Citat

„Cu excepția răstignirii lui Isus, cea mai faimoasă scenă a morții din toată istoria a fost moartea lui Socrate. Încă zece mii de secole de acum înainte  oamenii vor citi și vor prețui descrierea nemuritoare pe care i-a făcut o Platon – unul dintre pasajele cele mai frumoase și mai impresionante care au fost scrise vreodată.  Anumite personaje din Atena – geloase și invidioase pe bătrânul Socrate, cel care umbla desculț – au emis acuzații împotriva lui, l-au judecat și l-au condamnat la moarte. Temnicerul, prietenos, dându- i lui Socrate cupa cu otravă, a spus: „Încearcă să faci ușor ceea ce este necesar să se întâmple . Astfel a făcut Socrate. A înfruntat moartea cu un calm și o resemnare ce au atins limita divinității.”

Text extras din cartea „Lasă grijile, începe să trăiești” Dale Carnegie

socrates„Sfârșitul lui Socrate a beneficiat foarte probabil de un tratament hollywoodian din partea cronicarului său, Platon. Şi asta deoarece moartea – provocată fost marcată nu doar de o paralizie motorie evolutivă, după cum a consemnat Platon, dar și de o stare puternică de greaţă, de vomă și de convulsii – aspecte neplăcute, ce nu se regăsesc niciunde în descrierea lui Platon, referitoare la sfârșitul vieții prietenului și învățătorului său, “cel mai înțelept, mai drept și mai bun”.

Socrate, primul din trioul de aur – alături de Platon și Aristotel – al filozofilor greci, nu a scris nimic despre gândurile sale. Toate informațiile referitoare la personalitatea, doctrinele și moartea sa provin, în principal, din dialogurile lui Platon. Imaginea lui este cea a unui filozof robust și agreabil, cu nasul lat, ale cărui învăţături morale au pătruns conștiințele compatrioților săi  Deși avea o soție și trei fii, el pare să-și fi petrecut tot timpul pe străzile  în piețele și în gimnaziile Atenei, ținându le tinerilor promițători cursuri de politică, poezie și de acel timp propriu de autoanaliză, surprins în celebra avertizare: “ Cunoaște-te pe tine însuţi”.

Învățăturile sale au fost cele care, în anul 399 i.Hr., l-au adus într-o situație conflictuală fatală cu autoritățile statului. Mai precis, el a fost dat în judecată pentru “impietate” sub două capete de acuzare: “coruperea tinerilor” și “neglijarea zeilor slăviți de cetate și practicarea unor inovații religioase”.

Acuza de corupere a tinerilor atenieni formulată împotriva lui Socrate, nu avea implicații sexuale. Coruperea consta în faptul că, Socrate îi învăța pe adolescenți să pună sub semnul întrebării ințelepciunea părinților lor și a liderilor societății ateniene, fapt cu mult mai grav. Iar când oracolul din Delfi a anunțat că nici un bărbat “nu este mai înțelept decât Socrate”, membri de frunte ai societății ateniene, au fost cuprinși de dispreț și de invidie. Politicienii cetății doreau exilarea filozofului – același lucru pe care-l doreau și multi părinţi –  însă nimeni nu dorea să-l ucidă, deoarece o asemenea măsură l-ar fi făcut – și l-a făcut – un martir în ochii adepților săi devotați. Totuși  inţeteptul Socrate a știut cum să-și pună în scenă o moarte memorabilă.

Procesul său s-a desfășurat în faţa unui număr de 501 jurați  care aveau și rolul de judecători (numărul impar excludea posibilitatea unui verdict nedecis). Filozoful în vârstă de 70 de ani – care ura ipocrizia, detesta oportunismul și îmbrățișase un mod de viaţă virtuos, trăind în acord cu legile naturii – a fost găsit vinovat și pus să aleagă între exil și moarte. El a considerat exilul  drept o umilire. El predicase importanța legii, iar acum că legea îl declara vinovat – pe drept sau pe nedrept – a argumentat că singura hotărâre onorabilă este moartea. A nu i se lua viaţa, a spus el, ar fi o crimă împotriva statului.

El și-a petrecut ultima zi acasă, răspunzând întrebărilor filozofice pe care i le-au pus prietenii. Pe la apusul soarelui s-a îmbăiat  pentru a evita “ca femeile să fie nevoite să mă spele după ce mor”.  Soția sa, Xantipa, și fii săi au fost primiți în încăperea sa pentru a-și lua rămas bun de la el, apoi și a reluat cu discipolii conversația despre soarta sufletului uman, un subiect potrivit în circumstanțele respective. El a încercat să-i îmbărbăteze  argumentând că moartea este un lucru bun, nu rău.

La apariţia călăilor numiți de tribunal ce veniseră ca martori, Socrate a poruncit: “Să mi se aducă otrava dacă este amestecată deja, dacă nu, să o amestece”.

Unul dintre călăi i-a oferit cucuta. “Ei bine, prietene“, a spus Socrate, “trebuie să te întreb  de vreme ce ai experiență în această privinţă, ce ar trebui să fac.”

“Nimic”, i-a replicat bărbatul  “doar să te plimbi după ce ai băut o până când simți o greutate în a-ți mișca picioarele, iar, apoi, dacă te întinzi pe pat, otrava își va face singură efectul.”

