Unii bărbați confundă politețea cu flirtul..și nu numai ei. Dacă ești politicoasă cu un bărbat, îi răspunzi la „bună ziua” și ești tandră..gata, deja ai ajuns moartă după el! O femeie este tandră, dulce și politicoasă doar pentru că așa este ea, pentru că este educată. Vorbește frumos, spune glume, face complimente..e naturală și deschisă.
Dacă îi acorzi atenție unui bărbat, dorind să fii cât de cât prietenoasă, imediat interpretează că ești „în limbă după el” și încearcă să se apere necontenit, căci îi este teamă de acestă invadare a spațiului personal. În cazul în care ți-a scris și i-ai răspuns cât de inimos posibil, sincer frumos, încercând să aduci o bucurie într-o conversație, imediat este interpretat gestul tău ca fiind unul de drăgosteală.
La fel se întâmplă și femeilor, unora dintre ele, dacă un bărbat le-a ridicat o batistă căzută din poșetă, acesta cochetează deja cu ea. În cazul în care i-a dat like pe facebook la pozele în care apare ea, deja flirtul e la el acasă, dacă le-a mai făcut și câte un comentariu nevinovat, doar așa din politețe, urmează clar invitația la cafea, dacă nu cumva o cerere în căsătorie! O confuzie pe cât de banală, pe atât de dăunătoare.
„Nu orice zboară se mănâncă”.
Nu mai interpretați cuvintele ci lăsați-le să curgă de la sine. Nu catalogați deja o relație încă de la primul salut. Dacă e să fie ceva..sigur va fi, dacă nu, nu va fi nimic. Nu vă mai mințiți singuri cu ceva ce poate nu există, ci încercați doar să vă bucurați de comunicare. Este mare lucru să poți vorbi cu cineva, să îți poți împărtăși trăiri, bucurii, ba chiar tristeți sau banalitățile de zi cu zi. E mare lucru să poți transmite ceea ce simți, fără să te gândești dacă celălalt merită sau nu, dacă te înțelege sau nu, sau dacă există vreo consecință la acest fapt. Așa cum m-a învățat odată un prieten bun „nimic în viață nu e după merit”.
Dacă o fată oferă un răspuns prietenos, la un salut la fel de prietenos, e doar prilej de bucurie, de bunăvoință, care deschide ușa unei prietenii, fie ea doar la nivel de conversație. Pai unde mai întâlnești un om care să te asculte cu adevărat, mai ales unul care să-ți și răspundă! Unde mai întâlnești pe cineva care să-ți asculte problemele, fără să te judece, fără să-ți facă observații..ba chiar să te susțină necondiționat? Acesta este preludiul unei prietenii sincere și deschise. Puțini se pot lăuda că au în jurul lor asemenea oameni. Nu le mai faceți zile fripte cu drăgosteala..căci nu trebuie să cautați ceva acolo unde nu este, ci doar să luați lucrurile așa cum sunt ele.
Pentru o clipă să ne oprim, să observăm, să înțelegem. Replica lui Dem Radulescu dintr-un film romanesc (Eu, tu si Ovidiu), atunci când a fost prins de soție, cu o alta femeie într-o poziție compromițătoare, sună cam aşa „Elvira, ceea ce vezi nu este adevărat” spune multe, căci foarte des am întâlnit situații în care aparenţele înșeală. De ce să ne înșelăm și noi?
Atunci când cineva îți spune „Nu vreau să te fac să suferi..ar fi păcat” îndepărtați-vă cu demnitate, acea relație este sortită eșecului. În cazul în care ar fi fost vorba de o relație amoroasă.
Când cineva îți spune „Ești prea bună, sau prea bun pentru mine, nu te merit” Fugi cât te țin picioarele, bagă în viteza a cincea..căci este un adevăr! Chiar ești prea bună sau prea bun! Nu mai încerca să înțelegi, să despici firul în patru, îți consumi energia utilă. Mai bine mănâncă o ciocolată neagră pe o bancă într-un parc și citește romane. Este de un folos mai mare.
Zi de zi ne amestecăm între fel și fel de oameni, unii ne plac, alții sunt munți de antipatie. Părerea mea este să căutam locul și grupul în care ne simțim bine, în care ne încadrăm. Degeaba luptăm împotriva curentului încercând să ne facem plăcuți de unii sau de alții. Nu este în interesul nostru, cine nu ne înțelege, e clar că nu ne apreciază oricâte eforturi am face. Și la urma urmei..de ce să le facem? Pentru cine? Doar nu suntem actori să ne jucam rolurile. Suntem oameni, așa cum suntem noi. Să fim fericiți dacă ne descoperim felul de a fi și să ne mulțumim cu el. Nu promit integrarea în gașcă..dar promit mulțumirea de sine, ea nu va întârzia să apară.
Nu vreau să repet ce s-a mai scris de mii și milioane de ori, ci doar să evidențiez un fapt cât se poate de real și chiar de clar: suntem unici, nimeni nu mai este ca noi și nici noi ca nimeni. Ce-ar fi dacă am specula puțin acest aspect și ne-am trăi viața noastră reală..cea de toate zilele, fără să mai încercăm să fim fanfaronii nimănui?
Acasa la Claudia 