Citat

Romanţă policromă

 

Nu-i cer nimic…

Şi totuşi, dacă-ar vrea –

O, dac-ar vrea să-mi dea ce nu-i cer încă –

Ar face dintr-un lac o Marmara,

Şi dintr-un melc, un Sfinx săpat în stâncă.

Nu-i cer nimic…

Dar dacă-ar fi să-i cer

Ce-aş vrea să am şi ce-ar putea să-mi dea,

Aş picura-ntr-o cupă cu eter

Morfină

Şi i-aş cere-apoi aşa:

 

Dă-mi tot ce crezi că nu se poate da,

Dă-mi calmul blond al soarelui polar,

Dă-mi primul crepuscul pe Golgota

Şi primul armistiţiu planetar.

 

Dă-mi paradoxul frumuseţii tale,

Dă-mi prorocirea viselor rebele,

Dă-mi resemnarea strofelor banale

Şi controversa versurilor mele.

 

Dă-mi A.B.C. al vieţii subterane,

Dă-mi simfonia flautelor mute,

Dă-mi tălmăcirea buzelor profane

Şi rebusul icoanelor tăcute.

 

Dă-mi preţul primei victime-a femeii,

Dă-mi simbolul opalului şi-agatei,

Dă-mi ritmu-nveninat al Salomeii

Şi tusea-n fa minor a Traviatei.

 

Dă-mi Spleen-ul călătorilor pe apă,

Dă-mi spectrul verde-al zilelor de-apoi,

Dă-mi gravitatea morţilor spre groapă

Şi comicul funebrului convoi.

 

Dă-mi tot ce-n prima clipă risipeşti,

Şi tot ce-n clipa ultimă aduni.

Dă-mi fastul siluetelor regeşti

Şi perspectiva casei de nebuni…

 

Nu-i cer nimic.

Şi totuşi, dacă-ar vrea –

O, dacă-ar vrea să-mi dea ce nu-i cer încă! –

Ar face dintr-un lac o Marmara

Şi dintr-un melc, un Sfinx săpat în stâncă.

Nu-i cer nimic…

Anunțuri

2 răspunsuri »

  1. Iubirea te ridica, iubirea de coboara…

    Ce frumoasa slabiciune umana! Sa ne punem viata in palma altcuiva! Chiar si mai ales atunci cand avem banuieli ca n-ar pretui asta. Dar asta e iubirea! Ca nici una!

    Pe mine, cand am iubit din nou (acum 100 de ani si mai bine!)…desi aveam mari ezitari…daca sa merg inainte…melodia asta m-a intors din drum…(varianta originala, cu Maria Tanase)….dar si asta e o varianta frumoasa…..o asculti parca fara sa mai respiri…

    Varianta originala:

  2. Pe mine mă doare când ascult melodia Mariei Tănase, pentru că iubirea înalță, onorează, împlinește.. și totuși doare tare rău. De ce doare? Atunci când nu este împărtășita…se spune că aceea este dragostea adevărată.
    Mulțumesc mult Gabi..te-ai gândit la cea mai reprezentativă melodie…cine iubește și lasă… și lasă cu atâta ușurința, nu?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s