Arhivele lunare: ianuarie 2012

Citat

ziua 16 – În căutarea fericirii

Se întâmplă câteodată să te întrebi unde greșești, ce nu faci cum trebuie. De ce nu şi de ce da…ce-i cu tine? Unde te aflii.

Câteodată simți gerul chiar la tine sub coaste, il simți al naibii cum îti intră şi te pătrunde atât de tare, te înțeapă şi te iscodeste, nu te lasă neam în pace. Abia când tu te simți frumos şi bun, cald şi drag, îti împarți sufletul revarsat peste mări şi tări, unde ţi-e drag..şi hop că nu-i…că nu-i la tine. Ce dorești tu, ce simte sufletul tău…puţina iubire. Nu este pentru tine. Parcă tragi o linie si vezi doar..gheaţă.

A naibii gheaţă! Să vină primăvara, poate vine soarele şi pe strada mea… Zâmbesc la tine Soare drag, arată-mi razele tale. Le doresc şi le vreau şi eu pentru mine.

Nu vreau un obscur care să mearga perfect…vreau lumina să mă pătrundă, să mă învăluie. Obscurul merge perfect la anumite vârste foarte tinere…Acum eu vreau să mearga perfect, clarul şi frumosul. Atât vreau. Se poate?

Mă simt de parcă sunt într-un carusel care se tot învârte şi nu se mai oprește niciodată. Însă din când în când, în caleașca în care mă aflu, mai apare zâmbetul lui, mai apare șoapta lui şi se mai topește din gheaţă…şi caruselul se tot învârte.

Ger

Broscutele

Standard

Aceasta poveste este pentru „lupii moralisti” care nu fac absolut nimic decat sa carcoteasca de pe margine:

„A fost odată un grup de broscuţe … care voiau să se ia la întrecere. Ţelul lor era să ajungă în vârful unui turn foarte înalt. Se adunaseră deja mulţi spectatori, pentru a urmări cursa şi pentru a le încuraja pe broscuţe.

Cursa urma să înceapă. Totuşi, dintre spectatori, nu credea nici unul că vreuna dintre broscuţe va reuşi să ajungă în vârful turnului. Tot ce se auzea erau exclamaţii de genul: „Oh, ce obositor!!! Nu vor reuşi niciodată să ajungă sus!“ Sau: „Nici nu au cum să reuşească, turnul este mult prea înalt!“
 
Broscuţele începură să abandoneze … Cu excepţia uneia singure, care se căţăra vioaie mai departe …
Spectatorii continuau sa strige : „E mult prea obositor! Nu va putea nimeni să ajungă sus!“
Tot mai multe broscuţe se resemnau şi abandonau… Doar una singură se căţăra consecvent mai departe. Nu voia cu nici un chip să abandoneze!
În final renunţaseră toate, cu excepţia acelei broscuţe care, cu o imensă ambiţie şi rezistenţă reuşi să ajungă singură în vârful turnului.
După aceea, toate celelalte broscuţe şi toţi spectatorii au vrut să afle cum a reuşit broscuţa să ajungă totuşi în vârf, dupa ce toate celelalte se văzuseră nevoite să abandoneze cursa.
Unul dintre spectatori se duse la broscuţă să o întrebe cum de a reuşit să facă un efort atât de mare şi să ajungă în vârful turnului.
Aşa s-a aflat că… broscuţa învingătoare era SURDĂ!!!
 
Morala?
Nu asculta niciodată de oamenii care au prostul obicei de a fi întotdeauna negativi şi pesimişti… fiindcă ei îţi răpesc cele mai frumoase dorinţe şi speranţe pe care le porţi în suflet!
Gândeşte-te mereu la puterea cuvintelor, căci tot ceea ce auzi sau citeşti te influenţează în ceea ce faci!
Prin urmare , FII MEREU… OPTIMIST!
Si, mai ales, fii pur şi simplu „SURD“ când cineva îţi spune ca nu-ţi poţi realiza visurile!”
Citat

