Arhivele lunare: Aprilie 2012

Citat

ziua 29 – În căutarea fericirii

Am ajuns într-un moment de nedumerire.

Cum să fac ordine în viata mea? Să încep cu începutul,  sau  să continui de unde am rămas…nu mai știu.

Aşa că m-am așezat în mijlocul casei și am ridicat degetul..să aflu din ce parte bate vântul.. și am aflat! Să las totul de-o parte și să încep să trăiesc cu mine…să mă gândesc cel mai mult la mine.  Cum altfel aş putea să mă gândesc la altcineva, dacă nu mă plac pe mine…cum să mă placă altcineva?

Să nu credeți că este ușor…nu, este cumplit de greu, dar nu am ce să fac. Va trebui să sap tuneluri adânci, iar ceea ce am încercat până acum, nu prea m-a ajutat. Am încercat pornind pe căile cele mai simple… însă căile cele mai simple și mai scurte sunt adesea fără un final așteptat. Se spune că trebuie să suferi și să te zbați până ajungi culmea fericirii. Nu țintesc chiar culmea..dar un delușor acolo, mi-ar prinde bine.

Cum să fiu fericita? Păi simplu..să trăiesc pentru mine și să învăț să spun NU.. așa cum mă sfătuiește prietena mea draga. Eu nu știu să spun NU..nu am acest cuvânt în vocabularul meu..sau l-am uitat. De multe ori m-am surprins ca fiind altcineva, doar pentru a face pe plac, pentru a impresiona..pe cine? Pe cine nu m-a dorit așa cum eram? Ce drum greșit. Oamenii aceia oricum m-au părăsit… fără să se gândească măcar o clipa la mine, la ceea ce am simțit, la felul cum am rămas. Nu voi mai face niciodată asta și cu toate că habar nu am cum să încep și cum să schimb ce am înrădăcinat prea adânc, voi buchisi în cărți, voi raționa și voi judeca la rece…până acum m-am lăsat purtată doar de vise, în lumea în care credeam că totul este perfect, luminos, fermecator…

Cât de usor este sa spui „voi face..voi drege” și să nu faci nimic. Aici vine partea cea mai grea :să faci ceva.

Aşa că, în primul rând am început să fac curat în amintiri, fac ordine și triez..arunc afară ce nu îmi trebuie, ce nu mi se mai „potrivește” și ce s-a „demodat” de mult. Pentru ce să mai păstrez un sac plin cu amintiri seci și triste, pline de praf și abandonate de însuși cel care le-a creat?

Am fost surprinsă să aflu că există oameni cărora le pasă de mine, oameni pe care nici măcar nu-i cunosc..care acum au apărut în viața mea într-o doară, fără explicație..pur și simplu au intrat „bună ziua” și sunt oameni frumoși la suflet… și nici ei nu mă cunosc, cu toate astea le place compania mea, mă văd o persoană frumoasă, interesantă. Iar când este vorba de suflet, știu să îți fie alături, să îți spună o vorbă bună..pe cand prieteni vechi, te ridiculizează surprinzându-te cu un comportament infantil, de grădiniţă…ba încă îți aruncă molotovul în grădina ta.. arătându-te cu degetul..tu ești! Tu ai făcut! Tu ai dres..eu sunt un înger.

Ce-i de făcut? Bazele importante, le-am învățat. Dorind să fii fericit, trebuie să îți trăiești prezentul și să te gândești mai mult la tine..nu la ce a zis cutare, sau să faci ce-i place lui cutare. Sau să stai și să faci analiza chibritului stins..că de ce gândește aşa despre mine, sau cum să fac să îi schimb gândirea..ce atitudine să iau? Atitudinea este a mea și este pentru mine.

Poate unii ar râde acum, poate chiar s-ar amuza de mesajele mele subliminale și de crizele mele existențiale.. însă fiecare privește prin prisma vieții sale. Fiecare are cu totul altfel de probleme, fiecare trăiește viaţa sa, nu pe a mea. Dacă nu reușim să o aliniem, chiar dacă liniile sunt paralele, ca ale căii ferate și totuși ele merg împreună până la capăt de linie..cum am auzit la cineva..atunci liniile se despart trăind alte vieți, cu alte linii. Nimeni nu-i făcut să stea în viaţa ta la nesfârșit, dacă acea persoană nu îți este destinat.

