Arhive pe categorii: ziua 29

am nedumeriri

Citat

ziua 29 – În căutarea fericirii

Am ajuns într-un moment de nedumerire.

Cum să fac ordine în viata mea? Să încep cu începutul,  sau  să continui de unde am rămas…nu mai știu.

Aşa că m-am așezat în mijlocul casei și am ridicat degetul..să aflu din ce parte bate vântul.. și am aflat! Să las totul de-o parte și să încep să trăiesc cu mine…să mă gândesc cel mai mult la mine.  Cum altfel aş putea să mă gândesc la altcineva, dacă nu mă plac pe mine…cum să mă placă altcineva?

Să nu credeți că este ușor…nu, este cumplit de greu, dar nu am ce să fac. Va trebui să sap tuneluri adânci, iar ceea ce am încercat până acum, nu prea m-a ajutat. Am încercat pornind pe căile cele mai simple… însă căile cele mai simple și mai scurte sunt adesea fără un final așteptat. Se spune că trebuie să suferi și să te zbați până ajungi culmea fericirii. Nu țintesc chiar culmea..dar un delușor acolo, mi-ar prinde bine.

Cum să fiu fericita? Păi simplu..să trăiesc pentru mine și să învăț să spun NU.. așa cum mă sfătuiește prietena mea draga. Eu nu știu să spun NU..nu am acest cuvânt în vocabularul meu..sau l-am uitat. De multe ori m-am surprins ca fiind altcineva, doar pentru a face pe plac, pentru a impresiona..pe cine? Pe cine nu m-a dorit așa cum eram? Ce drum greșit. Oamenii aceia oricum m-au părăsit… fără să se gândească măcar o clipa la mine, la ceea ce am simțit, la felul cum am rămas. Nu voi mai face niciodată asta și cu toate că habar nu am cum să încep și cum să schimb ce am înrădăcinat prea adânc, voi buchisi în cărți, voi raționa și voi judeca la rece…până acum m-am lăsat purtată doar de vise, în lumea în care credeam că totul este perfect, luminos, fermecator…

Cât de usor este sa spui „voi face..voi drege” și să nu faci nimic. Aici vine partea cea mai grea :să faci ceva.

Aşa că, în primul rând am început să fac curat în amintiri, fac ordine și triez..arunc afară ce nu îmi trebuie, ce nu mi se mai „potrivește” și ce s-a „demodat” de mult. Pentru ce să mai păstrez un sac plin cu amintiri seci și triste, pline de praf și abandonate de însuși cel care le-a creat?

Am fost surprinsă să aflu că există oameni cărora le pasă de mine, oameni pe care nici măcar nu-i cunosc..care acum au apărut în viața mea într-o doară, fără explicație..pur și simplu au intrat „bună ziua” și sunt oameni frumoși la suflet… și nici ei nu mă cunosc, cu toate astea le place compania mea, mă văd o persoană frumoasă, interesantă. Iar când este vorba de suflet, știu să îți fie alături, să îți spună o vorbă bună..pe cand prieteni vechi, te ridiculizează surprinzându-te cu un comportament infantil, de grădiniţă…ba încă îți aruncă molotovul în grădina ta.. arătându-te cu degetul..tu ești! Tu ai făcut! Tu ai dres..eu sunt un înger.

Ce-i de făcut? Bazele importante, le-am învățat. Dorind să fii fericit, trebuie să îți trăiești prezentul și să te gândești mai mult la tine..nu la ce a zis cutare, sau să faci ce-i place lui cutare. Sau să stai și să faci analiza chibritului stins..că de ce gândește aşa despre mine, sau cum să fac să îi schimb gândirea..ce atitudine să iau? Atitudinea este a mea și este pentru mine.

Poate unii ar râde acum, poate chiar s-ar amuza de mesajele mele subliminale și de crizele mele existențiale.. însă fiecare privește prin prisma vieții sale. Fiecare are cu totul altfel de probleme, fiecare trăiește viaţa sa, nu pe a mea. Dacă nu reușim să o aliniem, chiar dacă liniile sunt paralele, ca ale căii ferate și totuși ele merg împreună până la capăt de linie..cum am auzit la cineva..atunci liniile se despart trăind alte vieți, cu alte linii. Nimeni nu-i făcut să stea în viaţa ta la nesfârșit, dacă acea persoană nu îți este destinat.

Același lucru îl voi face și cu mine, analizând cât dăruiesc eu, am constatat că nu sunt zgârcită, dar nici prea mână largă… gândind frumos, trebuie să iau lecții de dăruire și de atenție a tot ce este în jurul meu. Am găsit ceva note proaste la aceste lecții în carnețelul meu. Şi cam multe absenţe nemotivate. Aşa că, dăm milităria jos din pod!

Mă despart de umbrele trecutului…nu ma lăsați, mi-e teamă că mă voi rătăci prin aleile întortocheate ale sufletului meu, destul de încercat în ultimul timp.

Nu pot forța pe nimeni să-mi fie alături partener..partener de plimbare, de călătorii, de suferință, de veselie, de greu și de bine..până la urmă chiar de viaţă, de ce nu? Am încercat.. și s-a sfârșit destul de rău. Cum poți să trăiești cu indiferenţa alături?

Nedumerire