Arhive pe categorii: AMOR

Fiecare dintre noi merge de multe ori, ametit din dragoste pe strada…insa ceea ce cred eu ca este bine sa facem, este sa ducem ameteala asta pe umeri, cu bun simt. Cu blandete si recunostinta. In nici un caz sa cadem lati de „beti”, din cauza amorului. Mai bine „dansam pe mese”…
Din amor se poate chiar muri, dar noua ne place viata, nu?

Citat

1Femeia este romantică, sentimentală..vrea să fie curtată până la epuizare! Ea dorește să fie plimbată, mângâiată și răsfățată. Are sentimente, ea nu poate scoate o vorbă dacă nu o simte până în adâncul sufletului!

Femeia vrea iubire, iubire necondiționată dacă se poate. A! Şi tinde ca aceasta să fie reciprocă!

??????????????????Femeia vrea în parc, vrea la teatru, vrea la operă…vrea să-ți fie și copil și iubită și prietenă și mamă.

Femeia vrea sa fii alături de ea când  suferă și plânge, să o ţii în brațe și să o asculți. Atât de3 multe vrea, încât pare un extraterestru! Lista ei este interminabilă!

Femeia vrea să o ajuți la piață, la curățenie…să duci gunoiul.

Femeia vrea să mergi cu ea la cumpărături, să se sfătuiască cu tine…să-ți ceară părerea. Ea vrea să probeze și tu să o admiri…mai ceva ca în Pretty women!

5Femeia visează un amor pe timp nedeterminat și cu siguranța la pachet…se vede un fel de Scarlett O’Hara alături de un Clark Gable, ea vrea să-și traiască iubirea și cu patimă și la ralanti…

Femeii îi plac lucrurile frumoase, colorate, strălucitoare, parfumate…îi place să le primească de la tine și imediat să-ți sară de gât și să te sărute încântată.

Femeia adoră florile…dacă te vede cu o floare s-a topit iremediabil! Ai grijă să nu o îngheţi, căci s-ar putea să nu se mai topească niciodată pentru tine.

Femeia vrea să-şi sprijine capul pe pieptul tău, să numărați stelele într-o noapte senină..ar vrea6 să o ții în brațe și să-i spui cât e de specială pentru tine.

Femeia vrea să fie alături de tine pe țărmul marii și să priviți valurile în tăcere…căci ea știe să și tacă…

Femeia vrea să danseze cu tine…

Femeia nu este geloasă și nici posesivă…nu ar mai fi femeie, poate doar uneori joacă teatru la scenă deschisă…ca să te impresioneze pe tine.

Femeia vrea să fii atent cu ea, să o suni doar ca să-i amintești că te-ai gândit la ea și că îți este dor de ea, deși abia v-ați despărțit.

7Femeia este o poezie, un vis, un abur nedefinit și greu de înțeles…ea plutește nu merge, atinge nu lovește, dezmiardă și alină, asculta și tace, înțelege din priviri atunci când este iubită și iubește.

Chiar și când nu știe ce vrea…ea tot vrea ceva.

 

9Bărbatul, uneori o specie de neanderthal;

uneori o specie de metrosexual terminator;

uneori un fel de casanova expirat;

uneori ieșit din clasele primare cu pretenții de Don Juan;

uneori bărbatul potrivit dar aflat deja în garanția cuiva;

uneori este prea frumos ca să fie adevărat, recunoscând în el trăsături feminine;

uneori cel care ți se potrivește ție, ori e prea tânăr pentru tine, ori e prea bătrân;

uneori bărbatul perfect, dar pentru care nicio femeie nu este potrivită încercând să aibă cât mai multe ca să poată alege pe cea potrivita lui, iar cum din păcate aceea nu există, el o va căuta  până moare;

alteori bărbatul potrivit ție există ori în alta dimensiune de timp și spațiu…ori nu există, ori există și treceți unul pe lângă altul fără să vă cunoașteți..;

și de cele mai multe ori, există bărbați buni și frumoși care dacă au răbdare să descopere pasarea măiastră, care este femeia…și-au luat bilet dus către paradis, căci femeia este paradisul pe pământ care se va dezvălui numai aceluia care știe să o descopere.

