Omar Khayyam

Standard

Suprema intelepciune – detasarea

O, vino cu batrânul Khayyam, si vezi de-nvata
Întelepciunea-i sfânta: stim ca aceasta viata
E-un zbor înfrânt, iar restul atât e – o minciuna
Corolele se-nvoalta anume ca sa-apuna.

Cereasca bolta pare o ceasca rasturnata.
Sub ea-nteleptii temniti de teorii ocupa.
Tu sa imiti iubirea dintre ulcior si cupa,
Ce sorb stând gura-n gura licoarea fermecata.

Nu judeca pe nimeni, ci cata sa-ntelegi.
Eu beau, dar aminteste-ti ca ai si tu pacate.
De vrei s-ajungi la pace si seninatate,
Apleaca-te asupra durerii lumii-ntregi.

Cel ce-a cules In viata al Cunostintei Mar,
Pe-adevarata Cale purta-va pasii sai.
Numai acela stie ca azi e ca si ieri
Si mâini va fi asemeni cu Ziua cea Dintâi.

Un vânt de miazanoapte a vestejit azi floarea
Pe care o cântase în zori privighetoarea.
N-o plânge însa. Roza se va-nnoi mereu.
In timp ce noi dormi-vom în tarna somnul greu

La vremea primaverii pe margini de alee
Cu burtii tai prieteni si-o fata cum e crinul…
Aduceti-mi o cupa! Cei care-n zori beau vinul
Nu tin de sinagoga, de templu sau moschee.

Rasplata cuvenita iar n-a venit. Zâmbeste!
Sa crezi ca-un lucru poate fi altfel, nebunie-i.
Caci totu-i scris în cartea pe care-o rasfoieste
La întâmplare vântul uituc al vesniciei.

Nu am cerut sa fiu. Ma straduiesc
Sa trec fara uimire sau mânie.
Plecând, nu-ntreb pe nimeni daca stie
Ce-a fost popasul straniu pamântesc.

Natura cu-ale sale stihii si elemente,
Sofismul si-adevarul – îmi sunt indiferente.
Da-mi vin si-atinge harfei cu modulatii moi
Asemeni cu-ale brizei ce trece ca si noi…

A stelelor rotire care-nconjoara firea
Provoaca ameteala la cei din valea lunii.
Khayyam, tine-te bine de firu-ntelepciunii,
Pe când In jur danseaza din veac nemarginirea

În para aurarii înalta cupa plina
Cu vinul ca laleaua! O alta cupa-nchina
Iubitei ce-ti surâde. Pe-aprinsele ei buze
Sa sorbi adânc caci mâine vei fi un pumn de spuze…

Nu poti aprinde marea, nici omul sa-l convingi
Ca fericirea multa adeseori înseala.
Caci cupa care-i plina, usor chiar de-o atingi,
Se varsa. Dar intacta ramâne cupa goala.

As vrea sa-ti spun o taina omisa din Scripturi:
Din tina de mâhnire e omul încropit.
Aduna-aici o vreme ceva farâmituri
Si pleaca apoi cu graba în neantul nesfârsit.

Când zorii stralucire pe sânii Terei varsa,
Ia cupa si goleste-o! Da-ti lacrima pe-un cânt,
Caci zori mereu veni-vor spre noi cu fata-ntoarsa,
Când noi vom fi cu fata întoarsa spre pamânt.

Nu fii mâhnit ca lumea-i perfida si nedreapta
Nu-ti aminti si astazi de cei ce nu mai sunt.
O fota ca o roza si cupa te asteapta Surâzatoare.
Viata nu ti-o zvârli în vânt.

De-a lumii nedreptate cât timp rosi-vom oare?
Cât timp vom arde-n focul acestei lumi stupide?
Ridica-te si-alunga chemarile perfide
Si sa serbam parfumul si-a vinului culoare!

