Arhive pe autori: clauclaudia

Despre clauclaudia

Cineva tare drag mie, mi-a spus odata ca as avea talent la scris...si ca ar fi bine sa incep sa insailez cate ceva...sa insir cuvinte ca margelele pe ata...sau sa le cos in urma acului, ca ceva ceva tot o iesi. Habar nu am daca am talent la scris...dar stiu clar ca imi place sa scriu! De multe ori vad imaginile cum imi danseaza prin fata ochilor..si atunci trebuie...musai sa le aliniez pe "hartie".
Citat

SP_A0192Descoperisem cu mare greutate un salon cosmetic canin prin anul 2000…unde ne-am dus IMG_3295cei doi „băieți” la tuns coafat și frezat. Era undeva pe la vechea Operetă în spatele blocului turn, pe strada Vânători. Se numea Bella Dog. Acolo a fost prima experiență cu profesioniști …în ale tunsului și coafatului cu moț și mustăți!

Tata ne-a lăsat acolo și trebuia să vină după două ore să ne ia. Am lăsat cățeii frumos în salon, care arăta cochet și bine îngrijit, cu mese curate și elegante, cu hamuri speciale unde se prindeau cățeii să nu cadă, mașini de tuns  toate felurile și mărimile, cuțite, uleiuri și parfumuri speciale. Așa de tare m-am bucurat, căci după experiența avută cu vrăjitoarea din Oz…nu mai îndrăzneam sa îmi las odorul pe mana unui ageamiu. Pe bietul Billy l-am mai tuns cât de cât, mai venea cineva acasă dar a fost jalnic, iar Bobby nu fusese tuns niciodată.

Am plecat de la salon, am luat-o pe mama de braț și ne-am dus la restaurantul Bucur, care se afla în spatele străzii cu frizeria, am mâncat, ne-am delectat cu o cafea și cu razele soarelui de pe terasă. Acolo îmi amintesc cu drag, cum mergeam pe vremuri cu colegii mei studenți să bem bere..și făceam chetă, din fiecare buzunar ca să bem câte o sticlă la patru persoane, de restul era important să fim împreună și să facem glume..când chiuleam de la cursuri.

Când s-a împlinit termenul, mergem să ne luam odoarele de la frizerie și cosmetică. Fără să vrem am pufnit în râs amândouă cand i-am văzut! Erau lunguieți ca niște cârnați, cu codiţa tunsă și un smoc lăsat în vârf, totul era tuns la piele, iar lăbuțele curățate și unghiile tăiate. La cap aveau un ciuf rotund ce părea coafat ca la fete..urechiușele lăsate și pline, cu blănița ondulată ca să aibă ce să fâlfâie în vânt când aleargă..în schimb de senzație erau mustățile!!! Aveau niște mustăți imense!

Când a ajuns tata și i-a văzut a exclamat! „Bă! Uite-l și pe Ciumara!!!În alb şi negru!!”

Capitolul 13 – Billy şi Bobby la salonul cosmetic

Citat

r5Ce facem când suntem triști, când avem sentimentul că nimic nu ne merge și orice am face și sub orice formă am lupta cu tristețea nu o putem curăța din suflet, ca pe zăpadă din faţa casei când se adună nămete! Ce ușor ar fi să ne închipuim că luam o lopată zdravăna și curățăm locul ca-n palmă.

Cum să facem când pierdem pe cineva care nu mai vine niciodată înapoi..fie om, fie animal, pentru cine iubește tristețea este aceeași. Nimeni nu poate măsura tristețea, nici cântări cât e pentru un om, un părinte..sau un cățel, un papagal, o pisică. Cine dăruiește iubire, o dăruiește la fel pentru toți. Nimeni nu e mai presus de nimeni și nici omul faţă de animal și nici animalul mai presus de om. Pământul este lung și lat și avem toți loc pe el…

Începi prin a-ți aminti..vai ce frumos, cum a fost frumos..eviți amintirile cu momente de boală și bătrânețe..eviți momentul cumplit de despărțire și îți spui că dacă te întorci în amintirile vesele totul e roz..dar ce te faci când le retrăiești una câte una și îți dai seama că acele momente s-au dus! Nimic nu mai e ce a fost și nimic nu se va mai întoarce la tine.

Încerci să faci altceva ca să te distragi..bun și sănătos și faci și faci..și te trezești ca ești un robot și nu-ți iese! Căci ce nu faci cu drag și cu sufletul liniștit nu faci bine.

Unii îți spun că e bine să fii în armonie cu Universul..alții îţi spun să meditezi, fiecare încearcă să te ajute..unii prieteni dragi îți sunt alături și te îmbrățișează și cât e de bine, alții îți transmit că se gândesc la tine. Doamne cât de bine sună acel „te susțin, sunt alături de tine, toate vor trece, iată-mă, sunt lângă tine”.

 

mama si cornicaMi-e dor de tata, mă rup în două..mi-e dor de tataiu..mi-e dor de lord rex in curtestrăbunica mea dragă, Bunia…mi-e dor de Bobby cu chipul lui gingaș și ochii ca două măsline….mi-e dor de Billy care mi-a stat alături peste optsprezece ani, după care întind noaptea mâna ca să-l mângâi…și care parca mai ieri era în casă. Mi-e dor de ochișorii lui, mi-e dor de el, piperul mamei cum îi spuneam, uni el? Mi-e dor de mă seacă…

Nimic nu te face să te simți mai bine..nimic care să dureze și nimic care să-ți șteargă suferința și dorul. Mi se conturează din ce în ce mai clar că, este musai să împlinești un stagiu! Stagiul durerii..până ce nu-l faci, nu poți da examenul final ca să treci la următorul nivel…către uitare cu păstrare. Să uiți fără să uiți…

 

 

Când suntem trişti

Citat

mama cu baietii 1Mama locuia pe Pantelimon, avea plimbările ei cu Bobby pe străzile pline cu vile spre Gara de Est…unde era și un părculeţ. Bobby devenise cunoscut în cartier, mai ales că era tare frumos, dragalas și iubitor, dar iubitor doar cu noi..el nu accepta să fie nici atins, și nici mângâiat de oameni străini familiei.

Prin anul 2000, vecinul din dreapta apartamentului meu s-a hotărât să își vândă apartamentul și să se mute la țară cu soția și fetiţa lor Kety. Eu aveam toate fetiţele din bloc pe lângă mine datorită lui Billy și mergeam cu ele în parc la plimbare. Mă iubeau și îmi spuneau „vecina”. Erau atât de frumușele micuțe, în jur de 10-11 ani toate. Le învățam să-și facă codiţe și să se îmbrace asortat..și să numere în limba italiană.

Când am auzit de această oportunitate, imediat am întrunit un consiliu de familie și ne-am hotărât! Mama trebuia să-și vândă apartamentul din Pantelimon și să se mute lângă mine! Zis și făcut! În fiecare seară mergeam să „vrăjesc” familia vecinului, familie care avea o pisică, pe nume Katy. Pisicuța intrase în călduri și era sărăcuța în mare suferință. Eu mergeam în vizită cu Billy, pentru că el era în permanenţă lângă mine. Billy nu avea absolut nimic cu pisicile, dimpotrivă, era chiar prieten cu ele.

