Citat

ziua 29 – În căutarea fericirii

Am ajuns într-un moment de nedumerire.

Cum să fac ordine în viata mea? Să încep cu începutul,  sau  să continui de unde am rămas…nu mai știu.

Aşa că m-am așezat în mijlocul casei și am ridicat degetul..să aflu din ce parte bate vântul.. și am aflat! Să las totul de-o parte și să încep să trăiesc cu mine…să mă gândesc cel mai mult la mine.  Cum altfel aş putea să mă gândesc la altcineva, dacă nu mă plac pe mine…cum să mă placă altcineva?

Să nu credeți că este ușor…nu, este cumplit de greu, dar nu am ce să fac. Va trebui să sap tuneluri adânci, iar ceea ce am încercat până acum, nu prea m-a ajutat. Am încercat pornind pe căile cele mai simple… însă căile cele mai simple și mai scurte sunt adesea fără un final așteptat. Se spune că trebuie să suferi și să te zbați până ajungi culmea fericirii. Nu țintesc chiar culmea..dar un delușor acolo, mi-ar prinde bine.

Cum să fiu fericita? Păi simplu..să trăiesc pentru mine și să învăț să spun NU.. așa cum mă sfătuiește prietena mea draga. Eu nu știu să spun NU..nu am acest cuvânt în vocabularul meu..sau l-am uitat. De multe ori m-am surprins ca fiind altcineva, doar pentru a face pe plac, pentru a impresiona..pe cine? Pe cine nu m-a dorit așa cum eram? Ce drum greșit. Oamenii aceia oricum m-au părăsit… fără să se gândească măcar o clipa la mine, la ceea ce am simțit, la felul cum am rămas. Nu voi mai face niciodată asta și cu toate că habar nu am cum să încep și cum să schimb ce am înrădăcinat prea adânc, voi buchisi în cărți, voi raționa și voi judeca la rece…până acum m-am lăsat purtată doar de vise, în lumea în care credeam că totul este perfect, luminos, fermecator…

Cât de usor este sa spui „voi face..voi drege” și să nu faci nimic. Aici vine partea cea mai grea :să faci ceva.

Aşa că, în primul rând am început să fac curat în amintiri, fac ordine și triez..arunc afară ce nu îmi trebuie, ce nu mi se mai „potrivește” și ce s-a „demodat” de mult. Pentru ce să mai păstrez un sac plin cu amintiri seci și triste, pline de praf și abandonate de însuși cel care le-a creat?

Am fost surprinsă să aflu că există oameni cărora le pasă de mine, oameni pe care nici măcar nu-i cunosc..care acum au apărut în viața mea într-o doară, fără explicație..pur și simplu au intrat „bună ziua” și sunt oameni frumoși la suflet… și nici ei nu mă cunosc, cu toate astea le place compania mea, mă văd o persoană frumoasă, interesantă. Iar când este vorba de suflet, știu să îți fie alături, să îți spună o vorbă bună..pe cand prieteni vechi, te ridiculizează surprinzându-te cu un comportament infantil, de grădiniţă…ba încă îți aruncă molotovul în grădina ta.. arătându-te cu degetul..tu ești! Tu ai făcut! Tu ai dres..eu sunt un înger.

Ce-i de făcut? Bazele importante, le-am învățat. Dorind să fii fericit, trebuie să îți trăiești prezentul și să te gândești mai mult la tine..nu la ce a zis cutare, sau să faci ce-i place lui cutare. Sau să stai și să faci analiza chibritului stins..că de ce gândește aşa despre mine, sau cum să fac să îi schimb gândirea..ce atitudine să iau? Atitudinea este a mea și este pentru mine.

Poate unii ar râde acum, poate chiar s-ar amuza de mesajele mele subliminale și de crizele mele existențiale.. însă fiecare privește prin prisma vieții sale. Fiecare are cu totul altfel de probleme, fiecare trăiește viaţa sa, nu pe a mea. Dacă nu reușim să o aliniem, chiar dacă liniile sunt paralele, ca ale căii ferate și totuși ele merg împreună până la capăt de linie..cum am auzit la cineva..atunci liniile se despart trăind alte vieți, cu alte linii. Nimeni nu-i făcut să stea în viaţa ta la nesfârșit, dacă acea persoană nu îți este destinat.

Același lucru îl voi face și cu mine, analizând cât dăruiesc eu, am constatat că nu sunt zgârcită, dar nici prea mână largă… gândind frumos, trebuie să iau lecții de dăruire și de atenție a tot ce este în jurul meu. Am găsit ceva note proaste la aceste lecții în carnețelul meu. Şi cam multe absenţe nemotivate. Aşa că, dăm milităria jos din pod!

Mă despart de umbrele trecutului…nu ma lăsați, mi-e teamă că mă voi rătăci prin aleile întortocheate ale sufletului meu, destul de încercat în ultimul timp.

Nu pot forța pe nimeni să-mi fie alături partener..partener de plimbare, de călătorii, de suferință, de veselie, de greu și de bine..până la urmă chiar de viaţă, de ce nu? Am încercat.. și s-a sfârșit destul de rău. Cum poți să trăiești cu indiferenţa alături?

