Citat

Când eram tânără, având vârsta fragedă de 20 de ani, m-am îndrăgostit pentru prima oară de Sorin. Îl vedeam zilnic cum venea la serviciu, înalt, frumos, roșcat cu mustață, ochii atât de expresivi  şi o alură zveltă. Avea doar 7 ani în plus, faţă de mine și era foarte sigur pe el. M-a atras încă de la început, fără să facă nimic special pentru asta, poate doar să mă privească duios.

Eu eram o fată abia ieșită de pe băncile liceului, cu părul blond, aranjat în „trendul” ABBA, pe vremea aceea, din care în faţă purtam câte două codiţe împletite, subțirele. Îmbracată cu fuste creţe, model BURDA şi teniși în picioare sau balerini. …bani puţini de tot, doar visuri şi mofturi. Ţin minte că mi-am făcut odată o rochie roșie, care era mulată pe corp..mamăă, ce de căpățâni întoarse, nimeni nu bănuia, că sub atâtea creţituri de fuste, se ascunde un corp atât de frumos. Nu mai vorbesc de prima mea pereche de jeans, au fost marca  RIFFLE procuraţi de mama mea, de pe piața neagră…ce mândrie! Cu teniși albi chinezești, la mare modă pe atunci, mi se părea că sunt artistă de scenă!

Aveam capul plin cu planuri, visam să fiu artistă, meșteșugeam mărțișoare, mici bijuterii, năsturei și brățări, îmi plăcea să pictez. Citeam poezii, fredonam melodii și eram cam trulă. Fetele din ziua de azi, sunt tare emancipate, sunt deștepte, știu ce vor, întorc bărbații pe degete și poartă mereu buricul gol, ca pe un trofeu, iar sutienele push-up, sunt un „must-have”. Eu habar nu aveam ce este ăla un sutien! Şi zău dacă am avut vreodată nevoie de așa ceva. Unele sunt chiar mai mature decât femeile de 50 de ani, sunt trecute deja prin experiențe tulburătoare, pe care eu pe vremea liceului, chiar mult timp după, nici măcar nu aveam cunoștință că ar exista aşa ceva. Poate doar în lumea interlopă.

Pe vremea aceea, se scriau bileţele de amor pe hârtiuțe și mă trezeam cu ele în ghiozdan, aveam niște emoții atat de mari, cu puls la maxim, când citeam unul. Mărturisesc cu mâna pe inimă, că le mai am şi acum, păstrate cu drag.

Dar trebuia să învăț și să dau la facultate, ăsta era marele vis al mamei mele…”cu pictura mori de foame, lasă arta și învață, să ai o diplomă, cu ea intrii peste tot”.  Şi până la urmă am intrat, de gura ei…dar nu s-a ales nimic din ingineria mea. Într-un fel, aşa m-am apropiat de Sorin. El era inginer electronist și repara tot felul de aparatură electronică, pe vremea aceea existând televizoarele cu lămpi. Nouă ni se stricase televizorul acasă și eu am mers la el, să îl rog să mă ajute. El m-a privit, m-a ascultat și a scos din geantă o piesă, mi-a spus „asta este ce îți trebuie”. Am luat piesa și m-am uitat când la ea, când la el…”păi ce pot face eu, cu ea?”…atunci el mi-a cerut adresa de acasă și mi-a promis că vine el să repare televizorul. Nu vă pot spune cât de tare mi-a batut inima! Ce tresărire.. și mai cred că aveam o faţă…

Când a venit acasă la noi, nu știam în ce loc să mai stau, ce cafea să-i fac, sau cum să mă învârtesc pe lângă el, îmi plăcea de el să mor. Eram topită…era un barbat atât de frumos şi atat de blând. După ce a terminat de reparat, m-a întrebat,  eu ce fac? Învăț? I-am răspuns că încerc, că vreau sa dau examen de admitere la Politehnică, la Mecanică Fină…dar că nu înțeleg Fizica deloc, nu știam mai nimic. Atunci s-a oferit să mă mediteze, deoarece al acorda meditații pe atunci, fără să mă coste nimic. Că o face aşa, pentru că vrea să mă ajute să intru la facultate. Numai că avea pretenția de la mine, să fiu serioasă, responsabilă.

Eram aşa de bucuroasă, nu-mi încăpeam în piele..nu conta că aveam de învățat, materiile nu îmi plăceau deloc, chiar uram matematica, deși prin şcoală avusesem note mari, dar erau mari, pentru că aveam capacitatea de a înțelege şi rețineam foarte repede.