Într-una din seri, stăteam de vorbă cu vecina și făceam presupuneri și aranjamente despre mutare…deodată s-a făcut o liniște deplină, chiar suspectă. Când mergem să vedem ce se întâmplă..am avut marea surpriză să-l vedem pe Billy peste Katy într-o încercare disperată de amor! Am simțit că leșinăm de râs și mi-am luat băiatul pe sus și l-am dus acasă!

După ce am scos la vânzare apartamentul mamei..care cam stagna și nu se vindea deloc, mă anunță fericit vecinuţul meu, cum că a găsit deja client pentru apartament și a luat chiar și avans! Jale mare pe mine, mi s-au înecat toate corăbiile una câte una, am fost la tata să vorbesc cu ei, eram foarte supărată! Tot planul nostru se dusese la vale rău de tot. Dar până la urmă..trebuia să acceptam și gata!

După vreo două săptămâni, vine vecinuţul la mine să-mi spună că persoana cu care tranzacționase, a anunțat că renunță la apartament, pierzând avansul dat și să mă întrebe dacă mai sunt interesată de cumpărarea lui! A apartamentului!! Păi cum să nu fiu??? Mi s-a părut ceva de domeniul fantasticului și nu mai aveam mâini să sun la ai mei și să-i anunț vestea cea mare!

baietii mei dormind cu unul treaz

baietii mei pe fotoliuDar cum să facem cu apartamentul mamei din Pantelimon, care stătea pe loc?? Am stat și m-am gândit și mi-a venit ideea salvatoare. Am dat în ziar două anunțuri diferite, unul cu un preț și altul cu un preț putin mai mic..am făcut un artificiu, o mică strategie..încercam marea cu degetul! Şi am avut succes…chiar în seara în care a apărut anunțul, a venit la mama cineva interesat, o familie de constructori cărora le plăcea zona și chiar apartamentul. Ca un făcut, în timp ce aceștia erau în casă, mama a mai primit telefoane de la oameni interesați..ceea ce a dus la grăbirea deciziei potențialilor cumpărători. Au scos din buzunar 1000 de euro avans și au spus că rămân înțeleși și apartamentul este deja vândut. Ba încă, doamna îi transmitea mamei „spuneți-le ca mai este un apartament de vânzare în zonă” :).

mama cu baietii 3Când au eliberat vecinii mei apartamentul mamei, au lăsat în urma lor un dezastru greu de imaginat! La baie un perete acoperit cu un placaj…a rămas complet dezgolit și era beton curat! La baie și bucătărie a rămas o mizerie greu de descris în cuvinte…la bucătărie în locul sifonului de la chiuvetă era o pungă de plastic infectă. Mama și-a anunțat vizita ca să-și vadă noua casă..ce să vadă? Am încercat să mătur puţin..nu existau nici prizele, ci doar niște găuri cu cablurile la vedere. În final, mama a ajuns și s-a luat cu mâinile de cap, Bobby s-a împotmolit în praful mizerabil…însă tranzacția era deja încheiată și gata! S-a mama 4trecut curând la renovare. Până atunci mama s-a mutat la mine..și am trăit împreună mai mult de o lună de zile..timp în care Billy și Bobby au început să se cunoască mai bine și să se învețe unul cu altul.

În prima plimbare cu amândoi, în care să-i arăt lui Bobby noul său cartier, totul a decurs destul de bine, nu era necesar să folosesc lesa. Însă când am ajuns la colţ, l-am certat pe Billy pentru că făcuse o prostioară…Bobby nefiind obișnuit cu asemenea tratament..a luat-o la goană pe străzi, eu când am constatat dispariția lui, era deja prea târziu, căci dispăruse din raza mea vizuală..aşa că dă-i și caută disperată, cu Billy în braţe..ca să nu mai stau și după el căci mirosea toate tufele și ierburile, ghenele și toate colțurile și împuțiciunile. Billy mergea numai cu nasul în pământ..ca să nu-i scape vreun miros.

bobi mustaciosAm renunțat la căutările în zadar și m-am hotărât să-l duc pe Billy acasă și să pornesc din nou în căutarea lui Bobby, eram îngrijorată că s-a pierdut, deoarece nu cunoștea locul, acesta fiind complet nou pentru el. Dar…când ajung acasă, mare surpriza!! Bobby stătea cuminţel în faţa blocului, lipit cu fundul de ușa de la intrare, parcă era o jucărie din pluş! Nu pot să vă descriu ce am simțit când l-am văzut..parcă toată adrenalina din corpul meu se transformase într-un şir de soldați infanteriști, care se îndreptau ordonați către bietele mele suprarenale..aşa am respirat de ușurată…

Capitolul 12 – Billy și Bobby se mută împreună

Citat

IMG_3294Primul pui fătat al Lolei a fost Bobby…care a ieșit alb-gri, m-am dus zile la rând să văd puii lui Billy, cum cresc, cum se joacă, cum mârâie și se ceartă, cum o urmăreau pe Lola ca niște gheme de sfoară care stau să se deşire…

Lola a fătat cinci puiuți scumpi, unul mai ștrengar decât altul! Doi au fost albi griuleţi, iar trei au fost negri! Semănau cu Billy..sau cel puţin așa mi-a plăcut să cred. Nu mă mai săturam să-i privesc și să ma joc cu ei, clar..puii sunt cei mai frumoși, atunci când sunt mici îți vine să-i ții numai la piept și să-i pupi, să-i jughineşti și le strângi între degete lăbuțele lor mititele cu pernuțe roz și pufoase.

Am mai așteptat încă două luni și jumătate până să-l pot lua pe Bobby și să-l i-l duc mamei. Noua lui „mămică”.

Mama aștepta cu sufletul la gură „da’ să fie ca Billy”..”neapărat să semene cu Billy”..”dacă nu e ca Billy să nu-l aduci!”…”are aceleași pete albe ca Billy, pe la ochi, urechi, acea transversala de pe piept?”…”lăbuțele sunt mici şi scurte ca ale lui Billy?”. Uite așa mă bătea la cap zi de zi! Şi înainte nici nu voia să audă de vreun cățel!!!

Într-o zi ploioasă de vara, vine și doamna Luci cu mine, să luam „nepoțelul” și să-l ducem „bunicii” nh:).

Am plecat cu el într-un coş de paie..cu jale mare…dar mare! A schirolăit tot drumul! Ne-a apucat ploaia și pe el l-a făcut ciuciulete, când am ajuns la mama și l-a văzut, s-a și rățoit la noi  „nu-i ca Billy!!!”

Am liniștit-o că este doar ud..parcă era un burete de vase prea îndelung folosit! Avea un căpșor mititel cât o minge de tenis și două urechiușe atât de micuțe, încât nici nu i se vedeau, ploaia i le lipise de cap! Trupușorul era mititel ca o pară, cu o burta grasă, era un pic mai mare decât palma mea.

