Strada Lipscani

Standard

Strada Lipscani

De mic copil m-am plimbat pe strada Lipscani, fiind fascinata de mirajul magazinelor, vitrinelor si fuiorului de lume, plimbandu-se incoace si incolo. Lumea era relaxata, asa cum am in amintiri, desi era mereu aglomerat, totusi se plimbau frumos si agale, privind, cautand,  incercand sa gaseasca ceva ce le place…au venit doar in centru, sa-si cumpere „de imbracat” sau  „de incaltat”. Doamnele frumoase si cochete, intotdeauna asortate la poseta cu pantofii…era o mare fita acest lucru pe vremea aceea…se mai odihneau la cate un suc si mai cochetau pe la cate o masa, a unei cofetarii. Domnii, obositi de atata mers, preferau sa „traga” la cate o terasa, sa manace mici si sa bea bere…de parca atat stia romanul in centru!

Multe vitrine colorate cu tot felul de minunatii, imi incantau ochii de fetita, moarta dupa moda. Rochii, bluze, fuste..culori, cordoane, snururi, esarfe colorate…baticuri mici si mari. Imi placea sa mor, sa ma imbrac..noroc ca mama nu prea avea bani si mai mult noroc, ca nu prea se lua dupa mine..altfel trebuia sa mai cumpere dulapuri..sau case.

Culmea este, ca nu ma atrageau (si nu ma atrag nici acum) vitrinele si magazinele cu tinute matrimoniale. S-ar putea crede ca, in general fiecare fata viseaza sa fie mireasa…si sa fie imbracata in rochie de printesa, cat mai infoiata si cat mai involanata si plina de dantele…Hop, ca nu toate. Eu visam mereu sa fiu o mireasa eleganta, cu rochie mulata gen Marlene Dietrich, cat mai conica si cat mai simpla…ma si vedeam cu o palariuta si musai un trandafir micut, de culoare  roz. Asa ca aceste magazine..hmm..nu prea m-au atras.

In schimb eram moarta dupa Hanul cu Tei…mama ce mai imi placea acolo, de fapt imi place si acum, deoarece de mica mi-am dorit sa pictez, imi plac culorile tare mult si mereu m-a atras sa desenez si sa imbin culori. Pacat ca mama nu prea era de acord (ca mori de foame cu asta) si ca trebuia musai sa invat o meserie, cu care sa pot trai bine si fara lipsuri pana la pensie si mult dupa aceea. Dar cu toata meseria cu tot, daca nu iti place ceea ce faci, esti vesnic nemultumit si in concluzie toti banii din lume, nu cumpara fericirea..dar stim cu totii asta, asa ca hai sa revenim la Lipscani si la vitrine.

Matusa mea locuia pe strada Smardan, fata in fata cu Teatrul de Comedie, aceasta facand legatura intre Lipscani si Muzeul Curtea Veche.

Plimbari prin fata vitrinelor, innebunita dupa haine, bibiloaie si alte marafeturi…care mai de care pline de culoare. Cand am crescut un pic, a fost si mai rau, nu exista zi sa ies de la liceu si sa nu ma preumblu prin centru…ca deh..eram domnisoara si imi placea.

Nu va puteti imagina ce excursii zilnice si cate pietre au batut talpile mele, pe toate aceste strazi. Mai ales in vacante, faceam dese vizite matusii mele, atrasa fiind de misterul centrului, de cladirile vechi si aglomeratie cat cuprinde. Mama ma tot lua la zor „ce tot cauti tu la Nina si pierzi vremea??? Mai bine pune mana si citeste o carte”..eii..dar ce „tare” ma simteam colindand prin Filiti si 30 Decembrie, apoi cale intoarsa pe la Biserica Stavropoleos si iar si iar batand Calea Victoriei inainte si inapoi, de cateva ori..ca eram don’soara si-mi placea…si aveam si un iubit, cu care prinsa de mana fluturam cositele blonde in vant, topaind pe asfalt, de nu mai stiu nici eu cate ori pe zi, de cate ori ieseam „pe afara”. Ca ce frumos era si ce ne inchipuiam ca suntem prin Paris…

Imi amintesc magazinul Clujana…ce mai intram si ceream cate un model cu cureluse fine si toculet…probam si eu acolo si ma fataiam printre oglinzi, mandra foc. Si sa stiti ca erau modele tare frumoase, chiar daca nu cine stie ce ca design, dar fine, elegante din piele moale si frumos colorate. Nu imi amintesc sa fi fost ceva vulgar, de prost gust, cum vad in prea multe magazine cu staif si isi zic „de firma”.