… Plângea un strop de apa: „Sunt despartit de Mare!”
Zâmbi atuncea Marea: „Noi suntem totul. Oare
Supremul zeu nu-i unda? Desi suntem departe,
Un punct ce nu se vede abia de ne desparte”

Îmi deghizez tristetea, caci pasarea ranita
Se-ascunde ca sa moara. Vin! Si sa spunem glume!
Vin, trandafiri si cântec! Si tu aici, anume,
Cu-a ta indiferenta, frumoasa mea iubita!

De vrei s-atingi sublima singuratate-a serii
Si-a stelelor înalte , desparte-te de toate:
Prieteni si iubite. Nici lacrima durerii
Straine sa nu darui, nici zâmbete-nselate.

Zadarnic cercetasem si carti si întelepti
Si-am întrebat la urma si cupa: „Ce va fi
Când am sa plec din lume?” Ea gura îsi lipi
De-a mea: „Bea vin! Din moarte n-o sa te mai destepti”

Acestei lumi nedrepte sa nu-i dai viata ta.
Nu-ti aminti durerea ce-a fost si ce-o sa vie.
Lânga o zâna alba cu sâni de iasomie
Ascunde-te de lume cu-o cupa-alaturea.

Daca esti beat, Khayyam, fii fericit.
Si daca Iubita te alinta, fii iarasi fericit.
Iar când visezi ca nu esti, zâmbeste multumit,
Caci moartea e neantul pe vesnicia-ntreaga.

Tu te hranesti cu fumul sarac din vatra lumii
Cât o sa-ti chinui mintea cu-a fi si a nu fi?
Nu-ti irosi câstigul de fiecare zi
Cârpind la zdreanta vietii pe care-ai s-o daihumii.

Mâini vom pleca, prieteni. De ce sa ne lipsim
De vinul rosu si-o fata cu chip de serafim?
Câti au murit cu gândul ca lumea e eterna?
Când n-oi mai fi, ce-mi pasa de-i veche sau moderna?

Cât timp au sa te-nsele parfumuri si culori?
Ce-i rau, ce-i bine – Cartea pe cei naivi înveti-i.
De-ai fi tu chiar izvorul Zemzem, chiar apa vietii,
Tot în pamânt la urma tacut ai sa cobori.

Ferice-acel ce-n lume strain si liber trece,
Fara sa creada-n secte si în porunci divine.
Ca vulturul se-nalta spre cer, si nu petrece
Ca bufnitele printre tenebre si ruine.

Sa beau si sa ma bucur – aceasta-i partea mea.
Indiferenti mi-s zeii si orice erezie.
De-ntreb mireasa lumii: „Ce dota mi-aduci mic
Ea-mi spune: „A mea dota e bucuria ta.”

Urzeste lumea, Doamne, din nou sub ochii mi
Sa-ti spun cum s-o faci altfel. Si-apoi te-as mai ruga
Sa-mi dai o alta viata. Sau – mai curând – de vrei.
Ai mila si ma sterge pe veci din Cartea ta.

Închide Coranul si liber gândeste
Si liber la toate în jur sa privesti.
Da totul si iarta oricui te raneste
Si-ascundete-n taina când vrei sa zâmbesti.

Tu, ce esti rezumatul Creatiei întregi,
Nu mai cerca din pierderi câstigul sa-l alegi,
La cupa grea din mâna paharnicului vietii.
Uita-vei si-asta lume si cea din tara cetii.

Nu cheltui-n tristete parelnica ta zi!
Pe drumul nedreptatii sa-ti fie calea dreapta.
Si pentru ca la capat neantul ne asteapta,
Închipuie-ti ca nu esti – si liber ai sa fii.

Sloboade-ma Parinte, de-un calcul fara capi
Cu minusuri si plusuri. Vreau ca sa ies din n
Un sclav sunt câta vreme cunosc ce-i râu, ce-i bine.
Dar vinul libertatea ma face sa-mi recapat.