Din povestirile mamei, căci eu îi vizitam doar duminica, Bobby a plâns lângă ușa de la dormitor două săptămâni încheiate, oricât îl lua ea în brațe și îl drăgălea..nimic! Era un cățel lipicios și tare afectuos. De mic a fost foarte deștept, a învățat destul de repede locul unde trebuia să-şi facă nevoile. Îmi povestea cum încerca să treacă de pragul balconului, cu mare chin, căci îl trăgea burta în jos. Locul din balcon devenise toaleta sa de drept, căci după ce a terminat cu vaccinurile, mama a început să-l scoată la plimbare afară, să-l învețe să-și facă nevoile ca un cățel adevarat ce era el! Însă o buna perioadă, bietul de el nu făcea nimic..mama îl plimba pe la toți pomii, pe la toate urmele și mirosea intens, dar nimic! Se abținea cu stoicism! Cum ajungea în casă, dădea fuguța pe balcon și acolo își rezolva situațiile presante! Într-un final mama a încercat o metodă nouă…care a avut și succes. Când ajungea cu el la ușă..îl vedea că abia se mai abţine, pleca din nou afară…și tot aşa..până a reușit să facă primul pipilic la un pom! De atunci a devenit și el cățel în rândul lumii.

Bobby era un boţ de blăniță, când alerga îi fâlfâia ca o lână dărăcită și zbura care încotro..șuviță cu șuviță, avea un breton, de parcă era un cozoroc al chipiului unui militar în termen!

Trebuie să vă spun…Billy nu îl agrea deloc pe băiețelul lui, cel puţin cât a fost acesta mic, Billy îl mârâia când îl vedea apropiindu-se…iar dacă Bobby voia să se joace cu el..și voia tot timpul, Billy fugea și se urca unde era sigur că mititelul nu-l poate ajunge. Niciodata lui Billy nu i-au plăcut puișorii, fugea de ei cât îl țineau picioarele..pardon, lăbuțele.

 

Capitolul 11 – Bobby îngerasul cu urechile aripioare

Citat

OLYMPUS DIGITAL CAMERALola era o cățelușă tare frumoasă, aproape copie fidelă a lui Billy, nu o cunoșteam bine, deoarece nu prea o vedeam în cartier..locul ei de plimbare era pe alta rută. Dar..căci aşa e soarta sau destinul, cum e la oameni e și la animale, Billy a întâlnit-o pe Lola pentru prima dată într-o frumoasă zi de vară.

Cum ne plimbam agale sub soarele cald de iunie, apare și ea..aceea..diafană, cu urechiușele fâlfâind în vânt, cu ochișorii două pietre de onix și niște piciorușe scurte și agere, de-ți era mai mare dragul să o privești. Cu nasul pe sus și fițe de divă, l-a ignorat total pe Billy care deja era căzut pe spate de frumusețea ei, încercând zadarnic să o miroasă la fund, să-i atragă atenția…a făcut într-un minut zece jeturi de pipi, de cred că a ofilit tufa, victimă a curții lui asidue! Ea s-a tot fofilat, Billy mai făcea un pipi..nici eu nu știu ce mai făcea, cred că doar ridica piciorul să-i arate ei ce unghi obtuz face el între lăbuțele din spate!

Stăpânul Lolei m-a întrebat așa într-o doară dacă nu îl las să se împerecheze cu mimoza. Eu am afirmat, cum să nu..băiatul meu era atât de îndrăgostit,  încât ar fi fost o tragedie pentru el să mă opun, cum să te opui iubirii??? Păi ce fel de „părinte” eram eu? Un „părinte” vrea să fie fericit „copilul” lui, nu? Să-l vadă însurat..cu copii…:).

Şi uite aşa, a ajuns Billy să fie oaspetele Lolei, timp de două zile îl duceam dimineața la ea acasă IMG_0496și îl luam seara…era topit, avea un stil original de a face curte unei fete, mergea și își trecea fundul pe la nasul ei, ca să vadă ea ce mândrețe de mascul e el..plus multe și multe pipilicuri, ca să-i arate cât e el de potent! Însă Lola nu cădea deloc în mrejele lui de mare fante cuceritor. Ea stătea pe fotoliu privind la el de sus, el era pe covor, lângă fotoliul ei..la picioarele ei și lătra ca un apucat, ca un disperat „cobori în jos Luceafăr blând”…și ea nimic, era rece la farmecele lui.   Când plecam nimic, nici nu mă mai cunoștea, de cum intra la ea pe ușă…eu nu mai existam! Nu-i mai trebuia mâncare..doar apă mai bea când și când. Nu mai știa nimic, era complet pierdut pentru lume.

Era îndrăgostit…iremediabil de bruneta și focoasa Lola! Când am venit într-o seară să-l iau acasă, stăpânul lui m-a rugat să-l las și peste noapte, căci „fata nu stă dom’ne”..căci e „fată mare”!!! Aşa că Billy timp de o săptămâna a stat la picioarele iubitei lui și a curtat-o cum știa el mai bine..dar fără de folos…

În ultima zi, m-am dus și eu dimineața, să văd ce-mi face odorul și în sfârșit îl găsesc pe stăpân satisfăcut „gata..am reușit sa-i îmbârlig”..eu am privit uimită „cum adică?”…”pai cum! Am ținut-o eu pe nebuna asta..că altfel nu se întâmpla nimic..și îl încurajam..hai bă..bagă!”. Îmi venea să mor de râs..poate vă mirați, însă când ai cățel..nu mai ții cont de anumite..morale să zicem, ci ți se pare perfect firesc să vorbești despre copulație..între ei desigur. 🙂

Cu un zâmbet pe buze, închei acesta amintire foarte haioasă, căci Lola a rămas însărcinată de cavalerul ei..un leu fioros și sexos! Billy! Acum așteptăm două luni ca să ne cunoaștem „nepoțeii”.

Capitolul 10 – Billy si prima lui dragoste

Citat

IMG_3180Billy se simțea tare bine în apartament, nu aveam mobilă și el țopăia liber peste tot. Am schimbat locul și a fost un pic mai greu la început, nu cunoșteam cartierul, nu știam locurile, trebuia să exploram împreună zona.

Norocul nostru cel mare a fost că aici avem parcuri, este Parcul Circului, cel mai îndrăgit, Parcul Tei și la cinci minute de casă Parcul Studențesc, unde pe vremea aceea mergeam destul de des, chiar și la plajă.

Aici Billy a avut doi vecini, pe As cu care s-a împrietenit imediat și pe Sanni care de cum l-a văzut l-a bătut măr! Sanni era un Airdale Terrier, frumoasă foc, dar cam răutăcioasă. În primele zile de plimbare pe aici, eu fiind obișnuită să merg cu Billy fără lesă, am ieșit lejer să ne plimbăm. Billy fiind un cățel educat, nu mergea deloc pe carosabil, nu aveam teamă că traversează haotic și mi-l poate călca vreo mașină.