8

Femeia şi bărbatul două specii diferite

Anunțuri
Citat

aGândirea pozitivă este o mască veselă, așezată pe un chip trist…poți juca toate actele pană la final, dar asta nu înseamnă și succesul la scenă deschisă..

Nu mai cred în minciuna aceasta cu față umană…cred mai degrabă în împăcarea cu sinele. Iertarea de sine, corectarea convingerilor greșite..felul în care am crescută și am fost educată, nu a fost mereu cel optim. Nu neapărat cei șapte ani de-acasă…ci și următorii, din școli, de la profesori.

Nu totdeauna a gândi de bine un lucru, înseamnă că deja acel lucru devine mai frumos..de cele mai multe ori dintr-un urât, poți scoate la suprafață ceva frumos, din rău, te ridici și înveți. Am fost ferm convinsă că, în viaţă totul trebuie să se întâmple bine și frumos, să curgă doar lapte şi miere…chiar să mimezi fericirea cu toate că nu ești fericit. Aoleu…haida de! Laptele are cazeină..mierea ne îngrașă..

Am citit deunăzi, că cel mai greu „pachet” cu care umblăm permanent în viață după noi, sunt amintirile..unele de-a dreptul zdrobitoare. În loc să le scoatem la lumină, să le spălam și să le curățăm de rău, să învățăm din ele, noi le punem la păstrare împachetate frumos în poleială, într-un sertar din catifea..să stea acolo în adâncuri mult și bine..bolnave, dar poleite! Ori se pare că nu prea merge..ele stau acolo și ne încarcă rău sufletul..uneori suntem de-a dreptul convinși că trecutul e bun trecut, să-l uităm..dar în trecutul nostru sunt amintirile, unele frumoase, altele dureroase. Până nu curățăm și cel mai subțire fir de praf de pe ele, nu putem evolua, nu putem merge mai departe, vindecați, sănătoși și poate fericiți.

Nu pot gândi pozitiv, pe un fond dureros..nu se poate și am încercat, toate zâmbetele fake posibile..nu merge! Vă asigur…testat personal.

O bună prietenă mi-a spus odată „Cum poți compara, cum poți să știi dacă ceva e pozitiv..fără a avea și o parte negativă?” Păi nu pot..clar că nu merge, te poți ridica, numai după ce ai căzut.

Întotdeauna există reversul medaliei…aşa este în viață. Iertarea de sine, împăcarea cu trecutul, consider căi mult mai bune de urmat decât frumosul „dans” al unei gândiri pozitive…fațadă fără miez.

Nimeni nu este perfect…nimeni nu-și dorește asta, însă am convingerea că odată înțeleși, mai ales noi, înlăuntrul nostru, putem avea relații de succes și cu ceilalți..dar mai ales cu noi înșine, căci totul izvorăște din adâncul sufletului nostru, nu cum vor alții, nu cum știu alții că e mai bine…ci numai cum simțim noi.

„Miracolele se întâmplă, dar nu împotriva Naturii, ci în opoziție cu ceea ce știm noi despre natură”  Sf Augustin

Gândirea pozitivă…un fel de vax albina

Citat

Excited Shopping WomanCum are acest shopping, un efect plin de surprize plăcute asupra psihicului nostru…cum e posibil ca atunci când ne cumpărăm chiar și o pereche de șosete, ne entuziasmăm…și pierdem orice umbră de tristețe?

Părerea mea, căci vorbesc doar din punctul meu de vedere, fără a face uz de studii științifice…care pot fi și ele simple abureli, a face cumpărături este egal cu euforia simțită când ai luat un examen greu, asa cum erai copil și intrai în vacanţa de vară, sau pur și simplu ai scăpat de o povară de pe suflet.