Nedumerire

Anunțuri

11 răspunsuri »

  1. Nu mai lasa nici o faptura sa-ti intineze templul! Sa intre cu bocancii de noroi in viata ta. Si-nvata ca daca anumiti oameni nu sunt in viata ta, asa cum ti-ai dori tu, e poate pentru ca nu trebuie sa fie. Poate ca au facut parte din viata ta doar o bucata de drum. Vor veni altii sa-ti fie companie de drum. Si de la fiecare veni invata ceva, precum fiecare va invata ceva de la tine.

    Iubirea caznita, chinuita, cersita nu e din voia lui Dumnezeu si nu e nici de la destiunul tau. Invata sa le distingi. Mai ai timp. Poate ca trebuia sa stii deja. Dupa mine, cred ca tre sa citesti Lazarev, care spune ca tot ce pui intre tine di Dzeu (ca pretuire) ti se va lua. OMUL, chiar cel pe care-l iubesti, e imperfect. Te va dezamagi oricand. Dar Dzeu iti va ramane mereu in suflet, chiar cand toti pleaca din viata ta.

    And let the past be what it is…

    • Orice cuvant de-al tau reflecta o realitate, una buna si demna de urmat. Numai asa pot intelege viata, cu toate fatetele ei, bune, frumoase, dure si limpezi. Am facut reevaluarea si mi-am dat seama, ca inca mai am valoarea initiala..nu mi-am pirdut-o in valurile vietii si nici nu vreau sa ies pe piata la valoarea justa :)…vorbesc contabil, dar e realitate!
      Acea iubire nu este pentru mine, as lasa locul unei prietenii, daca valurile nu au sters inca orice urma.
      Vorbesc si eu ca Lapusneanu..dar cu alt sens. Cine nu ma vrea, nici eu nu-l vreau. Fie prieten, fie prietena. Mai am jumate de viata de trait si merit sa fiu fericita..cu liniste in suflet. 🙂
      Chiar daca nu am stiut pana acum, nu am inteles, nu am vrut sa vad…iata ca odata si-o data omul se mai si trezeste…

  2. Incearca sa te gandesti mai mult la tine si mai putin la altii.
    Vei vedea ca -Cei din ” jurul ” tau nu vor decat sa profite de tine.

  3. Dureros articolul tău, dar, Doamne….câte adevăruri sunt cuprinse-n el…
    Mergi înainte. Cine te-a lăsat în urmă n-a meritat, de fapt, să-i fii aproape…

  4. E foarte bine ca ai inceput sa arunci tot ce nu iti mai trebuie…. Dar aceasta ocupatie nu iti umple pe deplin sufletul… Mai cauta o activitate care sa te si bucure nu doar sa te amarasca…
    Ziceai ca ai scrie un roman, Dar poate ar trebui sa te inscrii la un centru de fitness, sau un bazin de innot… Cum stai cu limbile straine ? Crezi ca te-ar interesa sa mai inveti ceva? Habar n-ai ce distractivi pot fi colegii de activitati relaxante la aceasta varsta…
    Ce ar fi sa te inscrii la un curs de ceva… ? Disain vestimentar? Sau de arta dramatica…
    Nu glumesc !

    • Multumesc tare mult Cherie..era si vremea sa fac asta. Ma simteam prea apasata si trecutul nu imi da pace nici acum! Dar la mine e mult pana ma hotarasc! Acum citesc despre nutritie si descopar ca imi place. La sala de sport nu am voie, insa as face cu placere dans…imi place sa dansez.
      Stiu ca nu glumesti :)..chiar ma gandeam la actorie, de cand eram fetita mica cochetam cu jocul pe scena :))

  5. „Nu s-a nascut si nu se va naste nimeni pe lumea asta, ca sa vindece durerile oamenilor, pentru ca durerile se nasc o data cu oamenii. (…) Orice om ca sa poata trai pe lumea asta, trebuie sa fie putin saltimbanc, sa stie sa primeasca picioare in fund, sa se ridice zambind dupa ce-a fost facut una cu pamantul, sa descopere cum gandesc prostii… si unde se-ntalnesc ei cu desteptii, sa stie sa se poarte cu animalele… si mai ales… sa stie sa aduca bucurie oamenilor si sa nu se teama de rasul lor, pentru ca atunci cand rad oamenii sunt mai buni, mai frumosi…”
    Octavian Cotescu – „Saltimbancii”

    De la un „friends” de pe Facebook. 🙂

    • Foarte frumos spus..parca il aud pe Cotescu 🙂
      Multumesc Aura..daca ne-am naste deja invatati cu toate relele pamantului, poate am sti sa facem fata mult mai bine celor bune, care ne sperie cand apar si cadem in fund de surpriza…cum sa le recunoastem fara a ramane pe veci coplesiti de ele, iar atunci cand ceva rau ni se intampla sa o luam la vale..ca deh..ne-am obisnuit cu binele…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s