Până într-o dimineață de duminică, pe când ieșeam noi ca doi fluturași la plimbare, ne întâlnim cu Sanni care s-a proptit pe labele din faţă și-a ridicat fundul cât mai sus și a rămas așa ca o statuie! Eu când am văzut-o, am crezut că vrea să se joace și am mers către ea fără să-mi fac griji, chiar bucuroasă că a găsit Billy cu cine să se joace. La fel și el, a început să alege vesel către ea dând din codiță! Dar vai!!! Nici vorbă de joacă!!! S-a repezit la bietul Biluţă și ia-l la omor!!! Nu-i mai vedeam lui Billy unde e coada, unde e capul..care e urechea, căci s-au transformat într-un ghem, într-o sfârlează…aci vedeam negru, aci vedeam maroniul ei…a sărit stăpânul ei să-i despartă, nimic!!! Aşa că nu știu când și cum, a scăpat Billy din gura ei și a fugit ca apucatul pe străzi..pe care nici nu le cunoștea încă! După ce a reușit să se elibereze, eu atât am mai văzut, pe Sanni cu botul plin cu blana lui Billy, care crescuse considerabil! Marele său noroc a fost că avea blana mare atunci, nu apucasem să-l tund, căci nici nu știam unde!

Aleargă Billy..alergam și eu după el strigând disperată să se oprească, m-am speriat și nu puteam să-l ajung deloc. Într-un final s-a oprit pe una din străduțe și s-a ascuns sub o mașină. La noi, pe străduţele dintre blocuri nu este trafic, acum mai este ceva doar pe una din ele..dar atunci rar trecea câte o mașină. Aceasta a fost bafta noastră, pentru că Billy nu a mai respectat nimic, alerga mai ceva decât un atlet la Decatlon!

Mă opresc lângă mașină și încerc să-l scot..dar nu am reușit, am vorbit mieros, mi-am întins mâinile, nu puteam să-l ajung. Până la urmă m-am întins pe jos cât eram de lungă, fără să-mi pese de haine și m-am strecurat cum am putut sub mașină şi aşa am reuşit în final să-l trag de o lăbuță și de coadă. El nici nu mișca.

IMG_3288M-am speriat și m-am dus cu el în brate la vecin..stăpânul lui Sanni, m-am rățoit la el și l-am admonestat, cum de lasă un câine agresiv să fie liber!!! Acesta și-a cerut scuze și mi-a spus că are o rudă cu cabinet veterinar și dacă vreau, merge el cu mine la un control. Billy nici măcar nu se mișca…parcă era paralizat! Am fost la cabinet, l-a pus pe masă și l-a controlat, mi-au spus că este doar înspăimântat și se află într-un fel de şoc..i-au făcut o injecție și au constatat că are doar multiple vânătăi pe tot corpul, dar nimic fracturat sau răni deschise.

Ne-am întors acasă și în ziua aceea Billy a stat doar sub un scaun, nu s-a ridicat nici să mănânce, nici să bea apă..și nici pe mine nu mă lăsa să stau lângă el, de mângâiat nici vorbă. Abia târziu, a doua zi s-a ridicat și a venit să mănânce. Mergea șchiopătând și destul de greu, dar în câteva zile și-a revenit și a putut să se joace cu vecinul lui, cu care se împrietenise la cataramă, cu As!

Billy avea o mare plăcere..adora să se bage pe sub pături, lucruri sau orice era pus deasupra aIMG_3208 ceva..îi plăcea să intre dedesubt și să se tăvălească acolo. Când ieșea, se scutura bine și plescăia mulțumit.

Acum nu mai este nici Sanni..a murit de mulţi ani, nu mai este nici As..care s-a dus cu două luni înainte de Billy.

Capitolul 9 – Billy ia prima sa bătaie zdravănă

Citat

IMG_3207Pe vremea aceea nu găseai frizerie pentru căței…nici nu știu dacă exista vreuna, însă eu am găsit o madamă care locuia pe Floreasca, recomandată de cineva de încredere.

Merg eu cu Billy la ea, de cum intru văd o babă în capot mizerabil, cu un păr vâlvoi și o voce groasă și dogită de bețivan fumător cu ștate vechi. Am privit cu mare neîncredere..însă mi-am spus că nu mai am cale de întoarcere, căci Billy era o claie de păr, plin de câlți încurcați care încotro! De acum câlții îi prindeau pielea și asta îi provoca pișcături și chiar jenă la mișcare. Eu nu mai puteam nici să-l mai tund pe ici colo, nici să-l pieptăn. Era rebel și nu mai stătea deloc.

Aşa că, intrăm noi frumușel la frizerița gogoașă înfuriată și îi spun că doresc o tunsoare pentru cățel, după ce îl studiază, îmi spune să-l urc pe masă, apoi să ies în curte și să aștept până este gata, căci nu-i place să stea clienții lângă ea când „își face meseria”. Mi s-a părut ciudat, dar am ascultat-o și am ieșit sub ochii disperați ai lui Billy. Am stat ce am stat în curte și la un moment dau aud „stai fir-ai al dreaqu! Nu mișca! Stai că te omor!” Ma uit îngrijorată în jur..zic „ce i-o face băiatului, ia să intru”…dar s-a făcut liniște. După nici cinci minute iar aud „lua-te-ar dracu, poc, slap..palme pe bietul băiețelul meu și aud urletul lui jalnic…am intrat val vârtej să văd ce se întâmplă! Când mă uit, bietul Billy prins într-un ham aproape spânzurat…abia mai respira, legat la gură, tuns doar pe o parte! Jumătate de corp cu o grămadă de blană ce părea și mai mare și jumătate aproape chel, un ochi nici nu i se mai vedea, acoperit de câlții care rămăseseră atârnând din blana tunsă ca la oi! Iar pe altă parte mă privea un ochi imens bulbucat de frică…nici nu știam ca Billy e așa de ochios…era speriat și vai de capul lui!

„Nu stă deloc al dreaqu ce e pielea pe el!” Şi mai trage o dușcă dintr-o sticlă de ceva, cred ca alcool. Ce puteam să fac? Nu puteam să-l las în halul ăla și am rugat-o să mă lase să stau lângă el, să-l liniștesc și să-l țin eu. Până la urmă m-a lăsat, bodogănind că ea nu a mai văzut aşa un animal prost și nebun, o bestie de câine…mi se rupea inima de bietul Biluţă și am încercat să-l țin cum am putut mai ușor..el deja rămăsese împietrit..și de la palmele trase de vrăjitoare și de la zbieretele ei grohăite și tocite ca o piatră stricată de polizor în plină acțiune.

Până la urmă am reușit, l-a tuns pe tot, i-a tăiat și unghiile cu chiu cu vai și am plecat de acolo într-un suflet! IMG_3205Niciodată nu am mai dat pe la ea..însă de atunci, oriunde mi-am tuns cățelul..a rămas pe viață traumatizat când îl duceam la frizer. Numai când ne apropiam ușă începea să tremure și era plin de spaimă. Dar trebuia tuns..ajunsesem să-l tund și de patru ori pe an, părul îi creștea foarte repede și nu aveam altă cale. Pentru igiena lui, era de preferat să fie tuns..deși el cu blăniță a fost cel mai frumos.

Capitolul 8 – Billy la frizer

Citat

IMG_3279Am stat la curte la tata, de prin august până în noiembrie, în anul 1997,  când am găsit acest apartament pe care l-am visat într-o noapte..și nu glumesc. Am visat perfect cum arăta și chiar priveliștea din jur. În visul meu am scos capul pe fereastra din bucătărie făcându-i cu mâna tatălui meu când își parca mașina. Nu știu dacă am premoniții, dar atât de mult mi-am dorit să ajung din nou la casa mea, încât m-am rugat intens pentru asta. Şi am tot cautat, nimic nu-mi plăcea..pe atunci era plin de agenții imobiliare și foarte multe oferte de apartamente pe piață.

