Arhive pe categorii: Regula nr. 1

Închideți ușile de fier către trecut și viitor. Trăiți în compartimente etanșe de timp.

Citat

Să luptăm pentru fericirea noastră!

1 „Să luptăm pentru fericire urmând un program zilnic de bună-dispoziţie şi gândire constructivă. Iată un astfel de program. Este intitulat „Astăzi”. L-am găsit atât de ispirator, încât am distribuit sute de copii. A fost scris de răposatul Sibyl F. Partridge. Dacă şi dumneavoastră şi eu îl vom urma, vom elimina mare parte din griji şi ne vom spori incomensurabil porţia din ceea ce francezii numesc La joie de vivre

DOAR PENTRU ASTĂZI

1. Astăzi voi fi fericit. Aceasta presupune că spusele lui Abraham Lincoln sunt adevărate  ” cei mai mulți oameni sunt tot atât de fericiți pe cât își propun să fie”. Fericirea vine dinăuntru; nu ţine de exterior.

2. Astăzi voi încerca să mă adaptez la ceea ce este și nu voi încerca să adaptez totul la propriile mele dorințe  Îmi voi lua familia, afacerea și norocul aşa cum sunt și îmi voi acorda felul de a fi în funcție de acestea.

3. Astăzi mă voi îngriji de trupul meu. Voi face exerciții fizice, îi voi da atenție  îl voi hrăni,  nu voi abuza de el și nu-l voi neglija, ca să fie o mașinărie perfectă aflată în slujba mea.

4. Astăzi voi încerca să-mi fortific mintea. Voi învăța ceva folositor. Nu voi fi trândav. Voi citi ceva care pretinde efort, gândire și concentrare.

5. Astăzi îmi voi exersa sufletul în trei feluri: voi face un bine cuiva, fără a face caz de asta. Voi face cel puţin două lucruri pe care nu vreau să le fac, aşa cum sugerează William James, doar ca exercițiu.

6. Astăzi voi fi agreabil. Voi arăta cât mai bine, mă voi îmbrăca aşa cum se cuvine, voi vorbi fără să ridic tonul, mă voi purta curtenitor, voi fi darnic cu laudele, nu voi critica deloc, nu voi căuta nimănui defecte și nu voi încerca să schimb sau să îmbunătățesc pe nimeni.

7. Astăzi voi încerca să trăiesc din plin această zi, nu să mă apuc să-mi rezolv toate problemele vieții. În douăsprezece ore pot face lucruri, care altfel m-ar înspăimânta dacă ar trebui sa le continui toată viața.

8. Astăzi voi avea un program. Voi scrie ceea ce am de făcut în fiecare oră. Poate că nu îl voi urma exact, dar îl voi avea. Va elimina două calamități  graba și nehotărârea.

9. Astăzi îmi voi rezerva o întreagă jumătate de oră doar pentru mine și mă voi relaxa. În această jumătate de oră mă voi gândi uneori la Dumnezeu, pentru a căpăta o perspectivă ceva mai largă asupra vieții mele.

10. Astăzi nu mă voi teme, îndeosebi nu-mi va fi teamă să fiu fericit, să mă bucur de ce este frumos. Să iubesc și să cred că aceia pe care îi iubesc, mă iubesc.

Dacă vrem să ne formăm o atitudine mentală care să ne aducă pace și fericire, iată Regula nr. 1:

Gândiți și acționați cu voie bună și vă veți simți voioși.”

Extras din cartea „Lasă grijile, începe sa trăiești” Dale Carnegie.

Am constatat personal, că unele din cele zece reguli le respect și eu, multe dintre ele mi s-au dezvoltat din propria gândire, din mintea mea, căci fiecare din noi gândim bine și știm ce ne trebuie, însă suntem mult prea ocupați să ne facem griji din fleacuri, iar creierul nostru fiind ocupat cu așa ceva, atât de inutil, nu ne mai permite să avem și o astfel de gândire fireasca, sănătoasă. Este un fel de „cu televizorul ați mințit poporul”.

De ce?

Ia să încercăm  măcar parțial să îndeplinim aceste reguli de mult bun simţ. Consider și nu-mi pare rău,  cartea lui Dale Carnegie manualul meu de viaţă. Măcar de aș avea înțelepciunea de a-l urma întocmai.  Nu este rușinos să te trezești mai târziu și să înțelegi, consider rușinos să nu o faci deloc.

La joie de vivre

Citat

„Cele douăzeci și unu de cuvinte ale lui Thomas Carlyle l-au ajutat pe Sir William Osler să ducă o viaţă eliberată de griji:

„Principala noastră treabă nu este să vedem ce se zărește încețoșat în depărtare, ci ceea ce ne stă clar la îndemâna”

Patruzeci și doi de ani mai târziu,  într-o seară plăcută de primăvară  când lalelele înfloreau în campus, acest om, Sir William Osler, se adresa studenților de la Universitatea Yale. Le-a spus acestora că era de presupus ca, un om ca el, care fusese profesor la patru universități și scrisese o carte care se bucura de popularitate, să aibă o „minte de o calitate specială”. Le-a declarat că presupunerea nu era fondată. Le-a spus că, prietenii săi apropiați știau despre mintea sa, că era „dintre cele mai mediocre”.

Care a fost atunci secretul succesului lui? După propria declarație  succesul s-a datorat faptului că trăia în aşa numite „compartimente etanșe de timp”

paineicaSir William Osler i-a îndemnat pe studenții de la Yale să-și înceapă ziua cu rugăciunea lui Hristos: „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi.”