Jalal al-Din Rumi a fost un teolog genial, un reprezentant al islamismului, învățat renumit , adorator al lui Dumnezeu şi totodată unul dintre cei mai mari poeți mistici ai tuturor timpurilor. Rumi s-a născut la 30 09 1207 la Balkh, zonă care a devenit mai târziu parte a Imperiului Persan, iar acum este Afganistan. A încetat din această viaţă la 17 12 1273. Rumi înseamnă din Anatolia romană.
„Am venit să strălucesc” a spus Rumi, iar când citești versurile lui, uiți de limitările pe care le ai, iar ochii învață să privească doar către în sus. Nu mai rămâne nici un singur strop al inimii tale, care să nu vibreze de fericirea trezirii la realitatea celei mai profunde frumuseți, nu ești omul obișnuit al unui orizont mărginit, ci scânteierea vie, a celui care işi recunoaște ințelepciunea.
Ca să înțelegi poezia lui Rumi, trebuie să te arunci în oceanul iubirii lui Dumnezeu.

Vă ofer cu mult drag, ceea ce pe mine mă „încarcă” pozitiv, ceea ce îmi face bine. Poezia, este cel mai frumos moment in viata noastră, cu adevarat simți că eşti într-o altă lume atunci când citești sau asculți o poezie frumoasă. Dar toate sunt frumoase.

Poezia exprimă în versurile ei, minunăţia lumii şi frumusețea sufletului celui care a compus-o. Simți tu în tine, ceea ce simte poetul, ceea ce el dorește să transmită, captezi tu, cu toata inima.

Terapie pentru suflet. Avem nevoie mereu în viaţă de asemenea miracole, astfel încât totul să strălucească, aureolat în toate nuanțele frumuseții şi luminii curate, diafane, senine.

Rumi

Citat

ziua 15 – In cautarea fericirii

Mi-a plăcut această melodie, ca de altfel toate ale dragului Leonard, carismatic şi senzual în toate melodiile lui, versurile… însă pe aceasta am ales-o întâmplător, tot ea inspirându-mă în jurnalul acestei zile minunate. Ce magie, ce voce şi cat de romantic. Nimic nu e mai frumos pe lumea asta, decât să fii romantic, visător, bucuros, fericit.

Azi am avut o revelație, mă simt ușoară ca un fulg şi simt dragostea frumoasă cum mă învăluie, mă învelește ca o pătura călduroasă în aceste seri de iarna geroasă. Azi am plâns de bucurie…uff, de mult nu am mai simțit asta. Sufletul meu, este inundat de bucurie şi chiar mă simt ca un copil în prima lui zi din vacanţă, trezit fericit că e liber şi poate merge cu sania pe maidan, să alunece uşor la vale, simțind o emoție care  să-i explodeze în piept! Ţipând din toţi rărunchii, alături de prietenii lui de libertate şi de joacă şi departe de mama, cu dojana ei.

Cine oare în viaţa lui, nu a așteptat măcar odată un miracol? Sau poate chiar mai multe…

Sincer, în fiecare zi eu aștept câte unul, iar de foarte multe ori acesta apare, se întâmpla. Uneori îl recunosc, îl simt şi mă încânt cu el peste poate, alte ori nu, deoarece el apare în altă formă decât cea așteptata de mine.

Miracolul numit viaţă, este cozonacul cel pufos, din care mușcăm şi ne săturăm în fiecare zi, dar ce ușor trecem pe lângă el, doar ce ne astâmpăram foamea, foamea de bază, primară…care deja s-a banalizat. Prima deschidere de ochi, dis de dimineață, este miracolul așteptat involuntar şi împlinit tot cam la fel.

Sperăm în miracolul numit DRAGOSTE, suntem fericiți cu ea, o dorim de la altcineva, când de fapt miracolul împlinirii ei, este în noi, în sufletul nostru capabil să iubeasca, să tresalte, să râdă pe interior de fericire.

Baby, I’ve been waiting,

I’ve been waiting night and day.

I didn’t see the time,

I waited half my life away.

There were lots of invitations

and I know you sent me some,

but I was waiting

for the miracle, for the miracle to come.

I know you really loved me.

but, you see, my hands were tied.