Rugându-se zeilor, povestește Platon în Phedon, Socrate a dat amestecul pe gât. Discipolii săi au izbucnit în lacrimi, iar filozoful a rămas uimit: “Ce faceți  oameni buni? Motivul principal pentru care am gonit femeile a fost acela de a fi scutiți de astfel de neplăceri,  căci am auzit că un bărbat trebuie să moară într o liniște solemnă. Aşa că vă rog să vă țineți firea.”

Socrate a început să se plimbe prin încăpere.  Curând  simțind cum paralizia musculară îi urca prin picioare și i se răspândește în corp, el s-a întins pe pat și și-a acoperit faţa cu un cearceaf.  El nu murise, iar gestul, probabil o delicatețe fictivă folosită de Platon, servea cel putin simbolic ascunderii greței,  stării de vomă și convulsiilor provocate de intoxicarea prin cucută.

Unul dintre călăi îi ciupea periodic membrele, iar Socrate afirma că nu simte nimic. Când prietenul său Criton l-a întrebat pe filozoful muribund cum vrea să fie înmormântat, Socrate a răspuns: “Oricum doriți voi, potrivit obiceiurilor noastre. Insă ţine minte, Criton, nu pe mine mă veți îngropa, ci doar trupul meu. Eu voi fi plecat.”

Însă el nu a plecat imediat. Când paralizia i-a ajuns în zona inghinală, el și a scos capul de sub cearceaf și i-a spus lui Criton: “Îi datorez un cocoş lui Asclepios; poți să-l răsplătești tu?” Asclepios era zeul grec al vindecărilor și medicinei, și se crede că Socrate dorea să-i mulțumească astfel că îl vindecase chiar de viaţă.

Criton i-a răspuns  “Se va face”, apoi, l-a întrebat pe filozof dacă mai dorește să comunice un ultim gând, însă nu a primit nici un răspuns.

Descrierea unei morți calme și lipsite de durere ce trebuie să fi fost nici liniștită  nici fără suferință, a fost cu siguranță omagiul final al lui Platon pentru bunul său prieten.”

sursa: Charles Panati, Cartea sfârșiturilor

„Încearcă să faci ușor ceea ce este necesar să se întâmple ” Aceste cuvinte au fost rostite cu 399 de ani înainte de nașterea lui Hristos; dar lumea de astăzi  plină de griji, are nevoie de ele mai mult decât oricând: „Încearcă să faci ușor ceea ce este necesar să se întâmple”

Poţi?

Este interesant să știm că:

„Filosoful antic grec Socrate (469-399 î.Hr.), care a plătit cu viaţa pentru învăţătura şi activitatea sa neconformistă, a fost achitat după 2500 de ani de la moarte, într-un proces rejudecat, simbolic, în Grecia. De data aceasta, inculpatul, care din motive evidente nu a putut să fie prezent la proces, a fost reprezentat de zece avocaţi şi apărători ai drepturilor omului, după cum a relatat sâmbătă France24.Procesul, desfăşurat la fel ca în Antichitate la Atena /în 399 î.Hr./, nu a fost lipsit de celebra ironie socratică, dar verdictul a fost altul.

Rejudecarea procesului a fost organizată de Fundaţia Onassis. De această dată, Socrate a fost judecat de un complet compus din zece cunoscuţi judecători din Marea Britanie, Franţa, SUA, Elveţia şi Grecia, bucurându-se de 866 de spectatori.

Părerile judecătorilor s-au împărţit în mod egal: ceea ce, potrivit legilor din Atena antică, înseamnă achitarea inculpatului. Printre spectatori, 584 au declarat că filosoful a fost nevinovat şi numai 282 l-au considerat culpabil. Astfel, Socrate a fost achitat.”

Încearcă să faci ușor ceea ce este necesar să se întâmple

Anunțuri

4 răspunsuri »

  1. Si procesul lui Isus a fost rejudecat. Dupa infiintarea statului Israel (1948) cativa prelati occidentali au inaintat ministrului justitiei israelian recursul la procesul care i s-a facut lui Isus. Dosarul a fost inregistrat si s-a demarat cu tot dichisul procedura judiciara. Juristii israelieni condusi de ministrul justitiei au finalizat procesul, Se poate citi acest dosar sub forma cartii ‘Procesul lui Isus” aparut in romaneste in 2 editii pana acum.

  2. Socotind drept „BUNA ” filozofia lui Socrate, care nu este posibil sa nu fi cunoscut si TORA evreilor, punem in umbra INVATATURA lui Isus Hristos, care este adevarata invatatura care DUCE LA VIATA . Aceasta ne spune ca , daca vom crede si vom implini cuvintele Legii Mantuitorului, chiar daca VOM BEA CEVA OTRAVA , NU VOM FI VATAMATI , atata vreme cat ne marturisim CREDINTA in NUMELE LUI .
    Si Numele Lui nu s-a schimbat , fiindca Acelasi IAH Weh din timpul lui Socrate ( care si pe patul de moarte a adus jertfa unui IDOL neglijand inchinarea la Unicul Dumnezeu ) S-a aratat omenirii in chipul lui IAH Shuah , Acela al carui Nume vad ca si tu -L neglijezi in scrierile de pe acest blog ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s