Marquez

Il iubesc pe Marquez..pur si simplu il iubesc si declar asta in public! Orice cuvant de-al lui, il citesc si ma „topesc”…este unic si este perfect.

Indiferent ce spune, ce descrie…o face sa tresari, sa te miste ceva, undeva…

Gabriel García Márquez s-a născut la data de 6 martie 1927, în municipiul Aracataca, aflat pe Coasta Atlantică Columbiană, ca fiu al lui Gabriel Eligio García şi al Luisei Santiaga Márquez Iguarán. A fost crescut de bunicii materni, colonelul Nicolás Márquez şi Tranquilina Iguarán, în Aracataca.

Copilăria sa este relatată în memoriile sale: Vivir para contarla (Sa trăieşti pentru a povesti). În anul 2007 s-a întors în Aracataca, după o absenţă de 24 ani, pentru a primi omagiul adus în onoarea sa de către guvernul columbian la împlinirea celor 80 ani de viaţă şi 40 de la prima publicare a celei mai cunoscute nuvele: Cien años de soledad (Un veac de singurătate).

„A fost ceva nou pentru mine. Nu cunoşteam vicleşugurile seducţiei şi veşnic îmi alesesem la întâmplare iubitele de o noapte, mai curând luându-mă după preţ decât după farmecele lor, şi făcusem dragoste fără dragoste, pe jumătate îmbrăcaţi, de cele mai multe ori, şi întotdeauna pe întuneric, pentru a ne închipui că suntem mai buni. În noaptea aceea am descoperit plăcerea de necrezut de a contempla trupul unei femei adormite fără îmboldirea dorinţei sau opreliştile pudorii.”

„A plouat patru ani, unsprezece luni şi două zile. Au fost perioade în care picura numai, şi toată lumea îşi îmbrăca hainele de sărbătoare şi lua un aer de convalescenţă pentru a sărbători înseninarea, însă foarte curând se obişnuiră să nu mai vadă în aceste pauze decât semnele unei nemiloase recrudescenţe.

Alta ar fi fost viaţa lor dacă ar fi ştiut că e mai uşor să eviţi marile catastrofe matrimoniale decât micile mizerii de fiecare zi.

Au continuat să trăiască astfel într-o lume fugară, deocamdată ţintuită în cuvinte, dar care n-avea să întârzie să le scape fără întoarcere de îndată ce vor fi uitat însuşi înţelesul scrierii.

Aureliano şi Amaranta Ursula deschiseră ochii, îşi sondară sufletele, se priviră faţă în faţă cu mâna pe inimă, şi înţeleseseră că se contopiseră în asemenea măsură într-o singură fiinţă încât preferau să moară decât să se despartă.

Aveam, în sfârşit, parte de viaţă reală, cu inima la adăpost şi condamnat să mor de dragoste adevărată în agonia fericită a oricărei zile după ce aveam să împlinesc o sută de ani.

Când mă gândesc la moarte, singurul lucru de care-mi pare rău e că s-ar putea să nu mor din dragoste!

Caută să devii un om mai bun şi asigură-te că ştii cine eşti tu înainte de a cunoaşte pe cineva şi a aştepta ca acea persoană să ştie cine eşti.

Cea mai stranie formă de a îndepărta pe cineva este de a sta lângă el, ştiind că nu-l vei putea avea niciodată.

Cel mai important lucru pe care am învăţat să-l fac după patruzeci de ani a fost să spun nu când a fost nu.

Furia o cuprindea din nou şi foarte curând şi-a dat seama că dorinţa de a-l uita era cel mai bun stimul pentru a şi-l aminti.

De atunci am avut-o în minte atât de limpede că făceam cu ea tot ce pofteam. Îi schimbam culoarea ochilor după starea mea de spirit, o îmbrăcam potrivit vârstei şi împrejurărilor, cântam duete de dragoste de Puccini, astăzi ştiu că nu a fost nălucire, ci încă un miracol al primei iubiri din viaţa mea aflate abia la nouăzeci de ani.

Doar pentru că cineva nu te iubeşte aşa cum vrei tu, nu înseamnă că nu te iubeşte cu toata fiinţa sa.

Dragostea adevărată este o limbă pe care surzii o pot auzi şi orbii o pot vedea.

Dragostea este la fel de importantă precum mâncarea. Dar nu hrăneşte.

E ca un copil, trudeşti toată viaţa, te sacrifici ca să-l creşti, iar când ajunge mare, tot ce are el chef face.

Ea a expediat şaisprezece luni de fericire în patru cuvinte: Multă zarvă pentru nimic.