Atunci când te simți tristă, ești cu sufletul la pământ și ai curajul să ieși, să te îmbraci frumos, să te aranjezi și să te fardezi, deja starea de spirit ți se schimbă radical…numai și la acești simpli pași, te simți imediat mai bine! Femeia e dată naibii!

În momentul în care deja ieși din casă, doar la gândul că mergi prin magazine, fără scop și fără țintă, zâmbetul luminos apare pe chip. Dacă ai și ceva disponibil pe card și tot timpul există ceva cât de puțin, deja intri în prima fază euforică.

Trebuie să specific clar: este vorba de haine..de pantofi, de bunuri nealimentare! Mai sunt și femei de excepție, cum este mama…care se Shopping bagsentuziasmează atunci când merge la piață, sau la supermarket…însă nu despre ele doresc să vorbesc, ci despre cele pentru care aceste cumpărături nealimentare, au un efect antidepresiv. Să-mi cumpăr ceva, orice..dar să-mi cumpăr!

Se spune că atunci când suferi de ceva, pur și simplu o nouă tunsoare are un efect pozitiv, căci schimbarea exterioară, o noua frizură care să vină și bine, deja îți oferă puţină încredere în tine, de siguranță..de atitudine încrezătoare.  Darămite o rochie nouă? O pereche de sandale roșii de lac? Să pășești ca Miss Univers pe podium..

Am constatat că, atunci când reușești să faci ceva bun pentru tine, dietă, sport, schimbare de imagine…o nouă ținută, care oricum va pica foarte frumos, pe un corp frumos..deja îți schimbă mult, nu numai interiorul, ci și exteriorul. Imediat încep să zburde endorfinele, să crească serotonina…să te simți o altă femeie..și întotdeauna una mai bună, mai frumoasă și mai sănătoasă.

Cineva mi-ar spune că aceasta este o gândire frivolă, căci un suflet trebuie să se schimbe, dacă e cazul să se schimbe, pornind de la cu totul alți factori, că trebuie sa fie dăruitor și iubitor, să se ierte și să se iubească..și altele. De acord, dar eu aici nu scriu despre asta, ci despre un inimaginabil efect al cumpărăturilor de țoale, asupra unei femei. Asupra tuturor femeilor, fără excepție..însă puține vor recunoaște asta.

O rochie frumoasă, care se așează frumos pe tine, un machiaj adecvat…o pereche de sandale sau pantofi deosebiți, atrag după ele o atitudine necesară unui mental echilibrat. Căci orice femeie este prin definiție o cochetă…din cele mai vechi timpuri. Mi-ar părea rău să aud femei care nu se cred așa..tuturor ne place să fim admirate, chiar și de noi înșine în oglindă..și ce sentiment minunat.

Invidiez femeile cumpătate, femeile care știu să își calculeze bugetul personal și nu îl încalcă!!! Femeile strânse la pungă…sunt speciale, le admir și le felicit cu toată inima! Deoarece, eu de multe ori am cheltuit sume care nu se cuveneau pentru ceva nou…orice, nou să fie, deși se dărâmă șifonierul peste mine, noul e nou, miroase și se prezintă a nou, excitant și incitant noul ăsta!

Un psiholog poate ar încerca să scormonească prin trecutul unora disperate după shopping..dar e în zadar, e tipic feminin..fără a-ți pierde mințile, părerea mea este că, e frumos, e bine și face bine la suflet și la trup.

ppEu mă „topesc” după cumpărături. Dar aşa sunt eu…și nu altfel.

De ce ne „topim” după cumpărături

Citat

„Dacă dragostea ta nu are speranță să fie împărtășită, trebuie s-o păstrezi în tăcere. Ea poate să mocnească în tine, dacă e liniște. Căci ea creează o direcţie în lume, și orice direcţie care-ți permite să te apropii, să te îndepărtezi, să intri, să ieși, să găseşti, să pierzi, te înalță. Căci tu ești cel ce trebuie să traiască. Dar nu există viaţă daca nici un zeu n-a creat pentru tine linii de forţă.

