Arhivele lunare: iulie 2012

Citat

În ultima vreme încerc să înțeleg câteva lucruri. În primul rând, aș vrea să încerc să înțeleg, alergarea cu viteza luminii a unui bărbat în vârstă, dupa femei mult mai tinere decât el. Primul lucru care îmi vine în minte acum, este că acel bărbat este disperat că îmbătrânește, el speră că având cât mai multe femei tinere în viața sa, acestea îi vor prelungi tinerețea. Însă se înșeală amarnic, deoarece oricât ar fi acesta de frumos, de deștept și de bogat…să zicem, deși asta nu contează, sunt multe femei care pică la propriu, aşa cum pică muștele bețive deasupra unui lichid fermentat. Şi totuși, pică odată, pică de două ori…după care își iau zborul pe deasupra unui suc proaspăt de fructe tari și crude, măcar sa știe în ce pică. Şi ce face domnul în cauză? Nu face decât să caute pe altă tinerică cu care să-și împlinească o patimă și să-şi alunge o frică..frica de moarte. El crede că, hrănindu-se din nectarul tinereții și-o va prelungi pe a lui…. săracul, biată victimă. Este valabil și pentru femei, însă femeile sunt ceva mai realiste, unele chiar plătesc bani grei pentru un strop de tinerețe. Dar cât amar vărsat, câte lacrimi și câtă dezamagire..nimic nu-i durabil, nimic nu ține o veșnicie. Aşa că pentru o fericire preț de o secundă suferă poate chiar ani de zile… în funcție de intensitatea amoroasă.

Cum aşa? Doar fetele sunt tinere și frumoase, cum s-ar putea uita la un bătrânel? Da, se uită și încă bine..unele dintre ele, chiar se îndrăgostesc bine de tot, rămân marcate de domnul bine trecut. Acestea sunt în special cele care nu au avut o bună relație cu tatăl lor, sau nu au avut parte de tată. Ele mereu vor înlocui pe tatăl lipsă, cu un bărbat matur, fără să gândească măcar puțin, că acest bărbat matur,  profită de ele și profită din plin de această situație.

La fel se întâmplă și în cazul invers, când bărbatul este mult mai tânăr și mereu lumea se minunează, ce caută el alaturi de o babă! Păi și el o caută pe mama lui pierdută…cei care au crescut agățați de fustele mamei lor, vor rămâne eternii băiețeii în căutare de un surogat de mamă, înlocuiesc pe mama pierdută, cu una nouă…asta este viața, nimic special, ci doar o marcă psihologică.

Bărbații în vârstă, sunt avizi și înnebuniți după femei cu mult mai tinere decat ei. Ba chiar le place să se afișeze cu ele, așa cum ar purta un trofeu bine meritat. Dar la ce? La contul din bancă? Trofeu câștigat cu sudoare…dar pentru ce? Să fie invidiat de prieteni? De alți bărbați de vârsta lui? Dragii de ei… atât de infantili. Ceea ce nu înțeleg aceștia, este chiar lipsa demnității și pur și simplu, râsul tuturor, căci să știți, chiar sunt de râs. Dragi maturi, nu vă laudă nimeni…ci toți râd de voi, se distrează pe seama voastră cu glume picante și atât. Ce-i drept, acestora nu le pasă de nimic, ci doar de marea fantezie împlinită. Şi sunt de înțeles, nimic nu este de mirare, o femeie tânără, este cu mult mai plăcută decât una bătrână, indiscutabil..de când lumea și pământul, să recunoaștem și să dăm Cezarului ce-i al Cezarului!

Unii își scot la bătaie armele cele mai de preț, pentru a prelungi șederea domnișoarei în viața lor…banii! Banii sunt considerați o plată necesară pentru a ține pe domnișoara cu pricina, cât mai mult lângă ei, sau pe altă domnișoară, nici asta nu contează. Unii bărbați, chiar dacă au experiență de viaţă și au trecut prin multe, tot își pierd complet rațiunea în faţa unei femei tinere. Nu are nici cea mai mică importanță,  dacă este frumoasă, dacă este inteligentă, dacă se îmbracă decent..acestea sunt nimicuri. Singurul lucru care are importanță maximă, este tinerețea acestora, din care ei își sorb cu nesaț elixirul propriei tinereți pierdute, pe care speră să o înlocuiască…cât? Poate preț de o pastilă Viagra…