IMG_3282Tata locuia între Dorobanți și Floreasca, exact în dreptul Spitalului de Urgenţă Floreasca, avea o casă veche din 1910, cu două camere mari și înalte, despărțite de un hol foarte larg, care părea cât un mic living. În camera din față, adică cea cu fereastra la stradă m-am instalat eu, căci era camera liberă, tata o folosea doar pe a lui de ani și ani de zile. Mama nu stătea tot timpul cu el, IMG_3277ea avea apartamentul ei, de aceea am certitudinea că ei au fost fericiți peste patruzeci de ani fără a fi căsătoriți…desigur el nefiind tatăl meu biologic, acesta era tăticu’.

În curtea aceea era o grădiniță cu trandafiri în spate, gardul despărțitor de vecini era plin cu mâna Maicii Domnului, care te îmbăta de parfum când stăteai seara la palavre, iar toată era curtea acoperită de vita de vie, vara era tare frumos, stăteam aproape tot timpul în curte. În partea stângă era un garaj mare și în spatele lui erau două cămăruțe pe post de depozit.  Garajul a rămas și acum în picioare..semn că tata are încă nevoie de el. Toată mobila am aranjat-o în garaj, iar lucrurile erau puse în saci în cameră și băgați mai mult pe sub pat.

Billy dormea sub pat..deși i-am instalat locul lui perfect, el prefera să stea sub pat. Îi plăcea să se ascundă între saci și îi foșnea toată noaptea, de trebuia să strig la el. Stăteam seara cu mama și cu tata de vorba la ei în cameră…și dacă se făcea târziu, Billy mergea la ușa camerei noastre și pufăia și se învârtea până când îi dădeam drumul să meargă la culcare. De atunci i-a rămas numele de „chiriașul” botezat de tata. Billy devenise „chiriașul pe lăbuțe”.

IMG_3281

Cât era ziua de lungă el se juca cu Tina, săreau alergau, făceau tumbe, ca doi prieteni adevărați! Tina nu mai este de mult…s-a dus și ea destul de repede după ce tata s-a prăpădit, deși am adus-o la mine, nu a mai rezistat mult fără tata…era foarte iubită de el, avea și de ce Tina i-a ieșit în cale la mine în fața ușii pe când stăteam la garsonieră, era plina de purici încât aproape că nu mai avea blană…tata a trebuit să o bage complet într-o găleată cu apă ca să scape de mare parte din ei. Chiar în seara aceea a luat-o la el acasă și a rămas acolo până când tata a închis ochii pentru totdeauna.

IMG_3283

Chiriașul lu’ tata era un cățel fericit, la curte a fost paradisul pentru el. Acum precis e chiriașul lui în cer și ne privesc de acolo încercând să ne asigure că totul va fi bine.

Capitolul 7 – Billy chiriaşul

Citat

Copie a bogdan si cata 1Am avut amintiri foarte frumoase acolo, la garsonieră, vecină cu doamna Luci și aproape de centru. Acolo am învățat cu fetele pentru examene, acolo mă vizita Cătălina care nu mai este…acolo am trăit și dragostea în adevăratul sens al cuvântului. Acolo l-am primit și pe Billy în viața mea. Plus că acolo am început să fiu independentă.

Eram și aproape de serviciu, căci făceam pe jos 10 minute..dar mai ales eram aproape de Obor, piața și magazinul cu de toate, pe atunci chiar era „cineva” acest magazin!

Totul era romantic..chiar boem, până într-o zi…într-o zi de sâmbătă când am plecat cu ai mei și cu dragul de Billy la țară la prieteni de-ai tatălui meu. Era dimineață, poate puțin trecut de ora zece, când ne-am aranjat și ne-am luat băgăjelul ca să plecăm, tata era deja jos și ne aștepta. După ce am încuiat ușa, am traversat holul mare, căci este chiar foarte mare, un țigan tânăr, cu figura comuna țigăneasca neaoșe, stătea rezemat de pervaz și aștepta. Parcă își aștepta viața, așa de încordat era și tensionat, cu un zâmbet crispat pe chip! Billy de cum l-a văzut, a început să-l latre puternic, parcă voia să rupă lesa, se zbătea, sărea..voia să-l sfâșie pe țigan! Acesta stătea impasibil, cum stă o pisica pe gard și privește de sus la câinele care spumegă de atâta lătrat la ea…țiganul nimic! Eu de colo „Billy  Billy!!! taci, să nu aug gura! Nu e voie”, tare cât puteam..dar nu a fost chip să-l opresc din lătrat. Atunci am fost nevoită să-l iau în brațe și să cobor, eu în loc să-mi ascult cățelul, l-am oprit din manifestare! Ba chiar l-am cârpit un pic! Mare greșeală!

În fine, am plecat la țară, am petrecut o zi frumoasa, Billy era un cățel care iubea natura și IMG_3185aerul curat, era prietenos cu alte animale, chiar și cu pisoii, pe care nu i-a lătrat niciodată. Mereu am fost convinsă că Billy a crescut cu pisoi alături. Avea toate apucăturile de pisic, se curăța mereu la ochi cu lăbuțele și își lingea lăbuțele din spate, îi plăcea să se frece pe spate de pături sau covoare…era tare tare haios.

Ne-am întors acasă și ne-am mai oprit un pic la tata..nu mă grăbeam deloc să ajung acasă, pe vremea aceea nu exista internet și nici facebook, ba chiar aveam intenția ca în noaptea aceea să rămân și să dorm cu ai mei. Zis și făcut, am stat seara în curte, Billy s-a jucat cu Tina, IMG_3216cățelușa tatălui meu și apoi am mers la culcare…iar a doua zi dezastru! Cum am ajuns acasă, ușa mea nu se mai deschidea! Am încercat tot posibilul și nimic! Se și vedea că ceva nu e în regulă pentru că era scrijelită și se vedea că cineva umblase la ea. L-am chemat pe tata, care s-a întors imediat și la indicația lui am chemat politia.

Casa mea fusese prădată de hoți! Uşa de la intrare rămăsese blocată pe dinauntru…căci yala de jos, odată încuiată pe dinauntru, avea un defect și nu se mai putea descuia. Pe vremea aceea aveam o femeie care făcea curat și aceasta avea cheia de la casă..dar încuiam numai sus când venea ea…însă ea avea un băiat, acesta a anunțat alți hoți din banda sa..au stat noaptea în casă la mine, au băut suc, au fumat și m-au golit de toate lucrurile de valoare, aparatură electronică…computer și ce mai aveam eu pe acolo mai bun. Pentru că a fost și o fată cu ei, am rămas fără cosmetice, parfumuri și chiar pasta de dinți. Dar cel putin am rămas eu în viaţă..și Biluță la fel.

Aceasta a fost prima noastră aventură…desigur că au fost prinși și am mulțumit pentru că nu am pățit nimic, căci dacă veneam seara acasă, dădeam peste ei și nu se știe ce s-ar fi putut întâmpla și mai ales pentru că mi-am recuperat majoritatea lucrurilor!