I know it must have hurt you,

it must have hurt your pride

to have to stand beneath my window

with your bugle and your drum,

and me I’m up there waiting

for the miracle, for the miracle to come.

Ah I don’t believe you’d like it,

You wouldn’t like it here.

There ain’t no entertainment

and the judgements are severe.

The Maestro says it’s Mozart

but it sounds like bubble gum

when you’re waiting

for the miracle, for the miracle to come.

Waiting for the miracle

There’s nothing left to do.

I haven’t been this happy

since the end of World War II.

Nothing left to do

when you know that you’ve been taken.

Nothing left to do

when you’re begging for a crumb

Nothing left to do

when you’ve got to go on waiting

waiting for the miracle to come.

I dreamed about you, baby.

It was just the other night.

Most of you was naked

Ah but some of you was light.

The sands of time were falling

from your fingers and your thumb,

and you were waiting

for the miracle, for the miracle to come

Ah baby, let’s get married,

we’ve been alone too long.

Let’s be alone together.

Let’s see if we’re that strong.

Yeah let’s do something crazy,

something absolutely wrong

while we’re waiting

for the miracle, for the miracle to come.

Nothing left to do …

When you’ve fallen on the highway

and you’re lying in the rain,

and they ask you how you’re doing

of course you’ll say you can’t complain –

If you’re squeezed for information,

that’s when you’ve got to play it dumb:

You just say you’re out there waiting

for the miracle, for the mïracle to come.

Asteptand un miracol…

Citat

Aceasta este o preferință de-a mea. Nu am un top play list…pentru că îmi plac tare multe şi aş fi nedreaptă.

Mă gândesc, cum ar fi să stau pe malul apei la mare şi sa privesc un răsărit sau un apus de soare, să ascult această melodie. Însă putem să închidem ochii şi să fim chiar acolo, fără să ne gândim la nămeții de afară.

http://youtu.be/bJmKkpiTtvc

Only time…

Citat

ziua 14 – În căutarea fericirii

Dis de dimineaţa când am dat perdeaua la o parte şi am zărit totul alb, am avut o tresărire…a venit iarna adevărata, iată ninsoare şi zăpadă cât cuprinde…albă, imaculată, pufoasă… afânată ca o frișcă.

Abia așteptam sa fiu gata de pornit la drum…m-am echipat corespunzător şi am pornit spre servici. Am înțeles cât de benefic este mersul pe jos…nu numai pentru sănătate şi pentru menținerea siluetei. Mergând pe jos poți privi lumea, poți vedea feţe de oameni, poți să privești mai mult cerul, strada… poți fi familiar cu natura, poți medita… iți poți vorbi chiar ție. Ești capabil să iți faci gânduri bune la aer curat…ai timp sa te rogi.

Imi place să merg pe jos, sunt bucuroasă că am avut curajul să mă avânt în zăpadă astăzi şi să merg cu sârg şi dimineață şi la plecarea de la servici. Sunt peste patru kilometri dus şi alții la întors, însă pot schimba mereu străzile, astfel încât să privesc şi mai multe locuri. Îmi place Calea Moșilor, plină de vitrine luminoase, citadină şi mondena…dar mai schimb şi pe străduțe vechi, care azi dimineață erau pline cu zăpada, neatinsa.

Copii se jucau bucuroşi, burdușindu-se cu bulgări tari unul pe altul, auzeam râsete şi veselie, totul părea în prag de sărbători. Am uitat că mergeam la servici, dar ce bucurie! M-am simțit grozav, cu toate că se auzeau din plin motoare ambalate la maxim şi noxe cât cuprinde..dar ăsta este orașul, cu ale lui…m-am simțit grozav ca mergator, decât la volan în trafic.

Mi-ar plăcea chiar acum să merg în parc şi să provoc pe cineva…stie el, la o bătaie cu bulgări de zăpada! La o tăvăleală zdravăna şi un frecuș de faţă, cum făceam în liceu… când ne urmăreau băieții să ne frece cu zăpada. Ce senzație stranie, când simțeai zăpada strecurându- se pe gât, pe sub gulerul cămășii de la uniformă!