O altă categorie de bărbați maturi, sunt aceia care cuceresc domnișoarele cu vorbe, cu inteligența lor sclipitoare, ieșiți din comun, ei  sunt acei „geniali”..sunt cei puţini și cei puternici, ca ei nu mai există nimeni. Iar acest fapt, ține bine de tot la domnișoarele frustrate, cu un grad scăzut de inteligență, prea puţin băgate în seamă de tinerii de vârsta lor, care nu au nimic de oferit, decât nurii tinereții… și iată cuplul gata format. Tânăra și geniul. Frumoasa şi bestia. Domnișoara speră să se căpătuiască în vreun fel alături de tătăiţă, însă uneori se poate înșela biata dulcinee.. căci tătăiţă vorbește frumos, le spune din inimă, dar nu are prea mari posibilități de a o întreține…nici materiale și nici altele, de care ea, ființă crudă de pârâie, are mari nevoi. Ceea ce este lăudabil, din partea lui sa recunoască asta și deoarece domnul este deștept, va reuşi să-i facă domnișoarei, un minim bagaj de cultură (măcar atât), pentru ca aceasta să pornească bine pregatită în viitoarea relație, cu un bărbat de vârsta ei, aşa cum este firesc și lăsat a fi pe acest Pământ.

Niciunul din cei doi actori la scenă deschisă, nu realizează ridicolul situației. Indiferent cât de frumos și bine este domnul, el tot un bărbat bătrân rămâne, iar ea, tot o femeie tânăra este. Dimpotrivă, bărbatul aflat în preajma unei astfel de femei, va sta mereu cu tensiunea în suflet, căci aceasta va umbla cu ochii și cu dorințele carnale, desigur, cum este și normal, după un bărbat de vârsta ei, după un tânăr. Contrastul dintre cei doi, tare evident, va fi în măsură să le răspundă amândorura la multe întrebări. Întrebări survenite, în cel mai normal mod posibil, după împlinirea actului sexual..care poate fi extraordinar…..mediocru, sau deplorabil. Bărbatul matur, îmbătat la propriu de nurii fetei, nici nu se va gândi, dacă va fi suficient de potent pentru aceasta…de altfel nici nu cred că îl interesează prea tare aspectul acesta, ci pur și simplu lui îi este sete și foame de tinerețea ei…nimic nu are sens pe lume, pentru acesta, decât întinderea mâinii și apucarea bunătăților, împlinirea trupului, sub orice chip! Pe acesta nu îl mai interesează nici studiile domnișoarei, nici cum vorbeşte..nici măcar cât este de spălată, sau dacă știe să articuleze trei fraze…acestea sunt aspecte banale, poate nici numele nu are importanță..o Fifi acolo..

Fata, chiar dacă va rămâne dezamăgită, cum se întâmplă cam de fiecare dată, deoarece ea se așteaptă la multe giumbușlucuri, cu care el..pierdut de mult timp, datorită anilor nemiloși, va spune în sinea ei „încă o experiență în plus”.. și va rămâne, dacă merită să rămână alături de „bunicul” sau „tăticul”..care poate nu este prea potent sexual, dar este financiar, relațional…imobiliar…

Mai sunt și cazuri în care domnul are multe cărți bune în mână,  la mai toate categoriile necesare întreținerii domnișoarei, pornind de la potenţa și experiența sexuală, până la cea financiară, dar nu și pe cele ale fidelității..aşa că și fata poate avea multe de pierdut. Totul este asemănător cu jocul de ruletă..cineva mi-ar spune acum, că viața toată este un joc de ruletă…însă în cazul acesta, fata are de câștigat experiența domnului…cu care de multe ori „bate” un tânăr, care abia învață și el pe ici pe colo, cu câte o damă binevoitoare…şi dornică.

Eu am fost la o vârstă de 28 de ani, îndrăgostită nebunește de un bărbat de 52…care mi-a împlinit multe din necesități, spirituale, sexuale, culturale la acea vreme…şi altele, propuneri chiar de căsătorie, ca mai apoi să dispară, să dispară undeva departe, unde este și acum. Înțeleg fetele tinere, care cad în mrejele domnilor de vârsta a doua, chiar și a treia. Dar fetelor, dragelor… aceștia își împlinesc poftele vârstei lor, frica de bătrânețe și teama de moarte. Asta este tot..nu aveți nimic special, sunteți doar un nume pe o listă…dacă nu sunteți voi, sunt altele și mereu tot vor fi. Înțelegeți doar că, este un mare păcat pentru tinerețea și frumusețea voastră, pentru că un bărbat trecut bine de 50 de ani.. oricât ar fi acesta de metrosexual, este tot un bărbat trecut..cu aceeași degradare fizică și multe părți „căzute”… înțelegeți că ei au avut de mult vârsta voastră, pe când voi mai aveți ceva ani de trăit, până să ajungeți la a lor. Anii tinereții și frumusețea lor, nu se vor mai întoarce.