Eu văd mai bine cu mâinile.

Fiecare e stăpân pe propria-i moarte, iar singurul lucru pe care-l putem face, odată sosit ceasul, este să-i ajutăm pe oameni să moară fără teamă şi dureri.

Forţa invincibilă care a împins lumea înainte nu e iubirea fericită, ci aceea neîmplinită.

În fiecare minut în care închid ochii, pierd 60 de secunde de lumină.

În noaptea aceea, gata de orice, m-am culcat cu faţa în sus în aşteptarea durerii de pe urmă, în prima clipă a celor nouăzeci şi unu de ani ai mei. Am ascultat dangăt de clopot undeva, departe, am simţit mireasma sufletului Delgadinei dormind pe o parte, am auzit un strigăt în zare, suspinele cuiva care murise poate cu un secol în urmă în iatacul său. Atunci am stins lampa cu ultima suflare, mi-am împletit degetele cu ale ei ca s-o duc de mână şi am numărat cele douăsprezece bătăi de clopot de la ora douăsprezece cu cele douăsprezece lacrimi de pe urmă, până când prinseră a cânta cocoşii şi îndată dangătele triumfătoare, petardele de sărbătoare ce proslăveau bucuria nesfârşită de a fi supravieţuit, teafăr şi nevătămat, vârstei de nouăzeci de ani.

În ziua în care am descoperit că tot ceea ce îmi plăcea cu adevărat era să povestesc istorii, mi-am propus să fac tot ce-mi stă în putinţă spre a-mi împlini această dorinţă. Mi-am spus: aceasta este vocaţia mea. Nimeni şi nimic nu mă poate face să mă consacru unei alte activităţi.

Iubirea are mai multe cămăruţe decât un hotel de târfe.

Stările sufleteşti i se oglindeau în felul în care dormea. De la istovită şi sălbatică aşa cum fusese la început, a căpătat încetul cu încetul o pace lăuntrică ce-i înfrumuseţa chipul şi-i îmbogăţea somnul. Îi povesteam viaţa mea, îi citeam la ureche ciornele articolelor duminicale în care ea se regăsea mereu, fără s-o spun prin cuvinte, numai şi numai ea.

Le-aş dovedi oamenilor cât greşesc gândind că încetează să iubească atunci când îmbătrânesc, fără să ştie că îmbătrânesc numai când încetează să iubească.

Lumea era atât de recentă, încât multe lucruri nici nu aveau încă nume, iar pentru a le deosebi trebuia să le arăţi cu degetul. Era într-adevăr un sat fericit: nimeni nu avea peste treizeci de ani, nimeni nu murise încă.

Memoria inimii elimină răul şi amplifică binele şi datorită acestui truc putem îndura greutăţile trecutului.

Meseria de jurnalist provoacă suferinţă sau bucurie, în funcţie de modul în care retransmiţi realitatea.

Moartea nu vine odată cu vârsta, ci odată cu uitarea.

N-am avut niciodată prieteni la cataramă, şi puţinii care s-au apropiat de mine sunt acumla New York.Vreau să spun că sunt morţi, căci acolo presupun eu că se duc sufletele rătăcitoare ca să nu se confrunte cu adevărul vieţii lor trecute.

Niciun medicament nu vindecă ce nu poate vindeca fericirea.

Nemărginită nu este moartea, ci viaţa.

Niciodată nu am făcut amor în grup ori în locuri publice, nici nu am împărtăşit secrete şi nici n-am povestit vreo aventură a trupului sau a sufletului, căci de tânăr am luat aminte că niciuna nu rămâne nepedepsită.

Niciodată nu m-am culcat cu vreo femeie fără s-o plătesc, şi pe puţinele care nu erau de meserie le-am convins prin argumente ori cu de-a sila să primească bani chiar de-ar fi să-i arunce la gunoi. Cam pe la douăzeci de ani, am început să ţin un catastif cu numele, vârsta, locul şi câteva însemnări privitoare la împrejurările şi la felul în care se petrece totul. Până la cincizeci de ani, ajunsesem la cinci sute paisprezece femei cu care o făcusem cel puţin o dată. Am încetat să mai notez când trupul nu mai răzbea cu atâtea şi puteam ţine socoteala fără catastif.

Niciodată nu recitesc cărţile mele, pentru că mi-e teamă.

Nimeni nu-şi va aduce aminte de tine pentru gândurile tale secrete. Cere-i Domnului tăria şi înţelepciunea pentru a le exprima.