Dacă dragostea ta nu este împărtășită si devine implorare zadarnică pentru o răsplată a fidelităţii tale, și dacă nu ai forţa de a păstra tăcere, atunci, dacă exista vreun medic, mergi la el să te vindece. Căci nu trebuie să confunzi dragostea cu sclavia inimii. Dragostea care se roagă e frumoasă, dar cea care imploră este a unei slugi.

Dacă dragostea ta se loveste de absolutul lucrurilor, ca de pildă exilul sau zidul de netrecut al unei mănăstiri, mulțumește Domnului dacă aceea pe care o iubești te iubește și ea, deși este, în aparenţă, surdă și oarbă. Căci există, pentru tine, o lumină aprinsă în lume. Puţin contează că nu te poţi folosi de ea. Căci cel ce moare în deşert, deşi moare, este bogat cu casa sa îndepărtată.

Dacă voi clădi suflete mari și îl voi alege pe cel mai perfect dintre ele pentru a-l închide în zidurile tăcerii, vei spune că nimeni nu va primi nimic de la el. Şi totuși, el înnobilează întreg imperiul. Oricine trece în depărtare se prosternează. Şi astfel iau naştere semnele și miracolele.

Dacă există dragoste pentru tine, deși inutilă, și dragoste din partea ta în schimb, vei păşi în lumină. Căci doar ruga căreia tăcerea îi este răspuns este grandioasă, atunci când divinitatea există.

Iar dacă dragostea ta e împărtășită și braţe se deschid pentru tine, roagă-te ca această dragoste să fie salvată de la putreziciune, căci mă tem pentru inimile prea fericite.”

Antoine de Saint Exupery

Nu implora..nu fi slugă!

Citat

 

 

 

 

LUCEAFARUL

A fost odata ca-n povesti

A fost ca niciodata,

Din rude mari împaratesti,

O prea frumoasa fata.

Si era una la parinti

Si mândra-n toate cele,

Cum e Fecioara între sfinti

Si luna între stele.

Din umbra falnicelor bolti

Ea pasul si-l îndreapta

Lânga fereastra, unde-n colt

Luceafarul asteapta.

Privea în zare cum pe mari

Rasare si straluce,

Pe miscatoarele carari

Corabii negre duce,

Îl vede azi, îl vede mâni,

Astfel dorinta-i gata;

El iar, privind de saptamâni,

Îi cade draga fata.

Cum ea pe coate-si razima

Visând ale ei tâmple,

De dorul lui si inima

Si sufletu-i se împle.

Si cât de viu s-aprinde el

În orisicare sara,

Spre umbra negrului castel

Când ea o sa-i apara.

Si pas cu pas pe urma ei

Aluneca-n odaie,

Tesând cu recile-i scântei

O mreaja de vapaie.

Si când în pat se-ntinde drept

Copila sa se culce,

I-atinge mânile pe piept,

I-nchide geana dulce;

Si din oglinda luminis

Pe trupu-i se revarsa,

Pe ochii mari, batând închisi

Pe fata ei întoarsa.

Ea îl privea cu un surâs,

El tremura-n oglinda,

Caci o urma adânc în vis

De suflet sa se prinda.

Iar ea vorbind cu el în somn,

Oftând din greu suspina:

O, dulce-al noptii mele Domn,

De ce nu vii tu? Vina!

Cobori în jos, luceafar blând,

Alunecând pe-o raza,

Patrunde-n casa si în gând

Si viata-mi lumineaza!

El asculta tremurator,

Se aprindea mai tare

Si s-arunca fulgerator,

Se cufunda în mare;

Si apa unde-au fost cazut

În cercuri se roteste,

Si din adânc necunoscut

Un mândru tânar creste.