Când lasi ca a ta frunte la idoli sa se-nchine,
Tu iesi din tine însuti ca sa te-ntorci în tine.
Când sorbi o-nghititura din vinul roz în spume,
Tu te desparti de tine si te desparti de lume.

Azi ce-am sa fac? Voi merge la umbra c-un ulcior?
Voi medita? Voi scrie? – O pasare-a trecut
Si-acum se pierde beata în cerul arzator.
Ca dânsa m-as vrea liber, – sus – în necunoscut.

De-asi fi cu zeii-asemeni, as arde-ntreaga lume
Si-as face-o alta-n care Adam – eliberat -,
Sa poata lesne-atinge tot ce-un om a visat
Si fiecarui lucru sa-i dea nou sens si nume.

Esti trist? Adu-ti aminte ca-n jur atâtia sufar.
Si ca dureri mai grele In univers pot fi.
Alege-ti o femeie cu sânii albi, de nufar.
Sa n-o iubesti. Nici dânsa sa nu poata iubi.

Cel care nu refuza tot ce-l momeste-n jur
Un sclav e al dorintii si-o victima-a durerii.
Tu sufletul pastreaza-l mereu desprins si pur.
Sa nu cazi în capcana amara a placerii.

Întelepciunea-n viata-i deplina renuntare
La orice lucru. Altfel, amar te vei cai.
Doar rupt de orice grija înseninat vei fi.
Afara de asta totul e chin si tulburare.

Un joc de artificii e lumea: umbre vane.
Îneaca-le în cupa pastrându-ti mintea treaza.
Si izbavit esti astfel de-aceste vagi icoane
Si gândul imposibil ce zilnic te-asalteaza.

Exista doua lucruri la baza întelepciunii
Si doua revelatii deschise-s pentru unii:
Sa nu te-nfrupti din toate ce se numesc mâncare
Si sa te tii departe de tot ce viu îti pare.

Îti place sa sorbi cupa cu buze rubinii,
Îti place sa sorbi viersul de harfa si de flaut.
Dar astea sunt desarte. Caci daca n-am sa caut
Sa ma desprind de toate – nimica nu voi fi.

În vin o moarte afli. Ci-n cupa o magie-i.
Caci neantul-acesta naste o ramura-a veciei.
Ma reînvie suflul lui Dumnezeu pe cruce
Si moartea cea carnala în hau de mine fuge.

O, inima, te doare popasul pe pamânt
Arunca de pe suflet al lutului vestmânt.
Si-astfel, desprins de tina, în sfânta curatie,
Spre ceru-nalt sa-ti afli si sens si bucurie.

Eu vinu-l sorb nu pentru o multumire strâmta,
Nu beau pentru refuzul vreunui dumnezeu,
Nici pentru ca sa tulbur morala cea mai sfânta. –
Ci, bând – respir o clipa, iesind din strâmtul eu.

Conditia umana cu greaua-i umilire
Dizolv-o în delirul betiei. Mântuiti
Vom fi astfel – si-n ceruri, de trupuri despartiti,
Plutim desprinsi dincolo de orice-ngradire.

La cei rai nu-mi voi spune, nici celor buni secretul.

A gândului esenta în verb saraca-ar fi.
Eu vad un loc mirific, dar nimanui nu-ncredu-l,
O taina am pe care n-o pot dezvalui.

Anunțuri

Despre clauclaudia

Cineva tare drag mie, mi-a spus odata ca as avea talent la scris...si ca ar fi bine sa incep sa insailez cate ceva...sa insir cuvinte ca margelele pe ata...sau sa le cos in urma acului, ca ceva ceva tot o iesi. Habar nu am daca am talent la scris...dar stiu clar ca imi place sa scriu! De multe ori vad imaginile cum imi danseaza prin fata ochilor..si atunci trebuie...musai sa le aliniez pe "hartie".

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s