Impreuna cu verisoara mea, ne plimbam si cascam ochii mari la ce mai aparea nou si ni se parea ca suntem mari cucoane, mergand pe bulevard. Tin minte ca abia asteptam sa ne trimita seara dupa tigari, sau ce mai aveau nevoie sa putem cobori in strada, trecand prin fata unui bar, mai ales langa teatru, chicoteam si priveam la cate un actor..uauu..uitel pe George Mihaita..ce tare e! mamaaa ala e Emil Hossu?? Ce misto e…

Seara era tare frumos pe Lipscani, liniste si firme luminoase..Macu Rosu…si altele.  Aerul citadin, simtindu-se pregnant prin aceste locuri „centrale” fata de cartierele marginase unde bezna era cat casa, de nu vedeai om cu persoana..pentru ca stiu…mamaie si tataie locuiau in Pantelimon. Iar eu cu mama, locuiam pe langa Podul Marasesti. Si tot intuneric era si pe acolo. Dar nu imi era frica seara, desi era un cartier plin de tigani si evrei…dar ce oameni..Parol. Tiganii erau mai ceva decat niste bodyguarzi…daca ma urmarea careva sareau la cutit imediat. Ma simtema chiar protejata cand treceam prin cartier, veneam de la matusa mea, prin Lipscani, coboram la Hanul lui Manuc, apoi urcam la Sfanta Vineri..Cauzasi si acasa. Acum nu mai sunt decat vreo cateva case, din fosta strada Olteni.

Dar sa revin la magazine si la amintirile mele…Mereu mi-au placut magazinele, sa colind prin ele ca orice femeie normala. Nici prea prea, nici foarte foarte…unora le plac cele de bucatareala (brrr), altora de arta…unele de ceramica sau sticla (cum e mama)…dar mie imi plac cele de haine si pantofi cel mai mult..ah nu si cele cu parfumuri…ador parfumurile, iar vitrinele cu parfumuri, daca ati observat sunt cele mai elegante si rafinate. Doar sa privesti catre micutele rafturi din sticla, la cate un nou model de parfum promovat, ca iti vine asa ca o mancarime in palma sa intrii si tu un pic acolo si macar sa pufui pe manuta putin si sa tragi mirosul acela diafan in nari, sa-ti ajunga cat pentru o zi.

Nu cred ca e femeie pe lumea asta sa nu adore parfumul…pentru ca parfumul iti da o asigurare in plus a frumusetii si elegantei tale, a senzualului si exoticului..si a mai ce doresti tu sa devii, atunci cand te parfumezi, cu ce ocazie si in ce locuri…

Amintirile despre strada Lipscani vor fi mereu in mintea mea vii, deoarece mi-am petrecut un timp minunat, plimbandu-ma pe ea si admirand-o zi de zi. Aceasta strada, de cum o pasesti iti evoca mii de trairi si pasind usor pe pietrele ei, ii poti simtii fiorul zilelor trecute, aceasta strada are o istorie aparte, cu mii de intamplari..cu tot felul de petreceri si multe snoave. Ce mult mi-ar placea sa intalnesc pe cineva, care sa fi trait in ani trecuti acolo si sa-mi povesteasca si sa-mi spuna de sunet de vioara, in surdina noptii…taraganat la cate o terasa, in care cineva isi plange de amar…

 

Anunțuri

Despre clauclaudia

Cineva tare drag mie, mi-a spus odata ca as avea talent la scris...si ca ar fi bine sa incep sa insailez cate ceva...sa insir cuvinte ca margelele pe ata...sau sa le cos in urma acului, ca ceva ceva tot o iesi. Habar nu am daca am talent la scris...dar stiu clar ca imi place sa scriu! De multe ori vad imaginile cum imi danseaza prin fata ochilor..si atunci trebuie...musai sa le aliniez pe "hartie".

4 răspunsuri »

  1. Si pentru mine era o delectare sa colind prin centru si pe Lipscani, mai ales ca am lucrat multi ani pe strada Tonita, chiar la intrarea in cladire era un loc unde se vindeau sucurile acelea cu sifon. Ce vremuri fara timp!

    Multumesc, mi-ai evocat amintiri minunate…

  2. Ah si ce mai beam sucuri din acelea, pentru ca multe variante nu erau. Imi placeau ca erau gazoase si te intepa prin nari. Parca ne-am plimbat si noi pe acolo..daca imi amintesc eu bine, era o cofetarie sau patiserie, nu? Cineva mi-a dat o tema despre vitrine si Lipscani..si iata ca mi-au revenit in minte tot felul de povesti, pe care ar fi trebuit sa le scriu in o suta de pagini poate…cu multa placere.

    • Uite un inceput de roman autobiografic… desi astea sunt greu de realizat caci nu poti fi obiectiv…
      Dar am descoperit ceva comun la noi. Si eu am vrut sa urmez artele plastice, am ajuns inginer si m-am multumit doar cu Scoala Populara de Arta… si atat !
      Dar totusi am pictat putin, chiar daca doar pentru mine si prieteni….

  3. Mi-ar fi placut sa fiu artista, sa fiu libera si sa fac numai ce am chef…dar ca o fata cuminte, am ascultat de mama si am facut studii economice…”ca sa nu mor de foame la batranete”. Dar la „foamea” sufletului meu, mama nu s-a mai gandit. Asa actioneaza mamele „dun prea multa dragoste”..as zice eu si prea multa protectie.
    Imi place ca avem in comun aceasta trasatura de suflet..pana la urma cine nu iubeste arta?
    Multumesc pentru idee..de la tine am luat-o..iar despre aceasta strada, chiar se pot scrie romane…mai ales cand ai avut o legatura directa cu ea. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s