Usor el trece ca pe prag

Pe marginea ferestei

Si tine-n mâna un toiag

Încununat cu trestii.

Parea un tânar voievod

Cu par de aur moale,

Un vânat giulgi se-ncheie nod

Pe umerele goale.

Iar umbra fetei stravezii

E alba ca de ceara

Un mort frumos cu ochii vii

Ce scânteie-n afara.

Din sfera mea venii cu greu

Ca sa-ti urmez chemarea,

Iar cerul este tatal meu

Si muma-mea e marea.

Ca în camara ta sa vin,

Sa te privesc de-aproape,

Am coborât cu-al meu senin

Si m-am nascut din ape.

O, vin! odorul meu nespus,

Si lumea ta o lasa;

Eu sunt luceafarul de sus,

Iar tu sa-mi fii mireasa.

Colo-n palate de margean

Te-oi duce veacuri multe,

Si toata lumea-n ocean

De tine o s-asculte.

O, esti frumos, cum numa-n vis

Un înger se arata,

Dara pe calea ce-ai deschis

N-oi merge niciodata;

Strain la vorba si la port,

Lucesti fara de viata,

Caci eu sunt vie, tu esti mort,

Si ochiul tau ma-ngheata.

Trecu o zi, trecura trei

Si iarasi, noaptea, vine

Luceafarul deasupra ei

Cu razele senine.

Ea trebui de el în somn

Aminte sa-si aduca

Si dor de-al valurilor Domn

De inim-o apuca:

Cobori în jos, luceafar blând,

Alunecând pe-o raza,

Patrunde-n casa si în gând

Si viata-mi lumineaza!

Cum el din cer o auzi,

Se stinse cu durere,

Iar ceru-ncepe a roti

În locul unde piere;

În aer rumene vapai

Se-ntind pe lumea-ntreaga,

Si din a chaosului vai

Un mândru chip se-ncheaga;

Pe negre vitele-i de par

Coroana-i arde pare,

Venea plutind în adevar

Scaldat în foc de soare.

Din negru giulgi se desfasor

Marmoreele brata,

El vine trist si gânditor

Si palid e la fata;

Dar ochii mari si minunati

Lucesc adânc himeric,

Ca doua patimi fara sat

Si pline de-ntuneric.

Din sfera mea venii cu greu

Ca sa te-ascult s-acuma,

Si soarele e tatal meu,

Iar noaptea-mi este muma;

O, vin, odorul meu nespus,

Si lumea ta o lasa;

Eu sunt luceafarul de sus,

Iar tu sa-mi fii mireasa.

O, vin, în parul tau balai

S-anin cununi de stele,

Pe-a mele ceruri sa rasai

Mai mândra decât ele.

O, esti frumos, cum numa-n vis

Un demon se arata,

Dara pe calea ce-ai deschis

N-oi merge niciodata!

Ma dor de crudul tau amor

A pieptului meu coarde,

Si ochii mari si grei ma dor,

Privirea ta ma arde.

Dar cum ai vrea sa ma cobor?

Au nu-ntelegi tu oare,

Cum ca eu sunt nemuritor,

Si tu esti muritoare?

Nu caut vorbe pe ales,

Nici stiu cum as începe

Desi vorbesti pe înteles,

Eu nu te pot pricepe;

Dar daca vrei cu crezamânt

Sa te-ndragesc pe tine,

Tu te coboara pe pamânt,

Fii muritor ca mine.

Tu-mi cei chiar nemurirea mea

În schimb pe-o sarutare,

Dar voi sa stii asemenea

Cât te iubesc de tare;

Da, ma voi naste din pacat,

Primind o alta lege;

Cu vecinicia sunt legat,

Ci voi sa ma dezlege.

Si se tot duce… S-a tot dus.

De dragu-unei copile,

S-a rupt din locul lui de sus,

Pierind mai multe zile.