Păcat că atunci nu am învățat să-mi ascult cățelul, care mă avertiza și asupra oamenilor din jurul meu, dar mai ales asupra celor care îmi intrau în casă. Dacă el lătra pe cineva, acel om nu era bun..iar dacă era bun, Billy mergea și se așeza la picioarele lui. Atunci când eram un grup și stăteam de vorbe, el era întotdeauna la picioarele unuia dintre prieteni, mai puţin la ale mele. Când aveam oaspeți, Billy niciodată nu stătea lângă mine, el onora oaspeții mei, căci rar a fost cineva care a intrat în casă la mine, să ajungă lătrat de Billy.

Din păcate povestea cu spargerea nu s-a oprit aici, ci la nouă luni de la acest eveniment neplăcut…am mai avut parte de o încă o spargere, în timpul zilei de data aceasta, când au și lăsat ușa larg deschisă după ce au plecat…desigur eu și Billy eram iar plecați de acasă. Reușisem să-mi cumpăr deja lucruri noi, computer, TV…și altele, lucruri care nu au mai fost recuperate niciodată. Dar acea zi, a fost și ultima pe care am mai petrecut-o în garsonieră. Din acea seara, eu și Billy ne-am mutat la tata cu toate lucrurile, până când am găsit acest apartament și ne-am mutat în casa noastră definitiv, până în ziua de astăzi…și până miercurea trecută, pe 12 martie, când Billy și-a dat sfârșitul.

Capitolul 6 – Billy, ţiganul şi spargerile

Citat

IMG_3190Prima noastră vacanţă împreună a fost la mare, la Mamaia. Am plecat  cu mama…ca de altfel în multe dintre vacanțele mele..și cu Billy la pachet. Tata ne-a dus cu mașina și tot el venea să ne ia înapoi spre casă.

Ne plăcea să ne mai oprim la mici popasuri pentru o cafeluță și mici gustări. Billy făcea și el popas, avea sticluța lui cu apă și desigur gustarea..pe atunci mânca „de casă”, așa că a halit rapid vreo trei chifteluțe și a stropit câteva tufișuri ca să-și lase „amprentele” și pe la țară. Nu era autostrada A2 și eram pe ruta Urziceni…și tot aşa.

Am ajuns cu bine și ne-am cazat la Hotel Majestic..pe atunci luam bilete de la sindicat și IMG_3184stăteam la cele mai bune hoteluri. Chiar dacă era mult după revoluție, aveam o prietenă bună, pe Cici, care mă ajuta cu bilete, deoarece mai funcționa încă filiera aceasta, împreună cu agențiile de turism aflate în plină expansiune.

Billy era „topit” după nisip, îi plăcea să alerge și să se joace, nu-i vedeai lăbuțele mititele. Însă în apă nu intra nici picat cu ceară! Ziua mergea cu noi la plajă și stătea în spatele nostru, unde își făcea groapă în nisip, când se încălzea, trecea mai departe la alte gropi. Norocul lui era că noi stăteam puțin la plajă..de la opt dimineața până la maximum ora zece, apoi după-masă veneam pe la șase și stăteam până la opt chiar, doar dacă nu era prea răcoare. Apoi program de voie. Mergeam la hotel, ne plimbam..era foarte frumos. Eu mă simt foarte bine în Mamaia și mi-a rămas și acum stațiunea mea de suflet de pe litoralul românesc.

IMG_3217După ce am efectuat sejurul de douăsprezece zile cât era biletul, ne-am mutat la o pensiune mai spre centru, care se situa exact pe plajă, pe atunci se numea Victoria, care acum se numește Hotel Victory si are 3 stele, iar în fața acesteia, era o terasă mare unde gătea un prieten de-al Liviei, bucătar italian și mâncam crostini si pizza, care erau fenomenale! Acolo Billy s-a simțit ca acasă. Toate bune şi frumoase până într-o zi când stăteam la plajă liniștite și când să plecam Billy a dispărut, nu era de găsit. Dă-i și caută-l, strigă-l peste tot Billllyyy..Billyyy..nimic! Într-un final ne-am gândit să mergem în cameră să lasăm sacoşa de plajă să mergem în căutarea lui…dar pe cine găsim la ușă? Pe domnul Biluţă care se relaxa liniștit la răcoare! De atunci în fiecare zi îl vedeam cum dispărea, dumnealui pleca liniștit la pensiune să se răcorească. Doamna de la recepție îl cunoștea deja și ne spunea „Billy a venit acasă” ca sa fim liniștite..îl și plăcea foarte mult, se juca mereu cu el.

Avea o personalitate puternica și de fel făcea numai ce voia el..dacă aveai de gând să-l mângâi, stătea lângă tine câteva secunde ca să nu te superi, apoi se retrăgea în locul preferat, sau unde i se părea lui că stă mai confortabil! Mi-au trebuit cam doi ani să-i învăț toate hachițele..și avea un bagaj…

IMG_3188

Când am terminat sejurul complet..deoarece ne mutasem la pensiune ca să fiu eu aproape de Livia și să cântam karaoke la terasă, să ne distram împreună cu cățeii noștri…am făcut bagajul și am ieșit pe alee înaintea tatălui meu, care trebuia să ajungă si să ne ia spre casă. Însă tata nu mai apărea, a luat-o pe altă cale și nu ne-am intersectat..iar noi l-am tot așteptat și nu știam ce se întâmplă de nu mai ajunge! La un moment dat îl vedem venind pe alee dinspre pensiune și îl vedeam răzând. L-am întrebat ce-i cu el de vine din altă direcție? Şi el ne-a răspuns „Păi m-am gândit să o iau pe faleză și am ajuns la pensiune, am parcat și am intrat în pensiune după voi. Am întrebat de voi la recepție și doamna habar n-avea cum vă numiți, atunci m-am gândit să vă descriu cum arătați, iar ea abia atunci și-a adus aminte, exclamând…aaaa..doamnele cu Billy, da..au luat-o în direcția aceea”. Deci..de acum noi eram „doamnele cu Billy”.

IMG_3179

Capitolul 5 – Billy în prima sa vacanţă la mare

Citat

000016Primul an de viaţă al lui Billy alături de mine, s-a petrecut când stăteam în garsonieră lângă liceul Iulia Hasdeu din București. Mă minunam ce cățel cuminte am, nu rodea, nu ronțăia și nu scormonea. Însă lătra dacă simțea ceva pe hol sau la ușă, sau băga boticul sub prag și pufăia de mama focului.

Mă gândisem eu în sinea mea, cum că ar fi bine să-i cumpăr niște jucării, ca să-i mai dau de lucru, căci mergeam la serviciu și el rămânea singur. Îl mai vizita madam Luci, dar când și când. Aşa că i-am cumpărat mai multe jucării din plastic, unele dintre ele piuiau, până mi-am pierdut răbdarea și le-am scos chiar eu piuitoarea ca să pot avea liniște în casă. I-am lăsat jucăriile frumoase, o ciupercuţă, o căsuță cu coş de fum (pe care l-a mâncat primul) și un puișor. Când am venit acasă, am mai găsit doar ușa de la căsuță, ciupercuţa dispăruse și un picior din puișor. Bilucă al meu mâncase toate jucăriile și desigur când am ieșit la plimbare prin tufișuri am găsit resturile din jucării…care erau măcinate și fuseseră înghițite de el! De atunci am hotărât că nu îi voi mai da niciodată jucării :). Am încercat și cu beţe, și cu crenguțe și m-am lăsat păgubașe..rodea și înghițea cu nesaț tot ce-i puneam în față!