Același lucru îl voi face și cu mine, analizând cât dăruiesc eu, am constatat că nu sunt zgârcită, dar nici prea mână largă… gândind frumos, trebuie să iau lecții de dăruire și de atenție a tot ce este în jurul meu. Am găsit ceva note proaste la aceste lecții în carnețelul meu. Şi cam multe absenţe nemotivate. Aşa că, dăm milităria jos din pod!

Mă despart de umbrele trecutului…nu ma lăsați, mi-e teamă că mă voi rătăci prin aleile întortocheate ale sufletului meu, destul de încercat în ultimul timp.

Nu pot forța pe nimeni să-mi fie alături partener..partener de plimbare, de călătorii, de suferință, de veselie, de greu și de bine..până la urmă chiar de viaţă, de ce nu? Am încercat.. și s-a sfârșit destul de rău. Cum poți să trăiești cu indiferenţa alături?

Nedumerire

Citat

ziua 28 – În căutarea fericirii

Constat că în ultima perioadă plâng mai des, am îmbătrânit, sunt mai melancolică… simt prea multa tristețe.  Caut un ideal… îmi doresc iubirea împărtășită, dragostea reciprocă și o voi căuta și la 80 de ani, de va fi nevoie.

Aş putea să mă îmbrac în matia argintie a zambetelor și să ma prefac într-o zână fericită, să zbor până la cer și să rămân acolo. Dar eu nu sunt nici zână și nici nu vreau să rămân în cer..dar cu zburatul…

Mă gândeam deunazi, cât imi este de teamă de înălțimi și cu toate acestea, una din marile mele fantezii este să zbor, însă cred că aş face asta doar în vis, sau într-o stare de meditație.

Mă simt în căutări, tot caut, răstorn, scot din dulapuri, luminez unghere și trag sertare. Caut și de fapt nu știu ce caut… ajungând la concluzia că mă caut pe mine. Nu mă regăsesc, iar asta mă face să înțeleg ce mult am pierdut, ce mult pierd și nu reușesc să mă văd în oglindă, cea care sunt cu adevărat.

Caut iubirea reciprocă, oare este un ideal? Oare ea mai există? Într-o noapte, am răsturnat sufletul cu fundul în sus, ca să găsesc iubirea reciprocă.. și  nu am găsit-o decât pe a mea. M-am liniștit cu acest gând, deoarece bucuria a fost imensă știind că ceva ceva, tot am…nu sunt săracă de iubire, ci mă consider de o bogăție fără margini. Am în posesie iubirea, chiar dacă este numai a mea, ea poate fi dăruită si tot „ies in câştig”.

Simt că orice om în viaţă are nevoie de iubire, chiar și acela care nu crede în ea. Oare de ce oamenii nu își mai arată iubirea, considerând a fi ceva banal, sau ceva care se înțelege de la sine. Numai o persoană care este singură, apreciază într-un alt fel iubirea și dovezile acesteia, faţă de persoane care trăiesc împreună, formând un cuplu. Cu toate acestea, sunt persoane care trăiesc împreună și sunt ca doi străini… și totuși aceștia,  s-au iubit odată…de aici a dispărut iubirea reciprocă. Păcat că nu mai sunt capabili să o readucă în viaţa lor..iar dacă nu reușesc, de ce oare nu o caută, poate este undeva, în altă parte și îi așteaptă…aşa cum este cu soarta. Decât să trăiești în nefericire continuă, mai bine tai în carne vie!

„Nu îți mai spun „te iubesc” deoarece tu știi asta…prefer să simți, să îți demonstrez cu fapte.” Este cât se poate de obiectiv, decât să îți spună cineva „te iubesc” și să nu creadă o iota..să nu simtă nimic, ar fi de preferat varianta întâi..cu dovezile.

Cel mai frumos scenariu, pus în scenă, ar fi ca iubirea reciprocă, să fie demonstrată și cea vorbită și cea scrisă, cea afisată și cea transmisă, cea gândită și cea simțită… și mereu arătată, demonstrată.  Ca celălalt să se simtă iubit, el va păși altfel pe treptele vieții, cu acest sprijin serios în spate, va avea balustrade solide de care să se țină, atunci când s-ar putea să alunece sau să se clatine. Nu se va simți singur niciodată…va ști că orice s-ar întâmpla pe lumea aceasta, iubirea este acolo, să-l învăluie în mantia ei protectivă.

