărilor, giumbușlucurilor și desigur multă curte fetiţelor..mai trecea și pe la noi, să știe că suntem acolo, apoi pleca iar la joacă, ca un copil. Când ne pregăteam să plecăm, am strigat tare „Billy!!!” Şi….a venit imediat, s-a așezat la picioarele mele privindu-mă, parcă-mi spune „Iată-mă!!Ştiu ca eu sunt al tău și cu tine voi merge oriunde!”. Am fost atât de mulțumită și bucuroasă, căci începând cu acea zi, eu nu am mai folosit lesa pentru Billy decât în cazuri necesare (mai ales la traversare).

Aceasta a fost prima mea aventura cu Biluţă…prima ieșire în public 🙂 

Capitolul 1 – Cum a aparut Billy in viata mea

Billy a fost găsit pierdut pe stradă..sau poate chiar abandonat. L-a găsit un prieten bun și drag și s-a gândit să mi-l aducă mie, căci eu îmi doream un cățel. Când a apărut la ușa mea cu el, cățelul era atât de ciufulit și plin de câlți, încât deși îmi plăcea mult de el, am întrebat „nu e prea mare? El mi-a spus „nu cred, pare pui, am consumat o sticlă de șampon pe el, pentru că era jegos și puţea, plin de zoaie, îl băgase un om de serviciu într-o ghenă sperând la o recompensă..a fost mituit cu o sticla de vodkă și a dat cățelul”. Mi-a mai spus că l-a botezat Billy, deoarece a încercat multe nume și doar la acesta a răspuns cu interes. Aşa a ajuns Billy în casa mea, într-o zi frumoasă de 1 mai 1995. Am făcut o omletă și am mâncat și am încercat sa-i dau și lui și a mâncat . Era atât de scump și avea poziția lui preferată, stătea lângă canapea cât era de lung, pe burtică și cu lăbuțele din spate strânse sub el și cu boticul pe lăbuțele din față..era lung și scurt încât multă lumea exclama „iată și pe salamul ăsta!”. A doua zi am fost cu el la vet și mi s-a spus că are între 6 și 9 luni..eu i-am fixat vârsta de un an, la data de 1 mai..și aşa i-a rămas ziua lui aniversară..
Am făcut toate vaccinurile si apoi l-am tuns împreună cu o prietena Livia, care a venit într-un suflet sa-l vadă! ce bucurie a fost pe mine, pe viata mea..ce frumos era și ce cuminte! Era educat, nu își făcea nevoile în casa, nu cerșea la masa, nu rodea, nu scormonea…alerga bucuros în cerc, sarea pe canapea si pe jos sa-mi arate ce știe el sa facă mai bine . In acea zi frumoasa am primit lângă mine un suflețel scump și frumos, un dulcet plin de câlți care avea sa-mi schimbe viata total..următorii 18 ani  si dupa ei…Arata exact ca in poza aceasta..dar mult mai incalcit si soios.