Azi a fost o zi tare frumoasa, cu obraji rumeni şi reci, cu veselie şi încheiată cu poezie frumoasă şi vorbe dulci…la ureche. Azi am simțit multe clipe de fericire, pentru care sunt recunoscătoare.

De cateva zile incoace…nu stiu cum şi ce se intâmpla, dar bucuria a pus stapânire pe mine…şi zău de nu-mi place!

Fulgi de zapada

Citat

 

Iarna

Din vazduh cumplita iarna cerne norii de zapada,

Lungi troiene calatoare adunate-n cer gramada;

Fulgii zbor, plutesc in aer ca un roi de fluturi albi,

Raspandind flori de gheata pe ai tarii umeri dalbi.

Ziua ninge, noaptea ninge, dimineata ninge iara!

Cu o zale argintie se imbraca mandra tara;

Soarele rotund si palid se prevede printre nori

Ca un vis de tinerete printre anii trecatori.

Tot e alb pe camp, pe dealuri, imprejur, in departare,

Ca fantasme albe plopii insirati se perd in zare,

Si pe-ntinderea pustie, fara urme, fara drum,

Se vad satele perdute sub clabuci albii de fum.

Dar ninsoarea inceteaza, norii fug, doritul soare

Straluceste si dismiarda oceanul de ninsoare.

Intr-o sanie usoara care trece peste vai …

In vazduh voios rasuna clinchete de zurgalai.

Vasile Alecsandri

1821-1890

(1868)

Pasteluri

Iarna

Iata un adevar

Stare

De ceva vreme, sunt preocupata de nutritie, de alimentatie, cat mai echilibrata. Legume si fructe la discretie, seminte crude si inmuiate de toate felurile..o bogatie de gusturi si arome. Plus miscare si mult mers pe jos, excelent.

Nu vreau sa descriu, cum am inceput, de ce..si in ce fel. Pot sa spun cu mana pe inima ca am inceput la multele si insistentele indemnuri ale unui prieten tare drag mie. Si am folosit si simt si imi este tare bine si fizic si incet incet se instaleaza bunastarea si psihic. De fapt ma simt extraordinar de bine, pot sa strig in patru mari si patru zari.

Am gasit un citat extraordinar intr-o carte la fel de extraordinara, numita „Alimentele – miracolul vindecarii Dr. Henry G. Bieler. Nu este necesar cine stie ce imbold, sau motiv pentru a face schimbari..nici macar pentru a citi cartea, ci aceasta carte te face ea singura sa o citesti..sa vrei sa faci ceva, in primul rand pentru tine.

„Omul modern a devenit un animal indopat cu vitamine, plin ochi cu antiacizi, calmat cu barbiturice, alinat cu aspirina, stimulat cu benzedrine, afectat de boli psihosomatice si hartuit de chirurgie. Produsul pe care Natura l-a plasat pe treapta cea mai de sus, a devenit o creatura obosita, ulceroasa, hiperincordata, migrenoasa, suprastimulata si nevrozata”
Herbert Ratner
si inca un citat:
„Cea mai mare parte din ceea ce mancam, este superfluu. Am putea trai cu un sfert din ceea ce inghitim. Celelalte trei sferturi, servesc la a-i face sa traiasca pe medici. Pare foarte modern nu-i asa? Ei bine, butada figura pe un vechi papirus egiptean. Din cele mai vechi timpuri, omul a cautat intotdeauna cu infrigurare regimul cel mai bun”
Wiliam Osler.

Marquez

Standard

Il iubesc pe Marquez..pur si simplu il iubesc si declar asta in public! Orice cuvant de-al lui, il citesc si ma „topesc”…este unic si este perfect.

Indiferent ce spune, ce descrie…o face sa tresari, sa te miste ceva, undeva…

Gabriel García Márquez s-a născut la data de 6 martie 1927, în municipiul Aracataca, aflat pe Coasta Atlantică Columbiană, ca fiu al lui Gabriel Eligio García şi al Luisei Santiaga Márquez Iguarán. A fost crescut de bunicii materni, colonelul Nicolás Márquez şi Tranquilina Iguarán, în Aracataca.

