ziua 28 – În căutarea fericirii
Constat că în ultima perioadă plâng mai des, am îmbătrânit, sunt mai melancolică… simt prea multa tristețe. Caut un ideal… îmi doresc iubirea împărtășită, dragostea reciprocă și o voi căuta și la 80 de ani, de va fi nevoie.
Aş putea să mă îmbrac în matia argintie a zambetelor și să ma prefac într-o zână fericită, să zbor până la cer și să rămân acolo. Dar eu nu sunt nici zână și nici nu vreau să rămân în cer..dar cu zburatul…
Mă gândeam deunazi, cât imi este de teamă de înălțimi și cu toate acestea, una din marile mele fantezii este să zbor, însă cred că aş face asta doar în vis, sau într-o stare de meditație.
Mă simt în căutări, tot caut, răstorn, scot din dulapuri, luminez unghere și trag sertare. Caut și de fapt nu știu ce caut… ajungând la concluzia că mă caut pe mine. Nu mă regăsesc, iar asta mă face să înțeleg ce mult am pierdut, ce mult pierd și nu reușesc să mă văd în oglindă, cea care sunt cu adevărat.
Caut iubirea reciprocă, oare este un ideal? Oare ea mai există? Într-o noapte, 
am răsturnat sufletul cu fundul în sus, ca să găsesc iubirea reciprocă.. și nu am găsit-o decât pe a mea. M-am liniștit cu acest gând, deoarece bucuria a fost imensă știind că ceva ceva, tot am…nu sunt săracă de iubire, ci mă consider de o bogăție fără margini. Am în posesie iubirea, chiar dacă este numai a mea, ea poate fi dăruită si tot „ies in câştig”.
Simt că orice om în viaţă are nevoie de iubire, chiar și acela care nu crede în ea. Oare de ce oamenii nu își mai arată iubirea, considerând a fi ceva banal, sau ceva care se înțelege de la sine. Numai o persoană care este singură, apreciază într-un alt fel iubirea și dovezile acesteia, faţă de persoane care trăiesc împreună, formând un cuplu. Cu toate acestea, sunt persoane care trăiesc împreună și sunt ca doi străini… și totuși aceștia, s-au iubit odată…de aici a dispărut iubirea reciprocă. Păcat că nu mai sunt capabili să o readucă în viaţa lor..iar dacă nu reușesc, de ce oare nu o caută, poate este undeva, în altă parte și îi așteaptă…aşa cum este cu soarta. Decât să trăiești în nefericire continuă, mai bine tai în carne vie!
„Nu îți mai spun „te iubesc” deoarece tu știi asta…prefer să simți, să îți demonstrez cu fapte.” Este cât se poate de obiectiv, decât să îți spună cineva „te iubesc” și să nu creadă o iota..să nu simtă nimic, ar fi de preferat varianta întâi..cu dovezile.
Cel mai frumos scenariu, pus în scenă, ar fi ca iubirea reciprocă, să fie demonstrată și cea vorbită și cea scrisă, cea afisată și cea transmisă, cea gândită și cea simțită… și mereu arătată, demonstrată. Ca celălalt să se simtă iubit, el va păși altfel pe treptele vieții, cu acest sprijin serios în spate, va avea balustrade solide de care să se țină, atunci când s-ar putea să alunece sau să se clatine. Nu se va simți singur niciodată…va ști că orice s-ar întâmpla pe lumea aceasta, iubirea este acolo, să-l învăluie în mantia ei protectivă.
Şi totuși oamenii nu mai cred în iubirea reciprocă…chiar daca iubesc și iubirea lor nu este împărtășită, se mulțumesc cu ce au, sunt fericiți doar pentru că iubesc ei, pentru ei și că încă mai pot iubi, nu sunt seci în suflet.
Iubirea reciprocă nu este un ideal.. atâta timp cât știi să-ți dăruiești dragostea 
cuiva care să o primească cu fericire și să-ți dăruiască aceleași sentimente și ție…dar fără să le aștepți. Iată, acesta poate fi un ideal.
„Spune întotdeauna ce simţi şi fă ceea ce gândeşti. Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când te voi vedea dormind, te-aş îmbrăţişa foarte strâns şi l-aş ruga pe Dumnezeu să fiu păzitorul sufletului tău. Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când te voi vedea ieşind pe uşă, ţi-aş da o îmbrăţişare, un sărut şi te-aş chema înapoi să-ţi dau mai multe. Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când voi auzi vocea ta, aş înregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o dată şi încă o dată până la infinit. Dacă aş şti că acestea ar fi ultimele minute în care te-aş vedea, aş spune „te iubesc” şi nu mi-aş asuma, în mod prostesc, gândul că deja ştii.”
Gabriel Garcia Marquez
Acasa la Claudia 