Până la urma la indicația medicului i-am cumpărat din hala Obor oase mari de vită, rodea la ele cu mare pofta, căci i le dădeam crude, le ronțăia cartilagiile ca un șoricel..cronţ cronţ până le făcea minuscule și le ascundea prin casă. Odată am coborât la madam Luci și Billy a plecat din casă cu osul în gură pe scări doua etaje…spre deliciul tuturor care l-au văzut. Ce rău îmi pare că pe vremea aceea aveam un aparat foto cu film, iar pozele se scoteau pe hârtie. Era mai greu de manevrat, mai ales să surprinzi anumite faze tari!

Mergând cu el la plimbare prin împrejurimi, prin grădina blocului și în Parcul Tolbuhin destul de des..am observat că Billy avea un tolobuhininteres deosebit pentru băieții care purtau jeans, cum vedea unul mergea și mirosea la picioarele lui…așa am crezut eu că a fost stăpânul lui inițial, un tânăr care purta jeans. Ma gândeam cât de rău poate îi părea după el..dar dacă nu a avut grijă, a ajuns la mine, ca sa-mi facă viața frumoasă și veselă.

Billy stătea cât era ziulica de lungă cuminte cu boticul pe lăbuțele din faţă, plus ca îi plăcea să doarmă în cele mai haioase poziții și locuri..dar neapărat să fie și o pernă pe lângă el! Orele lui de plimbare erau dimineața devreme, când ajungeam eu acasă și seara. El era foarte mulțumit, se simțea ca un prinţ. Dormea și stătea oriunde îi plăcea lui, în fotolii, pe pat, pe jos..pe balcon. Casa era a lui și el era un boț de blană fericit.

În acele timpuri am schimbat serviciul și am stat acasă până la sfârșitul anului 1997, pregătind lucrarea de licență și încheierea anului la A.S.E. În această perioadă am avut deseori oaspete pe Mira de la Brăila, care a fost încântată să se joace cu Billy. Dar aceasta va fi o altă povestire..pentru mâine.

Capitolul 4 – Cum era Billy în primul său an cu mine

Citat

bgPrima plimbare cu doamna Luci.

Doamna Luci l-a plăcut foarte mult pe Billy, de cum l-a văzut. Eu locuiam la etajul doi, aveam pe atunci garsoniera..iar ea locuia la parter. Mergeam dimineața să ne bem cafeaua înainte de a pleca la serviciu. Doamna Luci este prietena mamei din tinerețe și pentru mine este un fel de mătușă, era atentă și grijulie, îmi mai făcea curat sau mâncare la vremea aceea, fiind singură, avea mereu grijă de mine. Eu pe atunci aveam cam 33 de ani.

Aşa că într-o dimineață frumoasă de duminică, fiind deja vară și tare frumos afară, l-am luat pe Billy la plimbare în Cismigiu. Am urcat în troleibuzul 85 și am plecat în centru. Am coborât la Universitate și am luat-o agale spre parc. Billy mergea frumos în lesă, dar nu puteam să-l las liber pe bulevard, insă cum am intrat în parc, i-am scos lesa. Mare greșeală!!! Cum i-am scos lesa, a alergat într-un suflet către apă și aplecându-se să vadă ce-i acolo, sau să încerce să bea apă, a alunecat și a căzut!

Până să ajungem noi, am alergat cât am putut după el, era deja atât de speriat încât părea că se duce la fund. Pentru cine știe…lacul din Cișmigiu este mărginit de un prag de beton destul de înalt, apa fiind la o adâncime considerabilă de această margine, aşa că am fost nevoită să mă întind pe jos cu mâna în apă…și tot nu ajungeam să-l scot, căci se tot depărta de țărm. Lumea se uita ca la urs..dar cui îi mai păsa de asta? Nu am reușit să-l trag şi m-am opintit cât de mult am putut, cu jumate de trup în apă și abia am reușit să-i prind ciuful din creștet și l-am scos! L-am tras din  apă prinzându-l de parul creț..norocul lui că avea pe atunci blăniță mare încă și am putut să-l trag cu putere, altfel trebuia să mă bag în apă după el.

Cum l-am tras la mal a fugit către un loc plin cu praf uscat, un fel de colb gloduros în care Billy s-a tăvălit cu nesaț..ajungând să fie complet noroit și plin de praf! Când am văzut asta, deoarece habar nu aveam de acest comportament al lui, m-am îngrijorat, mă gândeam cum să-l duc acasă în halul acela de murdar. Însă băiețelul meu deștept, s-a tăvălit bine de tot, iar apoi s-a scuturat cât îl țineau rărunchii și a dat jos aproape tot praful de pe el. Apoi a început să alerge în cerc, marea lui plăcere și s-a uscat.

Am mai stat puţin și am plecat către casă. Era clar că nu mai e de stat în parc și ne-am urcat în troleibuz. Norocul nostru a fost ca era cam gol și ne-am așezat mai în spate pe doua scaune. Mergând liniștite, el stătea sub scaune..ne-a venit un damf de împuțit, un miros oribil de stârv…ne gândeam ce-o fi?? Să fie oare ceva mizerabil în troleibuz..era puţin probabil, aşa că ne-am tot uitat sub scaune nevăzând nimic. Când am coborât, mirosul persista..ca să ne dăm seama că domnul Biluță se tăvălise și într-o mizerie..îi plăcea să se tăvălească în toate împuțiciunile, dar eu pe atunci nu știam ce hatâr are. Abia acasă mi-am dat seama cât de „parfumat” era băiețelul meu…trecuse cam o lună de când îl aveam, dacă nu chiar mai mult. Nu îi cunoșteam încă toate plăcerile si apucăturile.

Capitolul 3 – Aventură în Cismigiu

Citat

bili alearga in parcÎncă din prima zi am știut că acest cățel este un suflețel deosebit. Am ieșit desigur la plimbare cu lesa, așa cum se cade și cum este civilizat. Deși nu-i plăcea deloc, a ascultat. Îmi era mai ales teamă să nu fugă sau să se piardă din nou sărăcuțul, cum poate pățise cu fostul stăpân, sau chiar să traverseze strada aiurea…deși pe vremea aceea traficul nu era atât de intens, turbulent și complet alandala.

Livia m-a invitat să merg la ea cu Billy, băiețelul meu era deja membru cu acte în regulă în familia mea. L-am aranjat frumos și am chemat un taxi, care ne-a luat fără probleme, șoferul fiind încântat să se joace cu cățelul meu..ce vremuri erau atunci, cățeii nu erau atât de prigoniți, lumea zâmbea dacă te vedea cu un cățel la plimbare și foarte mulţi doreau să-l mângâie.

Am ajuns la destinație, observând că nu este stresat în automobil, dar nu stătea pe banchetă, ci pe jos! Şi aşa a rămas pînă când a îmbătrânit, el stătea cuminţel în spate, aproape băgat sub banchetă. Eu pe atunci nu aveam mașină..de aceea circulam cu transportul în comun, cu tata sau cu taxi atunci când mergeam cu el undeva. Aproape nu mai plecam de acasă fără el, mândră cu cățelul meu frumos și cuminte.