Copilăria sa este relatată în memoriile sale: Vivir para contarla (Sa trăieşti pentru a povesti). În anul 2007 s-a întors în Aracataca, după o absenţă de 24 ani, pentru a primi omagiul adus în onoarea sa de către guvernul columbian la împlinirea celor 80 ani de viaţă şi 40 de la prima publicare a celei mai cunoscute nuvele: Cien años de soledad (Un veac de singurătate).

„A fost ceva nou pentru mine. Nu cunoşteam vicleşugurile seducţiei şi veşnic îmi alesesem la întâmplare iubitele de o noapte, mai curând luându-mă după preţ decât după farmecele lor, şi făcusem dragoste fără dragoste, pe jumătate îmbrăcaţi, de cele mai multe ori, şi întotdeauna pe întuneric, pentru a ne închipui că suntem mai buni. În noaptea aceea am descoperit plăcerea de necrezut de a contempla trupul unei femei adormite fără îmboldirea dorinţei sau opreliştile pudorii.”

„A plouat patru ani, unsprezece luni şi două zile. Au fost perioade în care picura numai, şi toată lumea îşi îmbrăca hainele de sărbătoare şi lua un aer de convalescenţă pentru a sărbători înseninarea, însă foarte curând se obişnuiră să nu mai vadă în aceste pauze decât semnele unei nemiloase recrudescenţe.

Alta ar fi fost viaţa lor dacă ar fi ştiut că e mai uşor să eviţi marile catastrofe matrimoniale decât micile mizerii de fiecare zi.

Au continuat să trăiască astfel într-o lume fugară, deocamdată ţintuită în cuvinte, dar care n-avea să întârzie să le scape fără întoarcere de îndată ce vor fi uitat însuşi înţelesul scrierii.

Aureliano şi Amaranta Ursula deschiseră ochii, îşi sondară sufletele, se priviră faţă în faţă cu mâna pe inimă, şi înţeleseseră că se contopiseră în asemenea măsură într-o singură fiinţă încât preferau să moară decât să se despartă.

Aveam, în sfârşit, parte de viaţă reală, cu inima la adăpost şi condamnat să mor de dragoste adevărată în agonia fericită a oricărei zile după ce aveam să împlinesc o sută de ani.

Când mă gândesc la moarte, singurul lucru de care-mi pare rău e că s-ar putea să nu mor din dragoste!

Caută să devii un om mai bun şi asigură-te că ştii cine eşti tu înainte de a cunoaşte pe cineva şi a aştepta ca acea persoană să ştie cine eşti.

Cea mai stranie formă de a îndepărta pe cineva este de a sta lângă el, ştiind că nu-l vei putea avea niciodată.

Cel mai important lucru pe care am învăţat să-l fac după patruzeci de ani a fost să spun nu când a fost nu.

Furia o cuprindea din nou şi foarte curând şi-a dat seama că dorinţa de a-l uita era cel mai bun stimul pentru a şi-l aminti.

De atunci am avut-o în minte atât de limpede că făceam cu ea tot ce pofteam. Îi schimbam culoarea ochilor după starea mea de spirit, o îmbrăcam potrivit vârstei şi împrejurărilor, cântam duete de dragoste de Puccini, astăzi ştiu că nu a fost nălucire, ci încă un miracol al primei iubiri din viaţa mea aflate abia la nouăzeci de ani.

Doar pentru că cineva nu te iubeşte aşa cum vrei tu, nu înseamnă că nu te iubeşte cu toata fiinţa sa.

Dragostea adevărată este o limbă pe care surzii o pot auzi şi orbii o pot vedea.

Dragostea este la fel de importantă precum mâncarea. Dar nu hrăneşte.

E ca un copil, trudeşti toată viaţa, te sacrifici ca să-l creşti, iar când ajunge mare, tot ce are el chef face.

Ea a expediat şaisprezece luni de fericire în patru cuvinte: Multă zarvă pentru nimic.

Eu văd mai bine cu mâinile.

Fiecare e stăpân pe propria-i moarte, iar singurul lucru pe care-l putem face, odată sosit ceasul, este să-i ajutăm pe oameni să moară fără teamă şi dureri.

