Citat

2Ascult muzică și sunt recunoscătoare că aud! Este imposibil să ai o seară urâtă ascultând pe Alifantis! Albumul Mozaic este de-a dreptul mortal! S-a întrecut pe el, maestrul.

Sunt recunoscătoare ultimelor zile în care am descoperit că se poate..că puterea gândului funcționează chiar și atunci când îți dorești să vină repede tramvaiul. E nevoie doar de încredere, de a crede cu tărie în dorința ta și de putin exercițiu.

Mi-am dorit veselie la serviciu și veselie am avut, cu toate că lucrări au fost destule, grele și în special făcute sub presiune și cu termen scadent.

Sunt recunoscătoare puterii mele de a-mi păstra principiile, de a reuși să-mi mențin neclintită o promisiune făcută mie și numai mie! Mulțumesc pentru tăria de care am dat dovadă și mulțumesc mai ales pentru că nu m-am supărat și nu m-am jelit..pentru că astazi nu m-am simțit jignită, căci la prima intenție de jelanie, mi-au venit în minte cuvintele dragului de Wayne Dyer

“How people treat you is their karma; how you react is yours.”

Mulțumesc Domnului, mulțumesc zilei când se luminează și pot vedea cerul, pentru că sunt sănătoasă, am două picioare cu care pot merge! Imi place sa merg pe jos. Mulțumesc pentru că sunt îmbrăcată și am ce să mănânc…

Contează foarte mult să ai idealuri, să visezi și să-ți dorești abundenţă, o viaţă îmbelșugată, lipsa sărăciei, dar asta nu se poate dacă nu ai nevoile de bază satisfăcute. Nu poți visa la o casă când ai burta goală..nu poți visa la o excursie când nu ai picioare..sau încălțăminte. Nu poți visa la o iubire, dacă tu nu o ai pe a ta, în tine…”proprie și personală”

Sunt recunoscătoare pentru nevoile mele de bază satisfăcute..ba chiar îmbelșugate. Mulțumesc pentru ce am.

Kamadeva

Eminescu

Cu durerile iubirii
Voind sufletu-mi să-mi vindec,
L-am chemat în somn pe Kama –
Kamadeva, zeul indic.

El veni, copilul mîndru,
Călărind pe-un papagal,
Având zîmbetul făţarnic
Pe-a lui buze de coral.

Aripi are, iar în tolbă-i
El păstrează, ca săgeţi,
Numai flori înveninate
De la Gangele semeţ.

Puse-o floare-atunci-n arcu-i,
Mă lovi cu ea în piept,
Şi de-atunci în orice noapte
Plîng pe patul meu deştept…

Cu săgeata-i otrăvită
A sosit ca să mă certe
Fiul cerului albastru
Ş-al iluziei deşerte.

Recunoștințele zilei de vineri 31 ianuarie 2014

Anunțuri

4 răspunsuri »

  1. Pingback: La … carrefour | Blog de Căţea

  2. Pingback: Ceasuri | Zamfir Turdeanu' - un turdean (aproape) ca oricare

  3. Pingback: Ulise pe vremuri (3) | Ulise al II-lea cel Ocoş

  4. Pingback: Rochiţă | Florina Lupa Curaru

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s