Citat

De dragul acestui cuvânt, care îmi place aşa de mult, m-am gândit să înșir câte ceva, în această după-masă ploioasă și rece a primei zile de aprilie…luna aprilie, atât de capricioasă și atât de năzuroasă, aşa cum sunt chiar zilele mele uneori.

Având o mare dilemă, la care am ajuns începând să gândesc ce este prietenia, am ajuns să mă studiez și să înțeleg de ce nu mai sufăr atât de mult, atunci când cineva îmi întoarce spatele, sau pur și simplu nu are chef de mine, de toanele mele. Nu mai sufăr, deoarece mă simt bine…mă simt bine fizic și foarte bine psihic. Tot ceea ce am citit, m-a făcut să pricep că în lumea asta, prietenii sunt comorile cele mai de preț, aflate în randul doi, după dragii părinţi, unice comori strălucitoare, sau cozonacii pufoși, cum pomenea adesea un prieten drag.

Am citit, frumos spus, că prietenia este senzația confortabilă pe care ți-o dă un prieten, atunci cand îți stă alături, nefiind nevoie să te controlezi, să te abții..să te prefaci (citat din memorie)…să simți că ești tu însăți, aşa cum te-a lăsat natura, pentru că un prieten iți stă alături, doar pentru că îți este prieten, nu pentru că tu trebuie să joci un rol, scena 3, actul 1, din vreo piesă..ci pentru că trebuie să îți interpretezi propriul rol, să îți trăiești propria viaţă, aşa cum ești tu.

Nimeni nu trebuie să-ți ceară să te schimbi..păi de ce? Că doar aşa te-a cunoscut și aşa te-a dorit alături, pentru o prietenie de durată, trainică. Dacă dorește să te schimbi, astfel încât trebuie să-i fie lui pe plac, atunci nu mai poți fi prieten, ci o clonă deplorabilă a acestuia. Nu mai este prietenie, este ceva fals… fără noimă, care se va destrăma cu siguranță, lucru valabil și într-o dragoste.

Aceleași simțăminte, este bine să le împărtășești și tu celor dragi din jurul tău…să nu le ceri să se schimbe, să le respecți personalitatea, aşa cum dorești tu la rândul tău, să fii respectat, mai ales în deciziile pe care le iei..sau în dorințele pe care le ai. Să le lași libertatea și spațiul necesar, de care toți avem nevoie. Lecții bine învățate și în curs de practică…acum fiind în stagiu.

Părerea mea este că, nimeni pe lumea asta nu se va putea schimba, nici măcar nu trebuie să o facă. Ceea ce este lăudabil, ba chiar indicat a fi făcut, este să te descoperi cel care ești cu adevărat. Uneori îți trebuie timp și răbdare multă, cum spunea o prietenă, dar efortul merită a fi făcut. Ajungi momente în viaţă, cand te privești în oglindă și nu mai știi cine ești tu, cel care a venit pe lume, cel care trăiește și care iubește…nu te mai recunoști. Că trebuie să te reinventezi? Nu sunt de acord! Însă trebuie să te aduci la echilibrul celui care ești cu adevărat. Să fii tu însăți. Pentru că toți suntem ființe minunate, toți ne iubim mult pe noi, ca să putem fi capabili, să-i iubim pe ceilalți.

Prietenii adevărați îți sunt alături, fiindu-ți companie, în toate drumurile pe care le ai de parcurs în viaţă…aşa cum suntem şi noi pentru ei. Orice ar fi, orice s-ar întâmpla, șuvoaiele vieții trec, uneori în cascade puternice, izbind, spărgând totul în cale, şipotind care încotro…iar alte ori curg lin, fără sunet, liniar, fără să simți… însă stâncile prieteniei, rămân tot acolo, neclintite. Nici dragostea ivită în viaţă, nu înlătură stâncile prieteniei..cu toate valurile ei, suind și coborând…dragostea e dragoste, însă prietenia adevărată, face cât zece dragoste la un loc!

Nu-ți ofensa prietenul, împrumutându-i merite dăruite de noi. – Rabindranath Tagore

Există întotdeauna un mic gol în prieteniile cele mai depline, ca în ou. – Jules Renard

Vor exista mereu oameni care te vor răni, aşa că trebuie să-ți păstrezi încrederea și doar să ai mai multa grijă în cine ai incredere și a doua oara. – Gabriel Garcia Marquez

Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului și de dușmănia prietenului. – Nicolae Iorga

şi favoritul meu

Un prieten adevărat te prinde de mână și îți atinge inima. – Gabriel Garcia Marquez

http://youtu.be/jk4b6P6wiOY

Simțăminte prietenești

Anunțuri

9 răspunsuri »

  1. Sunt prietenii trecătoare, un sprijin reciproc într-un moment de cumpana …
    Adevăratele prietenii sunt acelea care încep nu atunci când cauti spijin ci găseşti un suflet pereche… Si atunci poate celalat să aiba nevoie de tine.
    E complicata prietenia.

    • Si totusi simpla Cherie…sunt multe momente cand gandesti la fel cu un prieten, sunt si mai multe cand ai nevoie de el…cu sufletul pereche, poti sa ai de cateva ori in viata ocazia asta si sa nu stii de la ce ti se trage 🙂
      Eu cred in prieteniile pe toata viata…omul mai dispare din viata ta..insa reapare, parca si mai frumos ca la inceput…acest om poate fi prieten, dar de cele mai multe ori este o prietena.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s