Forţa invincibilă care a împins lumea înainte nu e iubirea fericită, ci aceea neîmplinită.

În fiecare minut în care închid ochii, pierd 60 de secunde de lumină.

În noaptea aceea, gata de orice, m-am culcat cu faţa în sus în aşteptarea durerii de pe urmă, în prima clipă a celor nouăzeci şi unu de ani ai mei. Am ascultat dangăt de clopot undeva, departe, am simţit mireasma sufletului Delgadinei dormind pe o parte, am auzit un strigăt în zare, suspinele cuiva care murise poate cu un secol în urmă în iatacul său. Atunci am stins lampa cu ultima suflare, mi-am împletit degetele cu ale ei ca s-o duc de mână şi am numărat cele douăsprezece bătăi de clopot de la ora douăsprezece cu cele douăsprezece lacrimi de pe urmă, până când prinseră a cânta cocoşii şi îndată dangătele triumfătoare, petardele de sărbătoare ce proslăveau bucuria nesfârşită de a fi supravieţuit, teafăr şi nevătămat, vârstei de nouăzeci de ani.

În ziua în care am descoperit că tot ceea ce îmi plăcea cu adevărat era să povestesc istorii, mi-am propus să fac tot ce-mi stă în putinţă spre a-mi împlini această dorinţă. Mi-am spus: aceasta este vocaţia mea. Nimeni şi nimic nu mă poate face să mă consacru unei alte activităţi.

Iubirea are mai multe cămăruţe decât un hotel de târfe.

Stările sufleteşti i se oglindeau în felul în care dormea. De la istovită şi sălbatică aşa cum fusese la început, a căpătat încetul cu încetul o pace lăuntrică ce-i înfrumuseţa chipul şi-i îmbogăţea somnul. Îi povesteam viaţa mea, îi citeam la ureche ciornele articolelor duminicale în care ea se regăsea mereu, fără s-o spun prin cuvinte, numai şi numai ea.

Le-aş dovedi oamenilor cât greşesc gândind că încetează să iubească atunci când îmbătrânesc, fără să ştie că îmbătrânesc numai când încetează să iubească.

Lumea era atât de recentă, încât multe lucruri nici nu aveau încă nume, iar pentru a le deosebi trebuia să le arăţi cu degetul. Era într-adevăr un sat fericit: nimeni nu avea peste treizeci de ani, nimeni nu murise încă.

Memoria inimii elimină răul şi amplifică binele şi datorită acestui truc putem îndura greutăţile trecutului.

Meseria de jurnalist provoacă suferinţă sau bucurie, în funcţie de modul în care retransmiţi realitatea.

Moartea nu vine odată cu vârsta, ci odată cu uitarea.

N-am avut niciodată prieteni la cataramă, şi puţinii care s-au apropiat de mine sunt acumla New York.Vreau să spun că sunt morţi, căci acolo presupun eu că se duc sufletele rătăcitoare ca să nu se confrunte cu adevărul vieţii lor trecute.

Niciun medicament nu vindecă ce nu poate vindeca fericirea.

Nemărginită nu este moartea, ci viaţa.

Niciodată nu am făcut amor în grup ori în locuri publice, nici nu am împărtăşit secrete şi nici n-am povestit vreo aventură a trupului sau a sufletului, căci de tânăr am luat aminte că niciuna nu rămâne nepedepsită.

Niciodată nu m-am culcat cu vreo femeie fără s-o plătesc, şi pe puţinele care nu erau de meserie le-am convins prin argumente ori cu de-a sila să primească bani chiar de-ar fi să-i arunce la gunoi. Cam pe la douăzeci de ani, am început să ţin un catastif cu numele, vârsta, locul şi câteva însemnări privitoare la împrejurările şi la felul în care se petrece totul. Până la cincizeci de ani, ajunsesem la cinci sute paisprezece femei cu care o făcusem cel puţin o dată. Am încetat să mai notez când trupul nu mai răzbea cu atâtea şi puteam ţine socoteala fără catastif.