Şi totuși oamenii nu mai cred în iubirea reciprocă…chiar daca iubesc și iubirea lor nu este împărtășită, se mulțumesc cu ce au, sunt fericiți doar pentru că iubesc ei, pentru ei și că încă mai pot iubi, nu sunt seci în suflet.

Iubirea reciprocă nu este un ideal.. atâta timp cât știi să-ți dăruiești dragostea cuiva care să o primească cu fericire și să-ți dăruiască aceleași sentimente și ție…dar fără să le aștepți. Iată, acesta poate fi un ideal.

„Spune întotdeauna ce simţi şi fă ceea ce gândeşti. Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când te voi vedea dormind, te-aş îmbrăţişa foarte strâns şi l-aş ruga pe Dumnezeu să fiu păzitorul sufletului tău. Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când te voi vedea ieşind pe uşă, ţi-aş da o îmbrăţişare, un sărut şi te-aş chema înapoi să-ţi dau mai multe. Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când voi auzi vocea ta, aş înregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o dată şi încă o dată până la infinit. Dacă aş şti că acestea ar fi ultimele minute în care te-aş vedea, aş spune „te iubesc” şi nu mi-aş asuma, în mod prostesc, gândul că deja ştii.”

Gabriel Garcia Marquez

Iubirea reciprocă – un ideal?

Citat

Vă urez cu mult drag un Paşte fericit și liniștit. Să fiți buni, frumoși la suflet și iubitori. Cine iubește, simte cum sufletul îi abundă de frumos și bunătate, ar putea muta și munții din loc, doar cu dragostea.

Împăcarea cu sine și frumusețea inimii, sunt ușor de înfăptuit, cu răbdare și silință.

Să fiți sănătoși, să renașteți odată cu Învierea Domnului. Toate cele mai bune vă doresc.

Paşte liniștit, cu pace și liniște în suflet

Citat

Aș vrea să schimb totul dacă aş putea, să fie doar frumusețe, armonie și caldură, oamenii să fie numai buni și să iubească. Aş vrea să fac o minune și să schimb totul.. dacă aş putea.

Aş vrea să încolțească numai rod frumos în sufletul meu, să mă împlinesc în iubirea așteptată…aş vrea să fiu iar fata care aleargă pe o alee.. în așteptarea unui zâmbet.

Dacă aş putea, aş face cerul plin de curcubee.. și raze de soare..nici noapte nu ar mai fi…doar zori senini și frumusețea dimineților de vară.

Dacă aş fi un spiriduş, m-aş ascunde în cămașa celui drag și mi-aş trăi viaţa acolo fericită…aşa aş prinde aripi cu care să zburd pe cerul vieții mele, nimic să nu mă oprească din ceea ce visez.

Dacă aș putea aș stoarce norii de tristețe și aș uda grădina plină de flori a inimii mele, cu ea aş împodobi toate drumurile către iubire.

Cum aș putea să fiu așa cum aș vrea..să schimb tot răul și să-l fac bine, visele să-mi fie deplină realitate…să pun capul pe cer și nimic sub picioare să nu mai simt…

Dacă aș putea aș fugi de orice realitate care ar vrea să mă doboare și aș face dintr-o scânteie, un foc cu care să mă încălzesc.. căci mi-e tare frig uneori.

Dacă aş putea să transform indiferenţa oamenilor în afecțiuni dulci și tandre… în loc de un spate întors să primesc un zâmbet cald… în loc de răceala unor vorbe să primesc mesaje lungi de drag…dacă aş putea…

Aş vrea ca iubirea ce-mi umple sufletul să-mi faca bine, să plutesc peste orice în viaţă și să mă plimb prin cer, pe un covor fermecat…să văd în stânga, să văd în dreapta..numai lumină.

Dacă aş putea, mi-aş transforma toate lacrimile într-o mare cu valuri..m-aş avânta în larg să simt libertatea…să nu am opreliști..

Dacă aş putea, zorii zilei să-i așez într-o rama aurită, astfel încât în sclipirea ei, să se scalde îngerul meu păzitor..