Nu ar fi avut nimic împotrivă să se întoarcă la dragostea searbădă a Fernandei, a cărei frumuseţe devenise mai calmă odată cu maturitatea, însă ploaia îl ţinuse la adăpost de orice pornire pătimaşă şi-i insuflase seninătatea spongioasă a lipsei de pofte.

Nu aşteptaţi nimic de la secolul XXI! Nu veţi primi nimic, căci el aşteaptă totul de la voi!

Nu cred în Dumnezeu, dar mă tem de el.

Nu înceta niciodată să zâmbeşti, nici chiar atunci când eşti trist, pentru că nu se ştie cine se poate îndrăgosti de zâmbetul tău.

Nu îţi petrece timpul cu cineva care nu e dispus să şi-l petreacă cu tine.

Nu merită să plângi pentru nimeni, iar cel care merită nu te va face să plângi.

Nu plânge pentru că s-a terminat, zâmbeşte pentru că s-a petrecut.

Nu te agita atât, lucrurile cele mai bune se petrec atunci când le aştepţi mai puţin.

Nu te iubesc pentru ceea ce eşti, ci pentru ceea ce sunt atunci când sunt cu tine.

O singură clipă de împăcare este mai de preţ decât o viaţă întreagă de prietenie.

Pare-se că părul trebuie să reînvie mult mai puţin decât celelalte părţi ale trupului.

Pentru că o patrie fără eroi e ca o casă fără uşi.

Poate că Dumnezeu va dori să cunoşti multe persoane nepotrivite înainte de a cunoaşte persoana potrivită, pentru ca atunci când o vei cunoaşte în sfârşit să ştii să fii recunoscător.

Poate că pentru lume eşti doar o singură persoană, dar pentru o persoană eşti întreaga lume.

Poţi fi infidel, dar niciodată neloial.

Problema căsătoriei este că se termină în fiecare seară după ce faci dragoste, şi trebuie să o reconstruieşti în fiecare dimineaţă înainte de micul dejun.

Scriu pentru ca să nu fiu nevoit să vorbesc.

Simptomele dragostei sunt asemănătoare cu cele ale holerei.

Singurele Fecioare care au mai rămas pe lume sunteţi voi, cei născuţi în august.

Singurul lucru pe care trebuie să-l ştii în dragoste: că viaţa nu are nevoie de lecţii de la nimeni.

Spune întotdeauna ce simţi şi fă ceea ce gândeşti. Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când te voi vedea dormind, te-aş îmbrăţişa foarte strâns şi l-aş ruga pe Dumnezeu să fiu păzitorul sufletului tău. Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când te voi vedea ieşind pe uşă, ţi-aş da o îmbrăţişare, un sărut şi te-aş chema înapoi să-ţi dau mai multe. Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când voi auzi vocea ta, aş înregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o dată şi încă o dată până la infinit. Dacă aş şti că acestea ar fi ultimele minute în care te-aş vedea, aş spune „te iubesc” şi nu mi-aş asuma, în mod prostesc, gândul că deja ştii.

Tot ceea ce se petrece are un anumit sens.

Trecutul nu e decât minciună, memoria nu are cale de întoarcere, orice primăvară trecută este irecuperabilă şi dragostea cea mai nebună şi mai statornică nu e decât un adevăr efemer.

Un prieten adevărat te prinde de mână şi îţi atinge inima.

Viaţa este lucrul cel mai bun din câte s-au inventat vreodată.

Viaţa nu este ce ai trăit, ci ce îţi aminteşti că ai trăit şi cum ţi-o aminteşti pentru a o povesti.

Vor exista mereu oameni care te vor răni, aşa că trebuie să nu-ţi pierzi încrederea ci doar să ai mai multă grijă în cine ai încredere şi a doua oară.

Ziua de mâine nu-i este asigurată nimănui, tânăr sau bătrân. Azi poate să fie ultima zi când îi vezi pe cei pe care-i iubeşti. De aceea, nu mai aştepta, fă-o azi, întrucât, dacă ziua de mâine nu va ajunge niciodată, în mod sigur vei regreta ziua când nu ţi-ai făcut timp pentru un surâs, o îmbrăţişare, un sărut, şi că ai fost prea ocupat ca să le conferi o ultimă dorinţă. Să-i menţii pe cei pe care-i iubeşti aproape de tine, spune-le la ureche cât de multă nevoie ai de ei, iubeşte-i şi tratează-i bine, ia-ţi timp să le spui „îmi pare rău”, „iartă-mă”, „te rog” şi toate cuvintele de dragoste pe care le ştii.”