Citat

„Putem să înduram dezastre și tragedii și apoi să triumfăm asupra lor – dacă n-avem încotro  Putem crede că nu suntem în stare, dar resursele noastre interioare sunt surprinzător de mari și ne vor ajuta să o scoatem la capăt ; trebuie doar sa le folosim.  Suntem mai puternici decât credem.

orbRăposatul Booth Tarkington spunea mereu: ” Aş putea accepta orice mi-ar rezerva viaţa, în afară de un singur lucru: să orbesc. Asta nu aş putea îndura.”

Apoi, într-o bună zi, pe când avea șaizeci și ceva de ani, Tarkington s-a uitat la covorul de pe podea. Culorile erau estompate și neclare. Nu putea desluși modelul. S-a dus la un specialist. A aflat tragicul adevăr  își pierduse vederea.  Un ochi era aproape orb; celalalt avea să-i urmeze. De ce se temuse mai mult nu a scăpat.

Şi cum a reacționat Tarkington la acest : ” cel mai rău dintre toate relele posibile”? Şi-a spus oare: „Asta e! Asta mi-a fost sfârșitul ? Nu, ci, spre propria-i uimire, s-a simțit destul de vesel. A fost în stare chiar să glumească pe acestă temă. Petele mici care i se puneau pe ochi îl deranjau, îi pluteau prin faţa ochilor și îi întunecau vederea. Iar când o pată mai mare îi acoperea ochii, el spunea: „Salut! Ia uite-l iarăși pe tataie! Unde s-o duce în dimineața asta minunată?”

Cum să poată soarta să învingă un astfel de spirit? Răspunsul este:nicicum! Când s-a lăsat de tot întunericul, Tarkington a spus: ” Am descoperit că pot accepta pierderea vederii aşa cum pot accepta orice. Dacă mi-aş fi pierdut toate cele cinci simțuri  știu că aş fi putut trăi în continuare în interiorul minții  Pentru că în minte vedem și în minte trăim, fie că o știm sau nu.”

În speranța că-și va recăpăta vederea, Tarkington a trebuit să treacă prin mai mult de douăsprezece operații în decursul unui an. Cu anestezie locală! S-a apucat să blesteme? Știa că asta are de făcut. Știa că nu se poate sustrage, aşa că nu-și putea alina suferința decât acceptând-o cu graţie. La spital, a refuzat un salon privat și a mers într-un salon comun, unde putea fi alături de oameni ce aveau și ei necazuri. A încercat să le ridice moralul. Iar când a fost nevoit să se supună operațiilor repetate – deplin conștient de ceea ce i se făcea la ochi – a încercat să-și amintească de cât de norocos era. „Ce minunat! spunea. Este minunat că știința a avansat într-atât, încât are capacitatea de a opera un organ atât de delicat ca ochiul uman.”

Un om obișnuit s-ar fi prăbușit nervos dacă ar fi trebuit să suporte douăsprezece operații și în plus orbirea. Dar Tarkington a spus ” Nu aş da această experiență pe una fericită.” Experiența îl învățase să accepte. Îl învățase că nimic din ceea ce îi poate aduce viaţa nu i-ar fi depășit puterea de a îndura. Îl învățase că, după cum spunea John Milton, „Nu este îngrozitor să fii orb, este îngrozitor doar să nu fii în stare să înduri orbirea.”

Dacă blestemăm și ne împotrivim și ne lăsăm cuprinși de resentimente, nu vom schimba inevitabilul; dar ne vom schimba pe noi înșine.

M-am ocupat de vite vreo doisprezece ani; dar nu am văzut niciodată o vacă de Jersey făcând temperatură din cauză că pășunea era pârjolită de secetă sau din cauza lapoviței și a frigului, sau pentru că prietenul ei acorda mai multă atenție altei juninci. Animalele înfruntă noaptea, furtunile și foamea cu calm; aşa că nu au niciodată depresii nervoase și nu fac ulcere stomacale; și nu înnebunesc. ”

Iată ce le-a spus Epictet romanilor: „Există o singură cale spre fericire și anume să încetăm să ne facem griji pentru lucrurile care se află dincolo de puterea voinței noastre .”

Rugaciune scrisa de doctorul Reinhold Niebuhr:

„Dă-mi Doamne, seninătatea

Să accept lucrurile pe care nu le pot schimba,

Curajul de a le schimba pe cele pe care pot;

Şi înțelepciunea de a le deosebi.”

Regula nr 4: Colaboraţi cu inevitabilul”

Extras din cartea „Lasa grijile, începe să trăieşti” Dale Carnegie

Eu am fost pusă în această situație : Altă cale nu există! Acceptă situația aşa cum este! Nu ai încotro  Şi vă spun cu mâna pe inimă, că în acele momente am simțit o ușurare imensă..m-am dus la acea  „cumpănă” să-i zicem, destul de riscantă, cu seninătate și totul a mers extrem de ușor ..oare de ce uităm acele momente, mai ales când ne aflăm în faţa unor fleacuri!

De ce omul când se află în situații extreme știe să se adune, să reacționeze cu calm.. și când se află în faţa unor problemuțe de doi lei, își smulge părul din cap? Pentru că nu are educația necesară înfruntării și acceptări oricărei situații apărute..desigur inevitabil în viaţă. Dar poate să învețe  dacă dorește să fie fericit.

Suntem mai puternici decât credem

Anunțuri

2 răspunsuri »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s