Aş chema toate păsările cerului și le-aș ruga să mă poarte pe aripile lor..mereu,  acolo în direcția dragă, unde știu sigur că mă aşteaptă iubirea… dacă aş putea.

Viaţă întreagă aş face-o un vis împlinit..un vis în mii de picături de ploaie, șiroind peste obrajii mei, peste ochii mei..pe care îi închid și îți văd ochii atât de frumoși…cum aş putea să fac asta?

Dacă aş putea…

Citat

El încercă să se apropie din nou de ea, deși avea o oarecare presimțire că ar fi refuzat.. și totuși păși ușor, încrezător…undeva în adâncul lui, simțea că si ea il place, cu toate că părea indiferentă. Aproape ajunse lângă ea, cu pași înceți, domoli…

Simțind parcă intenția lui, ea întoarce capul ușor, iar din mișcare, cocul strâns anapoda,  se desfacu și părul rebel, blond și diafan se revarsă pe umerii frumoși și rotunzi… mișcarea deși lentă, a provocat dezlănțuirea firelor subțiri, lăsând să se reverse un parfum plăcut de paciuli.

El a simțit cum un fior îl străbate pe șira spinării, în timp ce ajuns în dreptul ei, îi privea chipul atât de gingaș, o iubea. Acum era sigur de asta. A iubit-o de cum a văzut-o prima dată. Deși nu dorea să se trădeze, glasul i-a tremurat, când a întrebat-o

– Ai vrea să facem o plimbare?

– Aş vrea… însă pare răcoare afară…

El a fost atât de fericit, încât nu a mai așteptat și a prins-o de mână, aproape strivindu-i degetele, astfel încât ea a icnit, scoțând un sunet ascuțit…fiind purtată pe sus, nu și-a mai simțit corpul, parcă plutind deasupra pământului.. în inima ei, care bătea tare, s-a produs atunci un mic scurtcircuit…fiind cuprinsă de un sentiment dulceag…nedefinit.

Au plecat într-un parc din apropiere, cu toate că era răcoare, nici unul dintre ei nu simțea frigul, odată ajunşi în parc s-au îmbrățișat atât de strâns, încât nu se mai vedeau doua persoane ci un singur trup..un singur suflet..

Ea s-a cuibarit în haina lui, fiind fericită că a înțeles că pe el îl vrea, simțind că alături de el viaţa ei se va completa, că el este pentru ea totul..iubitul, prietenul…dragul ei. I-a cuprins trupul cu braţele sale subțirele și a încercat să-l strângă.

El o îmbrățișă tandru, sărutându-i părul blond, ușor și moale… răsfirat pe obraji. A sărutat-o încet, de parcă îi era teamă să nu o sufoce…îi simțea buzele calde și moi, după care a tânjit atât timp. Ea a lăsat capul pe spate și l-a privit în ochi, părându-i-se că privește cei mai blânzi ochi pe care i-a văzut vreodată…ochii lui, atât de limpezi, de curați și de sinceri.

Simțeau că dacă se desprind din îmbrățișare…nu se vor mai regăsi niciodată. Puteau să rămână aşa toată viaţa.

Nimic rău nu putea să se întâmple.. viaţa i-a așezat aşa cum a dorit ea. Poate sunt acolo și astăzi…două umbre ale unei îmbrățișări dintr-o simplă dragoste.

Numai o îmbrățișare

Citat

În perioada în care înfloresc cireşii, japonezii au 3 zile libere în care nu fac altceva decât să admire cireşii-Sakura.

Când am primit aceste fotografii, nu m-am putut abține sa nu le împart cu voi. O asemenea splendoare a acestor pomi, nu numai că te lasă fără răsuflare..ci nu ți-ai dori nimic altceva, decât să stai măcar o zi întreagă pe o păturică, la umbra unor astfel de minuni ale lumii.

„Omul are nevoie de dragoste. Viaţa fără duioșie și fără iubire, nu e decat un mecanism uscat, scârțâitor și sfâșietor.” – Victor Hugo

Cireșii SAKURA

Citat

De dragul acestui cuvânt, care îmi place aşa de mult, m-am gândit să înșir câte ceva, în această după-masă ploioasă și rece a primei zile de aprilie…luna aprilie, atât de capricioasă și atât de năzuroasă, aşa cum sunt chiar zilele mele uneori.