Aşa am început meditațiile cu el. Stăteam și el îmi preda, iar eu îi studiam mustața, gândindu-mă cum aş vrea să îl sărut şi să o simt sub buze. Fără nimic sexual, doar simțirea aceea a parfumului emanat de pielea lui, mă înfiora.

Într-o seară, pe când încercam să deslușesc o problemă cu circuite electrice, el a mers la baie, iar eu am scris în caietul de fizică, „ce mult îl iubesc, ce mult îmi doresc să-l iau în brațe, să-l sărut, să-l sărut pe buze”. Când a revenit la masă, am închis repede caietul și am continuat problema. Într-un anumit moment, în clipa aceea, Clipa noastră, am pus mâna dreaptă la tâmplă, deoarece având gândurile aiurea, nu puteam neam să dau un răspuns la problemă! Şi stând eu cu mâna la tâmplă și cu degetele strânse, am simțit buzele lui umede, într-un sărut ușor pe unul din degete, un sărut atât de firav, de dulce. L-am simțit cum îmi trece prin tot corpul, dacă aş ști cum trece un curent electric, aş crede că asta am simțit și eu atunci, un curent electric în prima secundă, ca apoi să se reverse o dulce căldură în piept,  cum nu mai simțisem niciodată. Vă spun sincer, că o simt și acum în piept…cred că a fost unica emoție de acest gen, pe care eu am simțit-o în viaţa mea. Niciodată nu am mai simțit asta, cu nimeni.

El, s-a speriat, s-a retras, iar eu am întors capul spre el, cu o figură de nedescris în cuvinte. Simțeam că viaţă mea s-a așezat, s-a împlinit, cum simți un vis de noapte când te trezești și chiar în acea zi, visul ți se împlinește. Este un sentiment magnific, greu de descris.

Mi-a spus „am greșit, te rog să mă ierți”..dar eu fără să pot scoate un cuvânt, am deschis caietul în care scrisesem mai devreme cuvintele acelea. L-am rugat să citească, privindu-l drăgăstos. Nici figura lui nu o pot descrie, nu am cuvintele necesare pentru asta. A rămas înmărmurit, fără sa-i vină a crede. Ne-am privit, acum amintindu-mi, mi se pare prostesc de frumos… dacă poate exista așa ceva! Se făcuse o liniște în casă, încât mama a simțit din camera cealaltă, că ceva se întâmplă. M-a întrebat dacă nu vreau să ieșim, să facem o plimbare…era într-o vineri în data de 22 februarie 1982, dar destul de frig și chiar zăpadă. Am acceptat bucuroasă, abia așteptam să fiu cu el. Am spus mamei că voi coborî să-l conduc și am plecat împreună. Fără să ne apropiem prea mult, eram amândoi atât de emoționați încât aveam teamă să ne atingem, să nu stricăm ceva, să nu se „rupă” magia creată.

Am coborât și am mers într-un părculeţ spre Gara de Est, un părculeţ situat între niște vile foarte frumoase. Acolo a deschis haina lui, iar eu am intrat în ea și m-am cuibărit la pieptul lui…of Doamne, mă iertați pentru oftat, dar nu am uitat nici acum acele momente, pe care le evoc cu mare plăcere și drag. Mi-a spus că m-a plăcut de când m-a văzut prima oară…iar eu la fel. Nu mai pridideam să vorbim și să ne împărtășim sentimentele reținute până atunci. Ne-am sărutat ușor și doar odată, doar sărut, fără nimic trivial, un sărut ușor pe buze, atât. În schimb,  nu știu cât timp am stat îmbrățișați. Mă săruta necontenit pe frunte și pe păr, nimeni, niciodată nu mi-a mai sărutat părul în acest fel. În jurul nostru, nimic nu mai exista…nici case, nici copaci, nici lume, nici cer și nici pământ…eram doar noi doi, lipiți în cea mai strânsă îmbrățișare.

Am fost iubiți timp de trei ani, timp în care s-a vorbit de mai multe ori, de căsătorie. După aproape un an de zile, având prima experiență specială sexuală adevărată, în viața mea a fost cu el, iar apoi a urmat o frumoasă vacanţă de iubire petrecută între noi doi, la o cabană în localitatea Câmpulung Moldovenesc, cabana Deia…unde viața mi-a deschis ușa pe care am pășit când speriată, când înfiorată, dar cu încredere și speranță.