Niciodată nu recitesc cărţile mele, pentru că mi-e teamă.

Nimeni nu-şi va aduce aminte de tine pentru gândurile tale secrete. Cere-i Domnului tăria şi înţelepciunea pentru a le exprima.

Nu ar fi avut nimic împotrivă să se întoarcă la dragostea searbădă a Fernandei, a cărei frumuseţe devenise mai calmă odată cu maturitatea, însă ploaia îl ţinuse la adăpost de orice pornire pătimaşă şi-i insuflase seninătatea spongioasă a lipsei de pofte.

Nu aşteptaţi nimic de la secolul XXI! Nu veţi primi nimic, căci el aşteaptă totul de la voi!

Nu cred în Dumnezeu, dar mă tem de el.

Nu înceta niciodată să zâmbeşti, nici chiar atunci când eşti trist, pentru că nu se ştie cine se poate îndrăgosti de zâmbetul tău.

Nu îţi petrece timpul cu cineva care nu e dispus să şi-l petreacă cu tine.

Nu merită să plângi pentru nimeni, iar cel care merită nu te va face să plângi.

Nu plânge pentru că s-a terminat, zâmbeşte pentru că s-a petrecut.

Nu te agita atât, lucrurile cele mai bune se petrec atunci când le aştepţi mai puţin.

Nu te iubesc pentru ceea ce eşti, ci pentru ceea ce sunt atunci când sunt cu tine.

O singură clipă de împăcare este mai de preţ decât o viaţă întreagă de prietenie.

Pare-se că părul trebuie să reînvie mult mai puţin decât celelalte părţi ale trupului.

Pentru că o patrie fără eroi e ca o casă fără uşi.

Poate că Dumnezeu va dori să cunoşti multe persoane nepotrivite înainte de a cunoaşte persoana potrivită, pentru ca atunci când o vei cunoaşte în sfârşit să ştii să fii recunoscător.

Poate că pentru lume eşti doar o singură persoană, dar pentru o persoană eşti întreaga lume.

Poţi fi infidel, dar niciodată neloial.

Problema căsătoriei este că se termină în fiecare seară după ce faci dragoste, şi trebuie să o reconstruieşti în fiecare dimineaţă înainte de micul dejun.

Scriu pentru ca să nu fiu nevoit să vorbesc.

Simptomele dragostei sunt asemănătoare cu cele ale holerei.

Singurele Fecioare care au mai rămas pe lume sunteţi voi, cei născuţi în august.

Singurul lucru pe care trebuie să-l ştii în dragoste: că viaţa nu are nevoie de lecţii de la nimeni.

Spune întotdeauna ce simţi şi fă ceea ce gândeşti. Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când te voi vedea dormind, te-aş îmbrăţişa foarte strâns şi l-aş ruga pe Dumnezeu să fiu păzitorul sufletului tău. Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când te voi vedea ieşind pe uşă, ţi-aş da o îmbrăţişare, un sărut şi te-aş chema înapoi să-ţi dau mai multe. Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când voi auzi vocea ta, aş înregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o dată şi încă o dată până la infinit. Dacă aş şti că acestea ar fi ultimele minute în care te-aş vedea, aş spune „te iubesc” şi nu mi-aş asuma, în mod prostesc, gândul că deja ştii.

Tot ceea ce se petrece are un anumit sens.

Trecutul nu e decât minciună, memoria nu are cale de întoarcere, orice primăvară trecută este irecuperabilă şi dragostea cea mai nebună şi mai statornică nu e decât un adevăr efemer.

Un prieten adevărat te prinde de mână şi îţi atinge inima.

Viaţa este lucrul cel mai bun din câte s-au inventat vreodată.

Viaţa nu este ce ai trăit, ci ce îţi aminteşti că ai trăit şi cum ţi-o aminteşti pentru a o povesti.

Vor exista mereu oameni care te vor răni, aşa că trebuie să nu-ţi pierzi încrederea ci doar să ai mai multă grijă în cine ai încredere şi a doua oară.