Țineți minte că rugăciunea cere numai pâinea astăzi. Nu se plânge de pâinea cea veche, pe care am fost nevoiți să o mâncăm ieri; și nu spune: „O, Doamne, n-a prea plouat în ultima vreme și s-ar putea să fie secetă la vară – și atunci, de unde o să am pâine la toamnă – sau, dacă îmi pierd slujba – O, Doamne, cum mai fac atunci rost de pâine?”

Nu, rugăciunea ne învață să cerem numai pâinea de astăzi.  Pâinea de astăzi este singurul fel de pâine pe care îl putem mânca.

Cu vreme în urmă, un filozof fără un ban rătăcea printr-un ținut pietros, în care oamenii cu greu își încropeau traiul. Într-o zi, în fața mulțimii strânse lângă el pe un deal, a rostit ceea ce avea să devină probabil cel mai citat discurs al tuturor timpurilor. Discursul conține douăzeci și două de cuvinte care reverberează peste veacuri.

„Nu vă îngrijiți de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei.” (V. Matei 6.34)

Mulţi au respins aceste cuvinte ale lui Isus: „Nu vă faceți gânduri pentru ziua de mâine.” (Text tradus cuvânt cu cuvânt dintr-o variantă mai veche a Bibliei în limba engleză)

Le-au respins considerându-le un sfat pentru perfecțiune,  o mostră de misticism. „Trebuie să-mi fac gânduri pentru ziua de mâine” spun aceștia.  „Trebuie să închei o asigurare pentru a-mi proteja familia. Trebuie să pun bani deoparte pentru bătrânețe. Trebuie să fac planuri și pregătiri pentru a merge înainte.”

Exact! Sigur ca trebuie. Adevărul este că aceste cuvinte ale lui Isus, traduse cu peste trei sute de ani în urmă, nu înseamnă nimic astăzi ceea ce însemnau în timpul domniei regelui James. Acum trei sute de ani, cuvântul gânduri se referea, cel mai adesea, la neliniște.  Versiunile mai moderne ale Bibliei îl citează mai exact pe Isus spunând: „Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine.”

Vă relatez o parte a unei povestiri interesante:

Este vorba despre Ted Bengermino. În aprilie 1945, scria Ted, ca urmare a tuturor grijilor pe care mi le făcusem,  ajunsesem să am ceea ce doctorii numesc „colon transversal spasmodic” – o stare care produce durere intensă.

…….

Izbucneam în plâns și suspinam ca un copil. Eram atât de zdruncinat, încât mă podideau lacrimile de câte ori eram singur. A fost o perioadă, la scurtă vreme după bătălia de la Bulge, când plângeam atât de des, încât nu mai aveam aproape nicio speranță că, voi mai fi vreodată o ființă umană normală.

În final, am ajuns într-un dispensar al armatei. Un medic de campanie mi-a dat atunci un sfat care mi-a schimbat complet viaţa. După un examen fizic amănunțit, m-a informat că necazurile mele erau de natură mentală.

<Ted>, mi-a spus, <vreau să te gândești la viața ta, ca la o clepsidră. Știi că cle34sunt mii de granule de nisip în partea de sus a clepsidrei; și toate trec încet și uniform prin gâtul îngust de la mijloc. Nimic din ce am putea face, tu sau eu, nu determină trecerea a mai mult de o granulă de nisip prin gâtul îngust, fără a strica clepsidra. Tu, eu și oricine altcineva suntem asemenea clepsidrei. Când ne apucam de lucru dimineața,  sunt sute de sarcini pe care trebuie să le îndeplinim în acea zi, dar dacă nu le luam pe îndelete  lăsându-le să treacă încet și uniform, aşa cum trec granulele de nisip prin gâtul clepsidrei, ne vom distruge structura fizică și mentală.>

„O granulă de nisip odată. O sarcină odată.”

„Fiecare zi este o viaţă nouă pentru omul înțelept.”

În fiecare dimineață când ne trezim, simţim cum ne naștem din nou..cu fiecare zi, începem să trăim din nou, la trezire. Nu mai contează ziua de ieri… și nici nu ne putem gândi prea mult la cea de mâine. Decât în limitele bunului simţ, de a avea o mica siguranță de trai. Însă ceea ce avem cu claritate, pentru că doar de asta dispunem cu siguranță, este ziua de astăzi! (textul meu)

„Iată ce frumos spune Horațiu

„Fericit omul și fericit doar

Cel ce poate spune că ziua de azi îi aparține;ho

Cel ce, sigur în sinea lui poate spune:

„Mâine, fie ce-o fi; fiindcă am trăit astăzi”

Unul dintre lucrurile cele mai tragice pe care le știu despre firea omenească, este că avem cu toții tendința să amânăm să trăim. Visăm la o grădină vrăjită de trandafiri, aflată undeva la orizont – în loc să ne bucurăm de trandafirii care înfloresc la fereastra noastră astăzi.

De ce suntem atât de proşti? Şi încă într-un mod atât de tragic?

Copilul spune „Când voi fi băiat mare”

Băiatul spune „Când voi fi adult”

Adultul spune „Când voi fi căsătorit”

Apoi „Când voi ieși la pensie”

Când iese la pensie… privește îndărăt, la peisajul traversat; pare bătut de un vânt rece; nu știu cum, dar a pierdut totul. Viața – învățăm prea târziu – stă în a trăi, în țeserea fiecărei ore și a fiecărei zile”

Text extras din cartea „Lasă grijile, învață să trăiești” a lui dale Carnegie

Pâinea noastră pentru astăzi