În vremea asta Catalin,

Viclean copil de casa,

Ce împle cupele cu vin

Mesenilor la masa,

Un paj ce poarta pas cu pas

A-mparatesii rochii,

Baiat din flori si de pripas,

Dar îndraznet cu ochii,

Cu obrajei ca doi bujori

De rumeni, bata-i vina,

Se furiseaza pânditor

Privind la Catalina.

Dar ce frumoasa se facu

Si mândra, arz-o focul;

Ei Catalin, acu-i acu

Ca sa-ti încerci norocul.

Si-n treacat o cuprinse lin

Într-un ungher degraba.

Da ce vrei, mari Catalin?

Ia du-t de-ti vezi de treaba.

Ce voi? As vrea sa nu mai stai

Pe gânduri totdeauna,

Sa râzi mai bine si sa-mi dai

O gura, numai una.

Dar nici nu stiu macar ce-mi ceri,

Da-mi pace, fugi departe

O, de luceafarul din cer

M-a prins un dor de moarte.

Daca nu stii, ti-as arata

Din bob în bob amorul,

Ci numai nu te mânia,

Ci stai cu binisorul.

Cum vânatoru-ntinde-n crâng

La pasarele latul,

Când ti-oi întinde bratul stâng

Sa ma cuprinzi cu bratul;

Si ochii tai nemiscatori

Sub ochii mei ramâie…

De te înalt de subsuori

Te-nalta din calcâie;

Când fata mea se pleaca-n jos,

În sus ramâi cu fata,

Sa ne privim nesatios

Si dulce toata viata;

Si ca sa-ti fie pe deplin

Iubirea cunoscuta,

Când sarutându-te ma-nclin,

Tu iarasi ma saruta.

Ea-l asculta pe copilas

Uimita si distrasa,

Si rusinos si dragalas,

Mai nu vrea, mai se lasa,

Si-i zise-ncet: Înca de mic

Te cunosteam pe tine,

Si guraliv si de nimic,

Te-ai potrivi cu mine…

Dar un luceafar, rasarit

Din linistea uitarii,

Da orizon nemarginit

Singuratatii marii;

Si tainic genele le plec,

Caci mi le împle plânsul,

Când ale apei valuri trec

Calatorind spre dânsul;

Luceste cu-n amor nespus

Durerea sa-mi alunge,

Dar se înalta tot mai sus,

Ca sa nu-l pot ajunge.

Patrunde trist cu raze reci

Din lumea ce-l desparte…

În veci îl voi iubi si-n veci

Va ramânea departe…

De-aceea zilele îmi sunt

Pustii ca niste stepe,

Dar noptile-s de-un farmec sfânt

Ce nu-l mai pot pricepe.

Tu esti copila, asta e…

Hai s-om fugi în lume,

Doar ni s-or pierde urmele

Si nu ne-or sti de nume,

Caci amândoi vom fi cuminti,

Vom fi voiosi si teferi,

Vei pierde dorul de parinti

Si visul de luceferi.

Porni luceafarul. Cresteau

În cer a lui aripe,

Si cai de mii de ani treceau

În tot atâtea clipe.

Un cer de stele dedesupt,

Deasupra-i cer de stele

Parea un fulger nentrerupt

Ratacitor prin ele.

Si din a chaosului vai,

Jur-împrejur de sine,

Vedea, ca-n ziua cea de-ntâi,

Cum izvorau lumine;

Cum izvorând îl înconjur

Ca niste mari, de-a-notul…

El zboara, gând purtat de dor,

Pân piere totul, totul;

Caci unde-ajunge nu-i hotar,

Nici ochi spre a cunoaste,

Si vremea-ncearca în zadar

Din goluri a se naste.

Nu e nimic si totusi e

O sete care-l soarbe,

E un adânc asemenea

Uitarii celei oarbe.