După trei ani de încercări, de renunțări, de despărțiri și de împăcări.. totuși a plecat. La îndemnurile părinților lui, a încheiat orice legătură cu România, cu mine, cu tot ce era aici și a plecat într-o zi de iunie a anului 1984… și de atunci mi-a rămas doar parcul acela între vile, în care mă mai duc și azi cu inima strânsă, ca să mai simt acolo, emoțiile primei iubiri.

Prima dragoste nu se uită…

Anunțuri

8 răspunsuri »

    • Of mai Lumi, pai eu mi-am scris aici prima mea emotie de iubire din viata mea…iar tu imi vorbesti de Politehnica? In acest moment savurez inca amintirea aceasta cu care m-am trezit inca de dimineata si mi-am spus sa o astern pe „hartie”…povestea in sine mi-a cerut asta. Politehnica este numai o insirare a unei cauze…a unui motiv care m-a condus indirect la cunoasterea primului meu amor.
      Nu imi pare niciodata rau, nu ma regaseam intr-o meserie tehnica. Daca ma pui sa aleg intre cele doua, mai degraba as ramane economista.

  1. Tulburător este prea puțin spus…sunt uluită de ce mi se întâmplă și parcă plutesc pe niște nori care în orice moment se vor stoarce de apă, lăsându-mă să cad undeva…nu știu unde voi ajunge. Nu știu unde voi „ateriza” și cu ce inimă, zdrobită, strânsă și fragilă… rămasă încă blocată într-o iubire din trecut.

  2. Pana la urma m-am regasit cu Sorin..dupa 30 de ani de cautari…din partea mea. Regasirea cu el a fost exact dupa ce am publicat acesta povestioara..cu care m-am trezit intr-o dimineata de 4 februarie…Intr-un fel poate era mai bine sa nu ne regasim, caci asa pastram parfumul de romanta al primei iubiri.
    Regasirea nu s-a soldat cu nimic..a ramas in coada de peste..Sorin neavand nici cea mai mica intentie de a se afla langa mine..nici fizic, nici psihic. Nu mai simtea mai nimic pentru mine…A preferat sa dispara definitiv din viata mea, fara nicio explicatie, asa cum a facut-o si acum 30 si ceva de ani, intr-o zi de iunie a anului 1984..cand a plecat fara ramas bun. La fel a plecat si acum..fara ramas bun.
    Nu-i port ranchiuna, dimpotriva sentimentele mele pentru el au ramas aceleasi..acum mai mature, mai asezate, insa prima iubire, eu nu am uitat-o niciodata. Dupa cum se vede imi amintesc de ea in cele mai mici detalii.
    Ar trebui sa fiu fericita ca am putut iubi asa..insa aceasta fericire, m-a costat ceva lacrimi si suferinta. Marele castig al meu, a fost sa constat ca am o inima mai vie ca niciodata..care inca mai este capabila de emotii frumoase, tineresti si limpezi.

  3. Am vazut cand ai postat acest comentariu… si m-am infiorat si eu un pic… 🙂 Stii tu de ce… 😉
    Amintirile frumoase sunt bune de pastrat si adus in memorie, in anumite momente; pe cele urate ar fi mai bine sa le uitam. Dar si din unele, si din celelalte, sa ne invatam lectiile de viata!
    Oamenii nu sunt asa cum par, adesea; si, atunci cand ai un suflet frumos, ii vezi si pe ceilalti mai frumosi decat sunt in realitate. Asta nu e neaparat un lucru rau… 😉 dar e bine sa inveti sa descifrezi realitatea cat mai aproape de ceea ce este cu adevarat pentru a evita suferinte inutile (poate)…
    Cu sau fara voia noastra, viata ne maturizeaza… totul e sa nu o lasam sa ne ucida sufletul!
    Ma bucur pentru tine ca detii asemenea comoara de traire chiar daca ea nu s-a finalizat asa cum ar fi fost ideal! Dar toate lucrurile se intampla cu un scop. Cu voia lui Dumnezeu, poate ti se va darui o iubire inca si mai de pret decat cea pierduta! Timpul nu e trecut… 🙂

    • Am invatat sa ma las in voia lui Dumnezeu..El va sti ce am nevoie si am certitudinea ca nu va pregeta sa-mi arate si eu sa pot beneficia de exact ce-mi este destinat..fie o iubire, fie o singuratate linistita..”bucurosi le-am duce toate”.
      Multumesc Sorina pentru c aimi impartasesti din intelepciunea ta si ti-ai ocupat un timp pentru mine <3.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s