Voi fete dragi, tinere și frumoase, credeți-mă, am fost și eu la fel, am trecut prin aceeași experiență. Chiar dacă mi-am spus în gând…”nu-i bai, o experienţă în plus, o altă fantezie împlinită..am învățat ceva din asta”..nu, aceste lucruri nu fac decât să lase urme, căci în loc să vă vedeți de familie, de tinerețe, să vă împliniți frumuseţea alături de un tânăr la fel ca voi, să vă luaţi de mână și să porniți în lume împreună, la bine și la greu…totul rămâne ca o marcă, ca o pată, atât pe sufletul vostru, cât și pe trup. Nu este normal, nu este legea firii..totul e lăsat pe lumea asta cu un scop și fiecare vârsta își are frumusețea ei. Nu vă grăbiți să îmbătrâniți alături de un moș.. căci el va deveni din moșul care este, unul și mai moș…iar voi veți deveni băbuțe înainte de vreme…

Vor fi multe voci, care vor striga în patru mări și patru zări că așa este în dragoste și pasiune..că iubirea nu are vârstă, că săgeata lui Cupidon cade doar la întâmplare.. fără să ţină cont de anii din buletin, însă o iubire între doi oameni cu diferențe de vârstă de cel puțin 20 de ani..nu este iubire. Diferența de generații, cască o prăpastie imensă între cei doi, mai ales când aceștia confundă la greu dragostea cu sexul. Este împotriva firii, este contrar generațiilor, o asemenea pereche. De aceea, ele nu sunt niciodată de durată…aceste „împerecheri” sunt cel puțin de o noapte și cel mult, de două. Dacă durează mai mult și este vorba despre un cuplu, el în vârstă, ea tânără…atunci, ea îl cauta pe tatăl ei în acel bărbat, iar dacă este invers, el tânăr și ea în vârstă, el o caută pe mama lui. Păi dragii mei, nu-i mai bine să-i lăsăm pe părinti să se caute între ei.. și voi tinerii să vă căutați unii pe altii și să vă găsiți,  scoțând scântei dintre voi? Sincer? Ar fi de preferat..

Am un mare respect faţă de aceia care formeaza un cuplu mulțumit, bucuros și vesel, având vârste apropiate, faţă de aceia care știu să iubească și care au încă sufletul viu…cât despre cei care sunt morţi, complet înțepeniți și care din când în când își mai fac câte o injecție cu hormoni de tinerețe, ca să mai întinerească și ei, preţ de cinci minute….pur și simplu nu doresc a irosi nici măcar o literă neagră, pe o pagină albă…simt doar o imensă milă.

FLOARE LA REVER

Adrian Paunescu

În oraș e noapte,
Am o floare la rever,
Cu un fel de șoapte,
Te mai caut, te mai cer,

Totul va fi bine,
Ceasurile au batut,
Mă gândesc la tine,
Nu știu dacă te-ai născut.

R:
Haide, haide, fată
să te-aștept n-am să mai pot,
Naşte-te odată,
Să nu fiu bătrân de tot.

Suspiciuni destule,
Iaraşi împotriva mea,
Vor veni patrule
Şi mă vor legitima,

Ce le pot eu spune,
Doar un singur adevăr,
Acte n-am, nici nume,
Numai floarea la rever,

R:
Haide, haide, fată
Să te-aștept n-am să mai pot,
Naşte-te odată,
Să nu fiu bătrân de tot.

Dacă ești în viaţă,
Vino, totuși, să mă vezi,
Floarea-n piept îngheață
Şi mă copleșesc zăpezi,

Deocamdată caut,
Te mai chem și te mai cer,
Singur și precaut
Şi cu floarea la rever,

R:
Haide, haide, fată
Să te-aștept n-am să mai pot,
Naşte-te odată,
Să nu fiu bătrân de tot.

Diferențe de vârstă