Citat

ziua 18 – În căutarea fericirii

Se spune că „Nu aduce anul ce aduce clipa”. Şi mare adevăr există în aceste vorbe.

Începând din dimineața zilei de 4 februarie 2012, fiind o zi de sâmbăta, o zi de weekend relaxată și voioasă, viaţa mea s-a dat peste cap. Eu nu mai sunt aceeași și sunt tare tulburată. Din ziua aceea îmi dansează prin faţa ochilor, toată tinerețea mea, toată viaţa mea de atunci, cu multe întâmplări, care mi se adună în grămezi greu de așezat într -o ordine firească.

Merg pe stradă, dorm și mă trezesc, fără să fiu eu. Nu mă regăsesc și parcă ceva se întâmplă cu mine. Uneori am senzația că mă rup în doua. Îmi pare că până acum, am fost blocată temporal, iar de abia de acum încolo, voi începe să-mi trăiesc adevărata viaţă.

În data de 22 februarie 2012, se vor împlini 30 de ani, în acești ani am așteptat în subconștientul meu să vină Prinţul meu frumos pe calul lui, să mă poarte pe undele unei vieți de basm. Am rămas în acești 30 de ani, o fată îndrăgostită de aceeași dragoste. Am trăit blocată în prima dragoste, cu mii de speranțe în suflet că aceasta se va împlini odată, că va deveni ceea ce am visat încă de la începutul ei, de la primul sărut și de la ultima despărțire fără de rămas bun…de la plecarea lui către alte lumi, lăsând în urmă o fată tristă și plutind în derivă. În deriva vieții, în tumultul vieții, teleghidată ca un roboțel, care trebuie să traiască cu orice preț.

Mintea mea încă refuză să vadă realitatea, că Prinţul pe care l-am așteptat și l-am căutat ani îndelungi nu mai este al ei, nu va fi niciodată al ei și ea a rămas tot singură pe aceeași alee, părăsită și privind în zare.

Nimic din ce visam nu va mai fi la fel, toate dorințele mele și tot ce am sperat,  s-au spulberat în mii de particule purtate de vânt prin mări și ţări, plaiuri îndepărtate, urcând la cer.

Nimic nu va mai fi ca înainte, totul s-a schimbat. Doar eu mai sunt de schimbat în viaţa mea, rămânând singura care trebuie „finalizată”. Eu încă nu am ieșit din cutiuța cu amintiri, prăfuită de vreme, așezată într-un colț, pe un raft al timpului.

În aceste zile nu sunt fericită, nici nu caut fericirea, ci doar sunt blocată în prima mea dragoste, pe care am regăsit-o…mult prea târziu și fără nici-o speranță. Nimic nu este mai dureros în viață, decât lipsa speranței..mai ales în dragoste, în dragostea visată ani și ani la rând. Este tare greu să știi că în faţa ta, nu este speranța fericirii căutate în timp…tu ai rămas pe loc, iar el a plecat mai departe.

Ajungi momente să crezi că, nimic nu mai contează și că din locul unde ai cazut, nu te vei mai putea ridica… și totuși, cum a zis Dale Carnegie

Azi e prima zi din restul vieții mele 

De azi încolo viaţa mea nu va mai fi la fel, deoarece mai am încă o jumătate de viaţă de trăit, de iubit de suferit, dar de azi încolo o voi face altfel, pentru mine. De azi încolo, voi trăi liberă de prima mea iubire, care m-a „încătușat” atâția ani.

Orice iubire pe care o voi simți,  va fi o iubire adevărată, deoarece iubirea pe care eu  o credeam adevărată la 23 de ani, s-a spulberat lăsând locul gol, poate unei iubiri cu adevărat adevărate.

Clipa mea

Anunțuri

6 răspunsuri »

  1. De la vorba pana la fapta…e cale lunga. Una e sa vrei si alta sa poti. Ti-au revenit amintiri pentru ca, practic, iubirea ta pentru el nu s-a cunsumat, Si-a luat talpasita inainte sa se consume.

    Eu am plecat din Romania si m-am chinuit singura, intr-o tara straina- cu un copil, sa imi sponsorizez iubitul de atunic-acum sot. Nu e o justificare ca pleca in alta tara!

    Tu esti prea ingaduitoare draga mea, cred ca uneori asta e in detrimentul tau. Eu sunt mai categorica.

  2. Aşa este, nu aduce anul ce aduce clipa. Dar tu trebuie să fii încrezătoare și să ai mai multa răbdare. Ceea ce este bun în viață, vine când este momentul oportun, nu atunci când ne dorim noi. Curaj.

    • Să sperăm că acea dragoste a mea de tinerețe, va avea măcar acum, când ne-am regăsit, să își ia rămas bun de la mine, aşa cum trebuie… deocamdată, de o săptămâna încoace, a rămas sub mare tăcere.. și ne-am regăsit dupa 30 de ani…de când a plecat fără să-și ia rămas bun. Dacă vrei sa-l „cunoști” citește povestea noastră, la categoria AMOR, Sorin. Culmea este că, în dimineața de 4 februarie am scris povestea, trezită din somn cu ea în cap, cu o acuratețe de m-a speriat și pe mine! Ca peste câteva ore să-l regăsesc, dintr-o întâmplare…pe un site, pe care îl mai cautasem și altădată, când am fost nevoită să mă şi înscriu acolo, tot cautându-l pe el. Întâmplare? Eu nu cred în întâmplări..dar el, măcar acum, trebuie să-și ia rămas bun de la mine, ca să pot să trec mai departe…pentru că orice aş face, trăiesc în doua lumi, iar într-una din ele, trăiesc cu el în suflet. Poate e momentul să iasă de acolo.. deși vad ca nu vrea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s