De greul negrei vecinicii,

Parinte, ma dezleaga

Si laudat pe veci sa fii

Pe-a lumii scara-ntreaga;

O, cere-mi, Doamne, orice pret,

Dar da-mi o alta soarte,

Caci tu izvor esti de vieti

Si datator de moarte;

Reia-mi al nemuririi nimb

Si focul din privire,

Si pentru toate da-mi, în schimb

O ora de iubire…

Din chaos, Doamne,-am aparut

Si m-as întoarce-n chaos…

Si din repaos m-am nascut,

Mi-e sete de repaos.

Hyperion, ce din genuni

Rasai c-o-ntreaga lume,

Nu cere semne si minuni

Care n-au chip si nume

Tu vrei un om sa te socoti,

Cu ei sa te asameni?

Dar piara oamenii cu totii,

S-ar naste iarasi oameni.

Ei numai doar dureaza-n vânt

Deserte idealuri

Când valuri afla un mormânt,

Rasar din urma valuri;

Ei doar au stele cu noroc

Si prigoniri de soarte,

Noi nu avem nici timp, nici loc,

Si nu cunoastem moarte.

Din sânul vecinicului ieri

Traieste azi ce moare,

Un soare de s-ar stinge-n cer

S-aprinde iarasi soare;

Parând pe veci a rasari,

Din urma moartea-l paste,

Caci toti se nasc spre a muri

Si mor spre a se naste.

Iar tu, Hyperion, ramâi

Oriunde ai apune…

Cere-mi cuvântul meu dentâi

Sa-ti dau întelepciune?

Vrei sa dau glas acelei guri,

Ca dup-a ei cântare

Sa se ia muntii cu paduri

Si insulele-n mare?

Vrei poate-n fapta sa arati

Dreptate si tarie?

Ti-as da pamântul în bucati

Sa-l faci împaratie.

Îti dau catarg lânga catarg,

Ostiri spre a strabate

Pamântu-n lung si marea-n larg,

Dar moartea nu se poate…

Si pentru cine vrei sa mori?

Întoarce-te, te-ndreapta

Spre-acel pamânt ratacitor

Si vezi ce te asteapta.

În locul lui menit din cer

Hyperion se-ntoarse

Si, ca si-n ziua cea de ieri,

Lumina si-o revarsa.

Caci este sara-n asfintit

Si noaptea o sa-nceapa;

Rasare luna linistit

Si tremurând din apa

Si împle cu-ale ei scântei

Cararile din crânguri.

Sub sirul lung de mândri tei

Sedeau doi tineri singuri:

O, lasa-mi capul meu pe sân,

Iubito, sa se culce

Sub raza ochiului senin

Si negrait de dulce;

Cu farmecul luminii reci

Gândirile strabate-mi,

Revarsa liniste de veci

Pe noaptea mea de patimi.

Si de asupra mea ramâi

Durerea mea de-o curma,

Caci esti iubirea mea de-ntâi

Si visul meu din urma.

Hyperion vedea de sus

Uimirea-n a lor fata;

Abia un brat pe gât i-a pus

Si ea l-a prins în brata…

Miroase florile-argintii

Si cad, o dulce ploaie,

Pe crestele-a doi copii

Cu plete lungi, balaie.

Ea, îmbatata de amor,

Ridica ochii. Vede

Luceafarul. Si-ncetisor

Dorintele-i încrede:

Cobori în jos, luceafar blând,

Alunecând pe-o raza,

Patrunde-n codru si în gând,

Norocu-mi lumineaza!

El tremura ca alte dati

În codri si pe dealuri,

Calauzind singuratati

De miscatoare valuri:

Dar nu mai cade ca-n trecut

În mari din tot înaltul:

Ce-ti pasa tie, chip de lut,

Dac-oi fi eu sau altul?

Traind în cercul vostru strâmt

Norocul va petrece,

Ci eu în lumea mea ma simt

Nemuritor si rece.

(1833, aprilie)

Luceafarul