Având o mare dilemă, la care am ajuns începând să gândesc ce este prietenia, am ajuns să mă studiez și să înțeleg de ce nu mai sufăr atât de mult, atunci când cineva îmi întoarce spatele, sau pur și simplu nu are chef de mine, de toanele mele. Nu mai sufăr, deoarece mă simt bine…mă simt bine fizic și foarte bine psihic. Tot ceea ce am citit, m-a făcut să pricep că în lumea asta, prietenii sunt comorile cele mai de preț, aflate în randul doi, după dragii părinţi, unice comori strălucitoare, sau cozonacii pufoși, cum pomenea adesea un prieten drag.

Am citit, frumos spus, că prietenia este senzația confortabilă pe care ți-o dă un prieten, atunci cand îți stă alături, nefiind nevoie să te controlezi, să te abții..să te prefaci (citat din memorie)…să simți că ești tu însăți, aşa cum te-a lăsat natura, pentru că un prieten iți stă alături, doar pentru că îți este prieten, nu pentru că tu trebuie să joci un rol, scena 3, actul 1, din vreo piesă..ci pentru că trebuie să îți interpretezi propriul rol, să îți trăiești propria viaţă, aşa cum ești tu.

Nimeni nu trebuie să-ți ceară să te schimbi..păi de ce? Că doar aşa te-a cunoscut și aşa te-a dorit alături, pentru o prietenie de durată, trainică. Dacă dorește să te schimbi, astfel încât trebuie să-i fie lui pe plac, atunci nu mai poți fi prieten, ci o clonă deplorabilă a acestuia. Nu mai este prietenie, este ceva fals… fără noimă, care se va destrăma cu siguranță, lucru valabil și într-o dragoste.

Aceleași simțăminte, este bine să le împărtășești și tu celor dragi din jurul tău…să nu le ceri să se schimbe, să le respecți personalitatea, aşa cum dorești tu la rândul tău, să fii respectat, mai ales în deciziile pe care le iei..sau în dorințele pe care le ai. Să le lași libertatea și spațiul necesar, de care toți avem nevoie. Lecții bine învățate și în curs de practică…acum fiind în stagiu.

Părerea mea este că, nimeni pe lumea asta nu se va putea schimba, nici măcar nu trebuie să o facă. Ceea ce este lăudabil, ba chiar indicat a fi făcut, este să te descoperi cel care ești cu adevărat. Uneori îți trebuie timp și răbdare multă, cum spunea o prietenă, dar efortul merită a fi făcut. Ajungi momente în viaţă, cand te privești în oglindă și nu mai știi cine ești tu, cel care a venit pe lume, cel care trăiește și care iubește…nu te mai recunoști. Că trebuie să te reinventezi? Nu sunt de acord! Însă trebuie să te aduci la echilibrul celui care ești cu adevărat. Să fii tu însăți. Pentru că toți suntem ființe minunate, toți ne iubim mult pe noi, ca să putem fi capabili, să-i iubim pe ceilalți.

Prietenii adevărați îți sunt alături, fiindu-ți companie, în toate drumurile pe care le ai de parcurs în viaţă…aşa cum suntem şi noi pentru ei. Orice ar fi, orice s-ar întâmpla, șuvoaiele vieții trec, uneori în cascade puternice, izbind, spărgând totul în cale, şipotind care încotro…iar alte ori curg lin, fără sunet, liniar, fără să simți… însă stâncile prieteniei, rămân tot acolo, neclintite. Nici dragostea ivită în viaţă, nu înlătură stâncile prieteniei..cu toate valurile ei, suind și coborând…dragostea e dragoste, însă prietenia adevărată, face cât zece dragoste la un loc!

Nu-ți ofensa prietenul, împrumutându-i merite dăruite de noi. – Rabindranath Tagore

Există întotdeauna un mic gol în prieteniile cele mai depline, ca în ou. – Jules Renard

Vor exista mereu oameni care te vor răni, aşa că trebuie să-ți păstrezi încrederea și doar să ai mai multa grijă în cine ai incredere și a doua oara. – Gabriel Garcia Marquez

Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului și de dușmănia prietenului. – Nicolae Iorga

şi favoritul meu

Un prieten adevărat te prinde de mână și îți atinge inima. – Gabriel Garcia Marquez

http://youtu.be/jk4b6P6wiOY

Simțăminte prietenești