Ger

ziua 16 – În căutarea fericirii

Se întâmplă câteodată să te întrebi unde greșești, ce nu faci cum trebuie. De ce nu şi de ce da…ce-i cu tine? Unde te aflii.

Câteodată simți gerul chiar la tine sub coaste, il simți al naibii cum îti intră şi te pătrunde atât de tare, te înțeapă şi te iscodeste, nu te lasă neam în pace. Abia când tu te simți frumos şi bun, cald şi drag, îti împarți sufletul revarsat peste mări şi tări, unde ţi-e drag..şi hop că nu-i…că nu-i la tine. Ce dorești tu, ce simte sufletul tău…puţina iubire. Nu este pentru tine. Parcă tragi o linie si vezi doar..gheaţă.

A naibii gheaţă! Să vină primăvara, poate vine soarele şi pe strada mea… Zâmbesc la tine Soare drag, arată-mi razele tale. Le doresc şi le vreau şi eu pentru mine.

Nu vreau un obscur care să mearga perfect…vreau lumina să mă pătrundă, să mă învăluie. Obscurul merge perfect la anumite vârste foarte tinere…Acum eu vreau să mearga perfect, clarul şi frumosul. Atât vreau. Se poate?

Mă simt de parcă sunt într-un carusel care se tot învârte şi nu se mai oprește niciodată. Însă din când în când, în caleașca în care mă aflu, mai apare zâmbetul lui, mai apare șoapta lui şi se mai topește din gheaţă…şi caruselul se tot învârte.