Cum a intrat în casă la Livia, a ridicat lăbuța și tras un pipilic pe piciorul măsuței de cafea…eu m-am agitat, l-am certat!!! „Nu e voie”! Tare și răspicat, cum citisem într-o carte achiziționată în mod special, devenisem „mămică” de cățel. Trebuia sa fiu responsabilă. Livia a zâmbit și a spus că nu-i absolut nicio problemă! Şi ea avea un cățel, iar Billy a trebuit să-și însemneze locul..să-i arate celuilalt că e și el important! Doar atât, în rest nu a mai făcut nimic rău. Am dormit acolo seara, chiar foarte bine, așa mi-am dat seama că Billy era un cățel foarte sociabil, deși ulterior am văzut că avea și antipatii..dar cine nu are? Dimineață, după ce am servit micul dejun, am plecat în Politehnică să ne plimbam cu cățeii. Livia locuia pe atunci în apropiere. Acolo a fost proba de foc: Billy fără lesă…liber să se joace cu toți cățeii adunați pe acolo! S-a jucat intens, a alergat, a fost zvăpăiat, fericit…câteva ore bune! Ei la final..acu-i acu’, mi-am zis „Ia să vedem, vine la mine dacă îl strig?” Până atunci, în timpul jocurilor lui, alergărilor, giumbușlucurilor și desigur multă curte fetiţelor..mai trecea și pe la noi, să știe că suntem acolo, apoi pleca iar la joacă, ca un copil. Când ne pregăteam să plecăm, am strigat tare „Billy!!!” Şi….a venit imediat, s-a așezat la picioarele mele privindu-mă, parcă-mi spune „Iată-mă!!Ştiu ca eu sunt al tău și cu tine voi merge oriunde!”. Am fost atât de mulțumită și bucuroasă, căci începând cu acea zi, eu nu am mai folosit lesa pentru Billy decât în cazuri necesare (mai ales la traversare).

Aceasta a fost prima mea aventura cu Biluţă…prima ieșire în public 🙂 Copie a bili blanos la picioarele mele

Capitolul 2 – Primele zile împreună

Citat

bili blanosBilly a fost găsit pierdut pe stradă..sau poate chiar abandonat. L-a găsit un prieten bun și drag și s-a gândit să mi-l aducă mie, căci eu îmi doream un cățel. Când a apărut la ușa mea cu el, cățelul era atât de ciufulit și plin de câlți, încât deși îmi plăcea mult de el, am întrebat „nu e prea mare? El mi-a spus „nu cred, pare pui, am consumat o sticlă de șampon pe el, pentru că era jegos și puţea, plin de zoaie, îl băgase un om de serviciu într-o ghenă sperând la o recompensă..a fost mituit cu o sticla de vodkă și a dat cățelul”. Mi-a mai spus că l-a botezat Billy, deoarece a încercat multe nume și doar la acesta a răspuns cu interes. Aşa a ajuns Billy în casa mea, într-o zi frumoasă de 1 mai 1995. Am făcut o omletă și am mâncat și am încercat sa-i dau și lui și a mâncat . Era atât de scump și avea poziția lui preferată, stătea lângă canapea cât era de lung, pe burtică și cu lăbuțele din spate strânse sub el și cu boticul pe lăbuțele din față..era lung și scurt încât multă lumea exclama „iată și pe salamul ăsta!”. A doua zi am fost cu el la vet și mi s-a spus că are între 6 și 9 luni..eu i-am fixat vârsta de un an, la data de 1 mai..și aşa i-a rămas ziua lui aniversară..
Am făcut toate vaccinurile si apoi l-am tuns împreună cu o prietena Livia, care a venit într-un suflet sa-l vadă! ce bucurie a fost pe mine, pe viata mea..ce frumos era și ce cuminte! Era educat, nu își făcea nevoile în casa, nu cerșea la masa, nu rodea, nu scormonea…alerga bucuros în cerc, sarea pe canapea si pe jos sa-mi arate ce știe el sa facă mai bine . In acea zi frumoasa am primit lângă mine un suflețel scump și frumos, un dulcet plin de câlți care avea sa-mi schimbe viata total..următorii 18 ani  si dupa ei…Arata exact ca in poza aceasta..dar mult mai incalcit si soios.

Capitolul 1 – Cum a aparut Billy in viata mea

Citat

2Ascult muzică și sunt recunoscătoare că aud! Este imposibil să ai o seară urâtă ascultând pe Alifantis! Albumul Mozaic este de-a dreptul mortal! S-a întrecut pe el, maestrul.

Sunt recunoscătoare ultimelor zile în care am descoperit că se poate..că puterea gândului funcționează chiar și atunci când îți dorești să vină repede tramvaiul. E nevoie doar de încredere, de a crede cu tărie în dorința ta și de putin exercițiu.

Mi-am dorit veselie la serviciu și veselie am avut, cu toate că lucrări au fost destule, grele și în special făcute sub presiune și cu termen scadent.

Sunt recunoscătoare puterii mele de a-mi păstra principiile, de a reuși să-mi mențin neclintită o promisiune făcută mie și numai mie! Mulțumesc pentru tăria de care am dat dovadă și mulțumesc mai ales pentru că nu m-am supărat și nu m-am jelit..pentru că astazi nu m-am simțit jignită, căci la prima intenție de jelanie, mi-au venit în minte cuvintele dragului de Wayne Dyer

“How people treat you is their karma; how you react is yours.”

Mulțumesc Domnului, mulțumesc zilei când se luminează și pot vedea cerul, pentru că sunt sănătoasă, am două picioare cu care pot merge! Imi place sa merg pe jos. Mulțumesc pentru că sunt îmbrăcată și am ce să mănânc…

Contează foarte mult să ai idealuri, să visezi și să-ți dorești abundenţă, o viaţă îmbelșugată, lipsa sărăciei, dar asta nu se poate dacă nu ai nevoile de bază satisfăcute. Nu poți visa la o casă când ai burta goală..nu poți visa la o excursie când nu ai picioare..sau încălțăminte. Nu poți visa la o iubire, dacă tu nu o ai pe a ta, în tine…”proprie și personală”

Sunt recunoscătoare pentru nevoile mele de bază satisfăcute..ba chiar îmbelșugate. Mulțumesc pentru ce am.

Kamadeva

Eminescu

Cu durerile iubirii
Voind sufletu-mi să-mi vindec,
L-am chemat în somn pe Kama –
Kamadeva, zeul indic.

El veni, copilul mîndru,
Călărind pe-un papagal,
Având zîmbetul făţarnic
Pe-a lui buze de coral.

Aripi are, iar în tolbă-i
El păstrează, ca săgeţi,
Numai flori înveninate
De la Gangele semeţ.

Puse-o floare-atunci-n arcu-i,
Mă lovi cu ea în piept,
Şi de-atunci în orice noapte
Plîng pe patul meu deştept…

Cu săgeata-i otrăvită
A sosit ca să mă certe
Fiul cerului albastru
Ş-al iluziei deşerte.

Recunoștințele zilei de vineri 31 ianuarie 2014