Ziua de mâine nu-i este asigurată nimănui, tânăr sau bătrân. Azi poate să fie ultima zi când îi vezi pe cei pe care-i iubeşti. De aceea, nu mai aştepta, fă-o azi, întrucât, dacă ziua de mâine nu va ajunge niciodată, în mod sigur vei regreta ziua când nu ţi-ai făcut timp pentru un surâs, o îmbrăţişare, un sărut, şi că ai fost prea ocupat ca să le conferi o ultimă dorinţă. Să-i menţii pe cei pe care-i iubeşti aproape de tine, spune-le la ureche cât de multă nevoie ai de ei, iubeşte-i şi tratează-i bine, ia-ţi timp să le spui „îmi pare rău”, „iartă-mă”, „te rog” şi toate cuvintele de dragoste pe care le ştii.”

 

Citat

ziua 13 – in cautarea fericirii

Sunt intr-o continua cautare si ma intreb deseori, unde vreau sa ajung. Daca sunt sigura de drumul meu si mai ales, daca stiu sa merg pe el. Nu m-am gandit prea mult si am pornit, desi se spune ca trebuie mereu sa pornesti la drum, cu bagajele facute, sau cu lectiile invatate…dar ce? Toata lumea se coordoneaza dupa reguli bine stabilite? Daca ar fi asa…toti am fi unici, savanti, experti in toate cele. Sau cel putin calculati si perfect organizati.

Am ajuns la concluzia ca nu este prea bine sa-ti faci planuri. Pe de o parte nu intotdeauna reusesti sa te tii de ele..apoi prea ar suna ca in comunism „Plan de masuri-cine raspunde-locul de infaptuire-termen” Oops! Filme de groaza!

Dar nici sa pleci la drum asa..tam nisam, fara nici un gand , fara nici-o regula. Cred ca cel mai bine este, la un moment dat, sa te lasi dus de val. Acum eu, ma las dusa de val..sa vedem ce-o mai fi.

Pot spune ca zambesc usor si mi-e bine, am o stare de bine generala, de usurinta..totul pare usor. Nu mi s-a intamplat ceva extraordinar, sau macar ceva, care sa ma faca sa simt asta..pur si simplu simt o liniste sufleteasca. Fara planuri, fara grafic de realizare…doar liniste.

E mare lucru fericirea, fericirea simtita si dintr-o simpla conversatie pe messenger…din pacate, traim in epoca lui…LOL…

 

Cautare

Citat

Azi mă simt minunat! Nu ştiu de ce..sincer nu am nici un motiv..nimic obiectiv. Doar o stare sufletească liniştită, o împăcare cu mine însămi.

Pentru prima dată, după mult timp, simt că am o cale, parcă ceva mi se deschide în faţă, ca un caiet frumos, cu coperți lucioase şi coli albe spuma laptelui…în care sunt invitată să scriu ceva. Aşa cum erau pe vremuri la scoală acele Oracole, în care erai întrebat ce iți place? Sau de cine iți place? Sau şi mai şi…pe cine iubești?

Colile albe ale caietului mă îmbie ușor, să desenez undeva într-un colţ flori de nu-mă-uita..şi să încep prin a scrie titlul  „Fericirea e în mine”. Şi zău de nu mă simt aşa..parcă trăiește acolo, respiră şi iubește. Cât este de minunat, un suflet plin de dragoste? Dragoste de viaţă, de natură..de cerul frumos şi de oameni. Dragostea de mamă…tot mama dragă. Şi desigur, dragostea pentru el..

Dacă ar fi să ilustrez sentimentul pe care îl am acum, el ar arăta cam aşa:

Lumină..soare..spice de grâu: aur curat, simplu..din natură.

Armonie

Citat

Interesant si fascinant…cinism? sinceritate? incompatibil cu Divinitatea?

„Film documentar realizat pe peliculă în care Emil Cioran şi Petre Ţuţea poartă un dialog, „peste ani şi la distanţă”, condus cu siguranţă şi discreţie de Gabriel Liiceanu.
Documentarul artistic este realizat pe parcursul a cinci episoade, „un adevărat spectacol al unor mari inteligenţe”.

http://youtu.be/6fEVpu7Eh04

Emil Cioran vs. Petre Tutea